Domnul Trandafir caracterizare

Prin caracterizarea directa, realizata de autor si alte personaje, reies urmatoarele trasaturi fizice:

,,Era un om bine facut, putin chel in varful capului, cu ochii foarte blajini. Cand zambea, se aratau sub mustata tunsa scurt niste dinti lungi, cu strunga mare la mijloc. "

Caracterizarea directa prezinta de asemenea si trasaturile morale, asa cum reies din fragmente: ,,... invatatura cealalta, sufleteasca (...) ne-o da (...) nu pentru ca trebuia si pentru ca i se platea, dar pentru ca avea un prisos de bunatate in el si pentru ca in acest suflet era ceva din curatenia unui apostol", dascalul avand un suflet cald, plin de bunatate, a format mintile si sufletele copiilor si a fost pentru ei un model de bunatate sufleteasca.

Ii invata din dragoste si devotament, fara a-i pasa de lume si de ,,viforul de nemultumiri" din jurul sau. Prin fragmentul: ,,Nu, Domnu nostru nu ne-a invatat niciodata din pricina ca se temea de cei mari", autorul arata ca dascalul era devotat meseriei sale, pe care o facea cu pasiune si pricepere, era corect si cinstit.

Era un bun organizator, iar in acel coltisor de tara, el nefiind verificat de nimeni, putea sa faca ce dorea, dar el facea ceea ce considera ca era mai bine pentru scoala si pentru elevii sai.

Iubea copiii, pentru care era un adevarat parinte: ,,Ii era drag sa ne invete si parca eram copiii lui."

Pe langa un bun dascal, domnul Trandafir era si gospodaros: ,,Era foarte gospodaros si-i placea sa faca fiecare lucru cu randuiala", si vroia ca si elevii sai sa fie la fel. Intr-o zi, pe cand randuia un car cu fan, iar copiii erau in clasa cu monitorii, dascalul primeste o vizita neasteptata.

Prin caracterizarea indirecta, prin analizarea faptelor, gandurilor, gesturilor, atitudinilor, vorbirii, framantarilor sufletesti, mediul de viata, ce apar in naratiune, descriere si dialog deducem urmatoarele fapte:

Domnul Trandafir ii invata pe copii sa-si respecte si sa isi iubeasca neamul si tara, la fel cum iubea si el, ii invata sa creada in trecutul si vrednicia poporului roman, i-a invatat lucruri de care nu-si mai aduc aminte, dar care au incoltit mai tarziu, ca niste seminte bune.

Le dadea invatatura sufleteasca: ,,Cand ne invata cum sa spunem poeziile eroice, vorbea tare si inalta in sus bratul drept."