Copilărie Veftimiu

Cand, in anul 1889, cel mai mare poet roman, Luceafarul poeziei romanesti, Mihai Eminescu, se stinge din viata, destinul, ca o consolare a acestei imense pierderi, ni-l da pe marele dramaturg, poet si prozator Victor Eftimiu, care duce mai departe talentul romanului, fiind posesorul unei opere valoroase, care mai domneste si astazi.

Scriitorul a lasat in literatura noastra poezii ca: Oda limbei romane, Lui Eminescu, proza ca: Paunasul-Codrilor, teatru ca: Insir-te, margarite, toate fiind scrise in cea mai curata traditie romaneasca.

In poezia Copilarie, autorul isi aduce aminte cu drag de propria-i copilarie, cand isi incerca zadarnic norocul la bile sau cand fugea dupa zmeul usor, dintr-o coada, care ii fusese furat de Culaie, cu zmeul din patru. Titlul sugereaza imaginea copilariei, asa cum este cunoscuta de toata lumea, ca o varsta a veseliei si a lipsei de griji.

In prima strofa, scriitorul se simte cuprins de o adanca tristete la vederea copiilor zburdand, sarind si tipand sau razand cu inocenta si veselia specifica varstei, amintindu-si de propria sa copilarie. Comparatia razand ca nebunii subliniaza zburdalnicia varstei lipsite de griji a copilariei, in contrast cu epitetul tristetea adanca, pe care o simte omul adult.

Strofa a doua evoca imaginea copilului de odinioara. Poetul il vede pe copilul de altadata ca fiind diferit de ceilalti copii: sfios, visator, incercand zadarnic sa-si masoare fortele in jocuri copilaresti, cum ar fi bilele, arsicele sau inaltarea zmeelor. Sensibilitatea copilului, subliniata prin epitete sugestive (sfios, visator), nu i-a dat prilejul sa se bucure alaturi de copiii de varsta lui, ci l-a facut sa se simta peste ani, ranit si impresionat la amintirea eforturilor zadarnice de a se bucura de o varsta pe care nu a putut s-o traiasca cum ar fi dorit. In strofa a treia, contrastul dintre joaca tuturor copiilor in lumina vesela a soarelui de vara (in soarele vesel al zilei de vara) si umbra stearsa a copilariei pierdute, sporeste tristetea de care se simte cuprins poetul. Isi da seama ca aceasta varsta atat de fericita nu se va mai intoarce, iar timpul isi urmeaza nemilos drumul incat nici acum nu se poate bucura de veselia si candoarea copiilor.

Strofele cu umar diferit de versuri, masura de 11, 12, respectiv 13 silabe, ritmul iambic si versurile albe sunt elemente capabile sa transmita mai bine ideile si sentimentele scriitorului.

Inconjurat de atatea amintiri, Victor Eftimiu regreta ca nu mai poate fi unul dintre copiii zburdalnici, pe care ii vedea jucandu-se pe maidane si isi doreste ca momentele frumoase din copilaria sa sa se intoarca si sa se poata bucura in continuare de ele.

Descrierea si naratiunea se impletesc in mod placut in aceasta opera.

Prin poezia Copilarie, Victor Eftimiu ne indeamna sa ne bucuram din plin din copilarie, caci este cea mai frumoasa perioada din viata unui om si, mai presus de orice este ireversibila: daca am pierdut-o, nu ...