Epitetul eminescian

Printre feluritele mijloace stilistice ale unei opere literare, epitetul este unul din cele mai potrivite pentru a pune in lumina puterea de observatie si de reprezentare a scriitorului, directia gandirii si a imaginatiei lui, sentimentele si impulsiile care il stapanesc mai cu dinadinsul si care precizeaza atitudinea lui fata de lume si societate. Autorul operei literare obtine, prin epitetele sale, relieful obiectelor pe care doreste sa le evoce in fantezia cititorului si, prin alegerea unora anumite din cate ar fi fost posibile, exprima care anume din trasaturile realitatii a vorbit mai puternic inchipuirii si sensibilitatii lui. Studiul epitetelor folosite de un scriitor este deci una din caile cele mai indicate pentru cunoasterea lui.

Vechile tratate de retorica ne asigurau ca epitetul este totdeauna un adjectiv in functie de atribut. Definitia aceasta este insa incompleta si prea stramta.

Epitetele pot determina un substantiv, dar si un verb. Din randul epitetelor fac deci parte nu numai adjectivele dar si toate acele parti de vorbire sau de propozitie care determina substantivele si verbele prin insusiri inregistrate de fantezia si sensibilitatea cititorului, adica prin insusiri estetice. Exemple: "picaturi de smoale" (" Inger si demon"), "bulgar de granit" ("Momento mori"), "zidiri de tintirim" (O, mama..."), "diademe de stele" ("Venere si Madona")etc.

Epitetul este acea parte de vorbire sau de fraza care determina, in lucrurile sau actiunile exprimate printr-un substantiv sau verb insusirile lor estetice, adica acele care pun in lumina felul in care le vede sau le simte scriitorul si care au un rasunet in fantezia si sensibilitatea cititorului.