Cimitirul buna vestire - un roman al lui Arghezi

Intr-un destul de recent studiu (Postmodernismul romanesc, Humanitas 1999), Mircea Cartarescu construieste, pornind de la una dintre directiile prozei romanesti interbelice, o adevarata postmodernitate avant la lettre. Ea ar fi caracterizata, in mod paradoxal, de procedee formale specifice textualismului (intertextualitate, metafictiune, punere in pagina, etc), desi acestea trimit catre o varianta a textualismului, cea de nuanta marxizanta a regretatului Mircea Nedelciu. Spre pilda, in Cimitirul Buna-Vestire al lui Arghezi, invierea mortilor din final ar restabili liantul referential cu realitatea, anulind-o. In Creanga de aur a lui Sadoveanu, un amanunt al constructiei sale i-ar revela esenta textuala, antirealista. Este vorba de enigma corabierului, care, odata rezolvata, isi arunca eroii in realul textual. In treacat fie spus, am dezvoltat acest amanunt intr-o lucrare din 1996. Scriam atunci: Este destul de clar faptul ca Breb proiecteaza o lume virtuala, in textul fictional ce-l include, lume care tinde sa inghita lumea din care a luat fiinta. Scrisoarea lui Daniil determina plecarea la Amnia, deci declansarea conflictului erotic si, in ultima instanta, chiar lucirea crengii de aur. Astfel, Kesarion devine un constructor de text, un actant fondator nu numai la nivel simbolic (masonic). Actul sau transcende constructia fictionala, care se desfasoara de-acum inainte sub semnul unei coeziuni epistemologice slabite, in paradox. Aceasta iesire din text (sau, altfel spus, spargere a ecranului) nu este altceva decit o trecere in real, a carei cauza Toma Pavel o vedea in forta universului secundar. Sa fie aceasta forta o constanta a creatiei de maturitate sadoveniene, sau ea se datoreste, in Creanga de aur, substraturilor masonice? Ramine de vazut. Trecind la literatura postbelica, Mircea Cartarescu vede indeterminare postmoderna intr-o secventa din romanul Bunavestire al lui Nicolae Breban, cea unde zeul scuipa in albumul de fotografii rasfoit de personaje. (Desi intre romanul lui Breban si cel al lui Arghezi, Cimitirul Buna-Vestire, nu exista vreo relatie, asemanarea trebuie remarcata.) Aceste distinctii subtile isi au originea, de fapt, in lucrarea fundamentala din 1991 a lui Brian McHale, Postmodernist Fiction, care nu e citata! Mai precis, in analiza pe care o face McHale romanului Absalom, Absalom al lui Faulkner. Potrivit lui McHale, accesibilitatea si circulatia cunoasterii, structurarea diferita impusa aceleiasi cunoasteri de catre diferiti subiecti cunoscatori, limitele cunoasterii etc. sint teme ale fictiunii moderniste. In schimb, intrebarile-cheie ale unui text postmodernist ar fi: cite feluri de lumi exista? cum sint ele construite si care este diferenta dintre ele? ce se intimpla cind tipuri diferite de lumi se confrunta sau cind hotarele dintre lumi sint incalcate? . Ei bine, se intimpla ca, urmind mimetic si pe tacute criteriile altora, sa inventam o traditie auto-legitimanta a postmodernismului ...