Eseu Despre Pahar

Coplesita sub greutatea ideilor incerc sa-mi regasesc identitatea in prisma unui pahar. Se pare ca timpul, dorind sa-si pastreze ceva din vesnicie s-a grabit sa-si indese secundele. Dar asta nu impiedica razele Soarelui sa-i sarute marginile. Atingandu-l ma infior. De unde atata freamat in sufletul meu? Mi-e frica sa-i beau continutul. Poate acesta imi va ucide clocotul gandurilor, imi va ingheta simturile si ma voi trezi avand aceiasi ignoranta caracteristica altora. Ma voi trezi o imitatie a unei lumi in care banalitatea si nepasarea domnesc de prea mult timp. Sau, poate contine o licoare fermecata. Stropul de care are nevoie sufletul meu in drumul lui spre vindecare. Totul sta sub semnul intrebarii. Pun in balanta doua cuvinte: Viata sau moartea? Am nevoie de amandoua dar acum trebuie sa aleg. Imi limpezesc privirea in pahar. Am invatat atatea din tacerea lui. Si totusi il intreb: De ce taci? As vrea sa aflu cine va triumfa in mine: Minciuna sau adevarul? Imi dau seama ca spiritul meu ti-a soptit deja raspunsul. Insa taci, lasandu-ma sa-mi cuceresc singura dreptul la cunoastere. Acum tu esti cel ce tremura sub atingerea mea. Cel care se infioara privindu-ma. Mi-am eliberat sulfetul de intuneric si am lasat lumina cunoasterii sa-mi invadeze ungherele. Buzele mele vibreaza sub strigatul biruintei: Sunt libera. Acum, paharule, eu sunt cea care te intelege. Esti apasat sub greutatea continutului. Insa nu te voi elibera.

Tie libertatea nu-ti ofera nimic. Gol, ai fi banal si transparent pentru ca intreaga ta valoare sta in continut. Iti multumesc ca taci. Uneori tacerea e cel mai pretios raspuns. Tacerea ta m-a ajutat sa ma identific in libertate, sa fac primii pasi spre identificarea totala, adunand in suflet pasiune, constiinta si adevar.

...