Conceptul operațional basm cult referire la o operă studiată

Previzualizare referat:

Extras din referat:

Basmul este specia genului epic in care se nareaza intamplari fantastice ale unor personaje imaginare (feti-frumosi, zane, animale si pasari nazdravane etc.), aflate in lupta cu forte malefice ale naturii sau ale societatii (balauri, zmei, vrajitoare) pe care le biruie in cele din urma. Basmul isi are originea in creatia populara.

La cel mai simpu nivel de interpretare, basmult ar putea fi povestit astfe:

Doi frati (Verde-Imparat si Craiul) traiau, de multa vreme, la doua capete ale lumii, farasase mai vada (situatia initiala).

Primul, ajungand la batranete fara a avea descendenti in linie masculina, ii scrie fratelui sau, Craiul, cerandu-i pe unul dintre cei trei feciori ca urmas la tron (evenimentul care perturba echilibrul initial).

Cei doi frati mai mari ai Craiului aratandu-se dornici sa plece, tatal se imbrraca intr-o piele de urs si ii asteapta, pe fiecare, sub un pod. Speriati de ,,fiara", feciorii se intorc, pe rand, acasa.

Intr-una din zile, mezinul Craiului se intalneste, in gradina, cu o batrana care cersea (si care era sfanta Duminica). Milostiva de tanarul craisor, sfanta ii sfatuieste sa plece el la Verde-Imparat, insa numai dupa ce va cere calul si armele pe care tatal sau le avuse in tinerete.

Dandu-i ascultare, mezinul isi alege calul (supunandu-l la proba jaraticului) si le reda armelor tatalui sau vechile virtuti (prin indepartarea ruginii).

Pe urma ,,botezat" intru soare si luna (prin cele trei zboruri cosmice ale calului nazdravan), craisorul se pregateste de plecare, sfatuit fiind de tatal sau sa se fereasca de omul ros ,,si mai ales de cel span" (interdictia).

Prima etapa a drumului o constituie padurea-labirint in interiorul careia fiul craiului se intalneste, de trei ori, cu Spanul (care-l momeste sa si-l ia ca sluga). La a treia intalnire, oferta fiind acceptata, Spanul il invita pe naivul tanar sa coboare intr-o fantana ciudata, pentru a se racori; imediat insa tranteste capacul si-l sileste pe captiv sa accepte inversarea rolurilor. Asa devine craisorul sluga Spanului, cu numele de Arap-Alb (in schema narativa comuna, momentul se numeste : ,,Raufacatorul insala victima"). Asa ajung la Verde-Imparat.

Noua travestire functionand, Arap-Alb este supus la trei probe initiatice: sa aduca salatile din Gradina Ursului, apoi pielea (batuta intre pietre scumpe) a Cerbului fermecat si in final, pe chiarfata Imparatului Ros.

Descarcă referat

Pentru a descărca acest document,
trebuie să te autentifici in contul tău.

Structură de fișiere:
  • Conceptul operational basm cult referire la o opera studiata.doc
Alte informații:
Tipuri fișiere:
doc
Diacritice:
Da
Nota:
7/10 (2 voturi)
Nr fișiere:
1 fisier
Pagini (total):
2 pagini
Imagini extrase:
2 imagini
Nr cuvinte:
1 414 cuvinte
Nr caractere:
6 401 caractere
Marime:
11.66KB (arhivat)
Publicat de:
Anonymous A.
Nivel studiu:
Liceu
Tip document:
Referat
Materie:
Limba și Literatura Română
Tag-uri:
basm cult, opera literara, gen epic, bildungsroman
Predat:
la liceu
Sus!