Dmitrie Cantemir

Caracterul enciclopedic al formatiei si activitatii lui Dmitrie Cantemir deriva din preocuparile sale pentru istorie, literatura, politica, filozofie, teologie, muzica, geografie, si, nu in ultimul rind, pentru etnologie domeniu ce formeaza obiectul investigatiei noastre din perspectiva contributiei marelui carturar.

Metaforic, L. Blaga il vedea pe D. Cantemir un fel de Leibniz al nostru de o multilateralitate uimitoare in activitatea lui stiintifica, literara, artistica, politica. Sustinind aceasta, poetul pleca de la evenimentul recunoasterii celebritatii lui Cantemir de Leibniz, care, trimitindu-i diploma si inelul de doctor, il invita sa-si puna scrisul sub egida Academii berlineze.

La rindul sau, G. Calinescu il asociaza pe D. Cantemir lui Lorenzo de Medici, asociatiei numai in parte servita de realitatea biografica, pentru ca in ordinea operii stiintifice, atit de diverse, domnul moldovean e mai mult decit principile florentin.

Personalitate prodigioasa, poliglot, comparabil cu umanistii renasterii, el foloseste in opera sa intr-o masura incomparabil mai mare decit cronicarii Miron Costin, Nicolae Costi, stolnicul Constantin Cantacuzino si cu rezultate deosebit de fructuoase numeroase aspecte folclorice, creatii populare si obiceiuri. Autorii care i-au inchinat studii ii recunosc rolul de inaintas al etnologiei romanesti. In acest sens, exegetul baladei Miorita, folcloristul Adrian Fochi afirma ca D. Cantemir ramine. in mod definitiv parintele etnografiei si folcloristicii romanesti si probabil al celei orientale.

La cererea Academiii din Berlin, intre anii 1714 si 1716, printul Cantemir scrie prima lucrare de etnografie romaneasca Descriptio et hodierni status Moldaviae, opera de interes si pentru cercetatorul de astazi, caruia i se ofera in cea de-a II-a si cea de-a III-a parte detalii inteesante despre limba, traditii, religie. Lecturind-o, avem posibilitatea de a ne informa direct de la martor cu o multitudine de aspecte. Ne referim, in primul rind, la ritualurile fundamentale ale romanilor, descrise in capitolele XVII-XVIII nunta si inmormintarea, primele consemnari de acest fel din istoria etnografiei, ca, de altfel, si de scrierea unor obiceiur de iarna, putin cunoscute astazi, precum turca, vergelatul si chiraleisa sau informatia despre mitologia romaneasca.

Obiceiurile iernii ii retin atentia lui Cantemir prin sinziiene, paparuda si dragaica (aceasta din urma pusa in relatie cu cultul lui Ceres). In paginile inchinate folclorului coregrafic (hora, dant, caluceri), cu totul revelatoare sunt observatiile despre calusari, joc cu caracter magic, care se desfasura cu o amploare repertoriala nemaicunoscuta astazi, chiar daca se incearca reconstituirea lui. Calusarii se aduna odata pe an si se imbraca in straie femeiesti. In cap isi pun cununa impletita din pelin si impodobita cu flori. Toti au in mina cite o sabie fara teaca, cu care ar taia indata pe oricine ar cuteza sa le dezvaleasca ...