Doina

Doina este una dintre creatiile literare reprezentative ale poporului roman, o creatie specific romaneasca.

Este o opera literara, in versuri, in care sentimentele sunt exprimate in mod direct si se caracterizeaza prin diversitate. In functiune de acestea ele sunt: de dor, de jale, de dragoste, instrainare, catanie, haiducie. Doina are trasaturile caracteristice generale ale oricarei creatii popurale: caracter anonim, oral, colectiv si sincretic.

In poezia Doina, autorul anonim isi exprima dragostea, pretuirea si admiratia nemarginita pentru cantecul ei, deoarece cu el isi insufleteste intreaga existenta si prin el isi exprima toate simtamintele: dorul si jalea; bucuria si necazul, revolta sau setea de dreptate. Doina apare personificata si de aceea de la inceput, poetul popular i se adreseaza direct, ca unei fiinte apropiate, prin intermediul substantivului doina, repetat in cazul vocativ.

Capacitatea doinei de a exprima deopotriva alinarea suferintei, dorul, dar si durerea patrunzatoare, bucuriile, dar si necazul este sugerata prin epitetele dulce si cu foc.

Doina era raportata la circuitul anotimpurilor, la elementele din natura, pentru ca ea il insoteste pe omul din popor pretutindeni si in orice moment. Venirea primaverii starneste in sufletul poporului speranta, dorul de viata, dorinta de evadare in mijlocul naturii si de aceea isi exprima bucuria, satisfactia si entuziasmul: Bate vant de primavara, Eu cant doina pe afara De ma-ngan cu florile Si privighetorile. Dimpotriva, iarna viscoloasa il obliga pe om la o viata de izolare si de data aceasta, tot doina este cea care ii alina singuratatea: Vine iarna viscoloasa, Eu cant doina-nchis in casa, De-mi mai mangai zilele Zilele si noptile. Imaginea naturii care capata putere, prinde vlaga frunza-n codru cat invie este raportata la doina de voincie haiduceasca, doina, cant de voinicie pentru ca haiducul isi va regasi refugiul in codrul frate care-l va apara de dusmani si de potere.

Caderea frunzei si venirea toamnei umplu sufletul de tristete si de aceea tovaras nedespartit ii este doina cea de jale caci de acum el nu isi va mai gasi adapost in desisul codrului. Permanenta doinei in viata omului din popor, legatura lor stransa sunt sintetizate in ultimele patru versuri: Doina zic, doina suspin, Tot cu doina ma mai tin.

Doina cant, doina soptesc, Tot cu doina vietuiesc. Repetarea cuvantului doina intareste concluzia ca doina il insoteste pe om permanent, facand parte din insasi existenta lui.

...