Descrierea horei din romanul Ion de Liviu Rebreanu

SOCIALE

Prin arta cu care urmareste obiceiurile si indeletnicirile oamenilor, romanul lui Rebreanu compune o veritabila monografie a satului transilvanean, cristalizata din imagini cu valoare etnografica, inserate in tesatura romanului: hora (jocul ,,Somesana" din tinutul Nasaudului), nunta (in special jocul miresei), botezul (lui Petrisor), inmormantarea, judecata, slujba la biserica, toate sunt zugravite in culoarea lor adevarata, atribuindu-se fiecarui amanunt semnificatia lui reala. In prezentarea acestei imagini a satului, hora este insistent ilustrata, inca de la inceputul romanului, ca un bun prilej de convivialitate (ansamblu de relatii de toleranta intre persoane sau grupuri apartinand aceleiasi societati), de armonizare a relatiilor sociale, dar si de conflicte macnite sau izbucnite cu violenta.

Descrierea horei este o pagina etnografica memorabila. La hora nu se tinea cont de absolut nimic, toata lumea fiind prezenta. Ea are loc duminica, in curtea Todosiei, vaduva lui Maxim Oprea si mamai Floricai. Jocul traditional, prin vigoarea flacailor si candoarea fetelor, prin pitorescul tiganilor lautari, reprezinta un act al descatusarii energiilor: ,,Lautarii isi potriveau zgomotos instrumentele pentru a da de stire tuturor, si mai ales celor razletiti prin gradina, ca incepe jocul. Flacaii bateau nerabdatori din calcaie, scoteau cate-un chiot de veselie si-si aruncau privirile din ce in ce mai des printre fetele care asteptau cu inima stransa sa fie poftite la hora."

Elementele naturale amplifica semnificatia si importanta evenimentului: ,,Nucii batrani de langa sura tin umbra. Doar cateva pete albe de raze razbesc printre frunze gadiland fetele aprinse de veselie". Soarele insusi pare atins de o maladie ciudata, fiind ,,ingalbenit de necaz".

Hora aduna zeci de perechi care joaca ,,somesana", ,,poalele fetelor se bolbocesc", Briceag, lautarul, ,,inteteste cantecul", un nor de praf se asaza peste tot. Unii flacai ,,isi incolacesc bratele mereu mai strans pe dupa mijlocul fetelor...", iar ,,sanii acestora tremura sub iile albe si ating din cand in cand pieptul flacailor". Aceste elemente sugereaza o rotire continua a timpului si a vietii.

Pe marginea horei stau fetele nepoftite si cate o ,,nevasta tanara, cu naframa de matase in cap, gata sa intre in hora, daca s-ar intampla sa-i vie chef barbatului ei sa joace".

Copiii se afla peste tot, recurgand la tot felul de trucuri pentru a se uita sub fustele fetelor.

Ion al Glanetasului, protagonistul romanului, joaca ,,Somasana" cu Ana lui Vasile Baciu, unul din ,,bocotanii" satului, iar cand muzica inceteaza, flacaul o urmareste cu o privire ciudata, ,,parca nedumerire si viclesug neprefacut". Desi o iubea pe Florica, ,,fata cea mai frumoasa din Pripas", insa ,,mai saraca decat dansul", Ion o alege pe uratica dar bogata Ana.

Toate pasiunile tinerilor se revarsa in dans, perechile formate ad-hoc urmand un adevarat ritual.

Rebreanu foloseste hora de la inceputul romanului ca pe un artificiu narativ de introducere in scena si prezentare a personajelor, neuitand sa evidentieze o traditionala stratificare dupa sex, varsta si statut social. Nevestele erau obilgate sa stea cu babele, in timp ce barbatii stau deoparte de joc. La femei nu exista mai multe grupulete si nu au un conducator, in timp ce barbatii stau in grupuri in functie de statutul social.

Un grup este cel al intelectualilor din sat, invatatorul Herdelea si preotul Ioan Belciug, alaturi de grupul taranilor instariti, precum Vasile Baciu (tatal Anei), George Bulbuc, Stefan Hotnog, ,,un chiabur cu burta umflata", Trifon Tataru, ,,mititel , cu parul galbui si glasul subtire", sau chiar Primarul, cu ,,mustati albe, rasucite tinereste". Acestia respecta petrecerea taranilor, dar nu se amesteca printre ei, desi originea unora nu era tocmai boierteasca. Astfel, Maria Herdelea era fata de taran de pe la Monor, dar fiindca umblase totdeauna in straie nemtesti si mai ales fiindca ca s-a maritat cu un invatator, se simtea mult deasupra norodului si avea o mila dispretuitoare pentru tot ce era taranesc.

In fine, mai retras, grupul ,,sarantocilor", intre care se remarca Alexandru Glanetasu, saracit prin risipirea pamantului mostenit de la parinti, care sta pe margine ,,ca un caine la usa bucatariei" .