Formalismul rus. Opuse istoriilor deterministe din secolul al XIX-lea, cercetarile literare de la inceputul secolului XX sint animate de teza conform careia mediul social, rasial, geografic, istoric, psihologic nu poate explica geneza operei de arta, dar nici opera literara ca arta. Formalismul rus, prin reprezentantii sai de vaza Roman Jakobson, Boris Eichenbaum, Victor Shklovsky, Boris Tomasevski, Iu. Tineanov, V. Jirmunski, a orientat studiul literaturii catre probleme legate de forma si tehnica. Miscarea a fost enuntata in 1914, la aparitia eseului Invierea cuvintului semnat de V.Shklovsky, si a durat pina in 1930, cind scrierile formalistilor au fost condamnate in URSS, desi mai tirziu, ideile lor au patruns in Occident si au constituit, ulterior, fundatia structuralismului. Criticul formalist este interesat de literaritate, concept initiat de R. Jakobson, care scria ca ,,obiectul stiintei literare nu este literatura, ci literaritatea", adica ,,ceea ce face dintr-o opera sa fie literara". Importante intr-o opera, considera formalistii, sint raporturile dintre elementele sale constitutive (material si procedee). 172 Prin cercetarile lui B.Tomasevski (preocupat de problema temei, a relatiei fabula-subiect, a naratiunii, a actiunii, a sistemului de procedee care diferentiaza genurile literare etc.), ale lui R.Jakobson (care a elaborat teoria functiilor limbajului fondata pe teoria comunicarii), ale lui Vladimir Propp (care a realizat analiza structurii basmului fantastic), formalismul a furnizat un corpus teoretic major pentru dezvoltarea criticii structuraliste, a studiului naratologic si a criticii semiotice. Formalismul s-a nascut in Rusia si a aparut ca o reactie la cercetarile de pana atunci, care eludau valoarea intrinseca a textului literar, in favoarea analizei exterioare a operei literare. Scoala formalista rusa impune o metoda orientata spre interior, care urmareste geneza operei, elementele structurale, sensul unor elemente din structura, etc. Primii formalisti rusi au fost grupati in jurul a doua scoli: scoala de la Moscova, unde majoritatea erau poeti futuristi, si scoala din Petersburg, unde se punea un mare accent pe probleme de poetica. Dintre ei s-au ridicat cateva personalitati remarcabile in teoria literaturii: Roman Jakobson, Boris Tomasevski, Lav Jakobinski etc. Mai tarziu, aceste scoli au evoluat in Praga si in Statele Unite ale Americii. Multe dintre ideile acestora au generat noi directii in cercetarea fenomenului literar din a doua jumatate a secolului al XX-lea. Obiectul cercetarii formaliste este intotdeauna forma, materialul si procedeul. Esenta operei literare nu este in continut (ce), ci in procedeu (cum), opera literara fiind o totalitate a procedeelor. Conform formalistilor, obiectul stiintei literaturii nu este literatura, ci literaritatea. Istoria literaturii trebuie sa cerceteze procedeele artistice in desfasurarea lor istorica si stilul literar ca o uniune organica a procedeelor. Ei au fost preocupati de modul de construire si functionare a literaturii, de mecanismele textului literar, vazut ca un act de comunicare. In sensul larg al cuvantului termenul de FORMALISM semnifica o conceptie idealista care rupe forma de continut, reducand procesul concret al dezvoltarii istorice la forme exterioare si scheme abstracte.1 Ideea de ,,forma" isi are radacinile chiar din Antichitate, din conceptia platoniciana asupra formei, ,,eidos". Forma unui lucru include perceptiile privitorului asupra acelui lucru, la fel ca si acele aspecte senzoriale ale respectivului obiect pe care mintea omeneasca le poate sesiza. Tot Platon crede ca ,,forma", include elemente ale reprezentarii si ale imaginatiei, insa nici-un lucru nu poate fi reprodus in esenta. In ceea ce priveste conceptul de ,,forma" in sfera cuvantului si a limbii, acesta are o lunga traditie filologica inaugurata de Platon cu dialogul ,,Cratylos", continuata de Plotin in ,,Enneade", reluata de Retorica lui Aristotel, filosofia lui Hegel si a lui Schlegel si lingvistica lui W. Humboldt. Secolul al XX-lea este reprezentativ pentru miscarile inovatoare ce s-au resimtit in toate artele. Este ceea ce va fi numit ,,modernism", adversar al tuturor conventiilor, dogmelor, ce incatuseaza spiritul creator. Astfel vedem constituindu-se in zona comentariului de arta, doua mari directii hermeneutice: pe de o parte, critica de tip morfologic, provenita din conceptiile lui Konrad Fiedler, si continuata cu nuante specifice, de Wolflin, sau de psihologia gestaltista, sau de structuralism, iar pe de alta parte critica de tip continuitistic, interesata de subiectul literar al operei de arta, mai mult decat subiectul ei formal.
După plată vei primi prin email un cod de download pentru a descărca gratis oricare alt referat de pe site.Vezi detalii.
