Eminescu Scrisoarea A III A

In editia poeziilor lui Eminescu alcatuita de Titu Maiorescu in 1883, Scrisorile sint intitulate Satire, acesta fiind termenul incet itenit la Junimea. Analizand Scrisorile lui Eminescu ca pe niste satire, G. Calinescu le raporteaza la modele clasice (Boileau) si romantice (V. Hugo). El descopera numeroase poezii si versuri satirice in lirica eminesciana de dinainte de 1883 si explica : Satiricii de felul lui Boileau sant de obicei plati, fara imaginatie. Eminescu, ca si V. Hugo, e un liric, si odata ridicat de la pamant, zboara in ceruri din ce in ce superioare. De la sarcasm el trece la violenta. Este deosebirea dintre satira clasica, potolita si instructiva, specie didactica, si satira romanticilor, care se invecineaza cu pamfletul. Dintre Scrisorile eminesciene, al II-a si a III-a contin versurile satirice cele mai originale. In proiectul initial al lui Eminescu, Srisoarea III, ca si Imparat si proletar, urma sa se integreze in vastul poem Memento Mori ca episod final. Ulterior, a rescris-o in alt metru si i-a dat o noua individualitate numind-o Patria si patriotii, edificator pentru intentiile scriitorului. Versiunea finala a aparut sub un titlu neutru, mai putin apasat, dar problematica a ramas aceeasi. Scrisoarea III a aparut in Convorbiri literare din 1 mai 1881 si a fost reprodusa de Eminescu insusi, redactor la Timpul, in acest ziar, zece zile mai tarziu. Poezia se constituie printr-o antiteza, procedeu frecvent la Eminescu ca de exemplu in Epigonii sau Imparat si proletar. Poemul, foarte amplu (partea intai - 194 de versuri, partea a doua - 88 de versuri), e organizat pe doua planuri antitetice; trecut - prezent, structura care se amplifica apoi la toate nivelurile operei: la nivelul continutului, al genului literar, al stilului. Episodul intai are o desfa surare ampla, evocatoare, epopeica, fiind alcatuit din patru tablouri cu o neta individualitate artistica. In tabloul intai folosind vechile legende ale intemeierii statului turc, M. Eminescu vorbeste despre visul lui Osman. Transformarea lunii, simbol al stapanirii universale, in fecioara, chemarile acesteia: Las sa leg a mea viata de a ta caci Scrisa in cartea vietii este si de veacuri si de stele / Eu sa fiu a ta stapana, tu stapan al vietii mele prevestesc nemarginitele cuceriri ale statului otoman. Visul nu se opreste caci tanarul sultan simte crescand din inima sa un copac gigantic, ale carui ramuri si intind umbra asupra intregului glob pamantesc: Umbra arborelui falnic peste toate stapana. Chemat de catre Luna intr-un straniu joc nuptial, scris in cartea vietii ca o pecetluire de destin, sultanul indr agostit de frumoasa Malcatun, se trezeste si interpreteaza visul ca pe un semn al profetului, socotind ca ii este dat sa intemeieze prin dragostea lui lumeasca un imperiu pentru eternitate. Visul se realizeaza. Un lant de repetitii sugereaza cresterea continua a puterii otomane, de la Osman intemeietorul, pana la Baiazid: An cu an imparatia ...