Decembre De George Bacovia

Decembre are consonante cu mai multe poeme bacoviene, identificate prin planurile multiple de referinte pe care le dezvolta acest text poetic. Mai intai pare o celebrare a iernii, printr-o ciudata stare de extaz creata de caderea masiva de zapada, teroarea boreala din alte texte (preluata de la Alecsandri) fiind convertita in dorinta de recluziune intima in casa iubitei, din care de altfel priveste sau recepteaza, prin sugestie, intregul spectacol hibernal. Pentru poet, anotimpul semnifica, in mod obisnuit, apocatastaze individuale, boli incurabile, angoase insurmontabile. Este aici insa, in Decembre, o stare de puritate perpetuata prin poezie, prin lectura ei continua (Nu rade. citeste nainte), opusa cu totul atmosferei funerare din Cuptor: Sunt cativa morti in oras, iubito, / Chiar pentru asta am venit sa-ti spun. Poetul, de asemenea, se vede ingropat in nameti (Potop e-napoi si nainte), ca in elementul acvatic din Lacustra. Predominanta culorii intunecate din Negru este inlocuita in Decembre cu o nuanta hibernala, foarte apropiata de tinuturile frigurilor polare.

In acest poem, printre putinele zugravite in culori deschise, albul ninsorii neintrerupte si rosul antinomic al jaraticului, poetul se viseaza intr-un spatiu intim, protector, in fata sobei, in casa iubitei, dincolo de vitregia naturii, admirand fascinat nuanta de pastel a peisajului exterior: Te uita cum ninge decembre. / Spre geamuri, iubito, priveste -/ Mai spune s-aduca jaratec/ Si focul s-aud Cum trosneste. Imaginea interiorului reflecta, prin contrast, tonuri linistite ale vietii, focul este un tovaras placut, devenit chiar un centrum mundi, de care se apropie treptat protagonistii, jaraticul este chiar imaginea puternica a fortei ce infrunta vijelia ramasa afara, filtrata muzical, in sonoritati magnifice, prin horn: Si mana fotoliul spre soba, / La horn sa ascult vijelia, / Sau zilele mele -totuna / As vrea sa le-nvat simfonia. Eul liric imagineaza interiorul ca pe un univers virtualizat, Situat dincolo de perceptia imediata a realului, zgomotele si senzatiile creand o atmosfera intima, (ufonica, rezultata din trosnetul focului si din suierul vijeliei neatenuate de geamuri.

Universul familiar se compune din obiecte ce creeaza imagini ale confortului personal: fotoliul, apropiat tot mai mult de foc, implantand in spatiul citadin imaginea romantica a conacelor de la tara, hornul ce duce spre cer semnele prezentei umane, barometru, in acelasi timp, al vijeliei de afara, facand legatura, in plan vertical, ascensional, cu exteriorul, cu inaltul, cu stihia dezlantuita a torentului fluid de ninsoare, orchestrat intr-o simfonie cosmica. Atmosfera intima, de multumire interioara, este completata cu scena aducem ceaiului, ca intr-o stranie reprezentatie Mai spune s-aduca si ceaiul, / Si vino si tu mai aproape, -/ Citeste-mi ceva de la poluri, / Si ninga, zapada ne-ngroape. Domul silvatic al lui Mihai Eminescu este inlocuit aici cu un dom hibernal, ce se ...