Din cele mai vechi timpuri, dragostea a fost preaslavita sau condamnata de catre poeti, prozatori si de cantareti. Ea este sentimentul divin ce te poate ridica instantaneu in al 9-lea cer sau ea te pot arunca cu violenta in al 9-lea iad.
Datorita dragostei neimpartasite, aproape toate poeziile de dragoste ale lui Mihai Eminescu descriu cu tristete acest sentiment. Poezia ,,Ce este amorul?" il prezinta prin antiteze ce ii demonstreaza complexitatea.
In prima strofa se repeta titlul poeziei si se prezinta prin metafora ,,un lung prilej pentru dureri" definitia acestui sentiment. Dragostea este privita ca un stapan rau, ce aduce numai durere. Acest tiran lacom isi cere tributul: mii si mi de lacrimi. Intensitatea sentimenteleor creste gradat, atingand apogeul prin superlativul absolut ,,mii si mi de lacrimi". Dragostea este personificata fiind considerata o fiinta. Prin alegorie, ea devine ceva concret, real, aproape palpabil
Dragostea este considerata in strofa a doua a poeziei un blestem. El te leaga pe veci de singura dragoste adevarata ,,incat sa n-o mai poti uita viata ta intreaga". Dragostea capata un caracter magic, fiind personificata in blestem. Ea este o boala incurabila de care nu poti scapa pana la moarte. Iubirea ne face sa privim atenti persoana dorita astfel orice semn insignifiant pentru altii ne poate capta atentia si ne poate face fericiti(,,De-un semn din treacat de la ea/El sufletul ti-l leaga").
Dragostea are nevoie de intimitate. Aceasta este ceruta de catre inima(,,Cum inima ta cere), care este personificata, atribuindu-I-se rolul intregii noastre fiinte. Omul nu mai este om, el ajunge sa fie format numai din imina.
Documentul este oferit gratuit,
trebuie doar să te autentifici in contul tău.