Ce aude unicornul - de Lucian Blaga

Ce aude Unicornul" reprezint? un volum de poezii postume de Lucian Blaga. Scrise probabil in ultimii ani de viat? ai scriitorului (1957-1960), cele patruzeci si opt de poeme alc?tuiesc un ciclu legat tematic si prin tonalitate de volumele scrise anterior, ca: "Varsta de fier", "Cor?bii cu cenus?" si "Cantecul focului".

Reflexia filosofic? aluvionat? de o melancolie nativ? si increderea in kosmos-ul securizant, conceput mitic si perceput sensorial, se impletesc in versurile acestui ultim ciclu, m?rturisind aceeasi modernitate de viziune si structur? poetic?. Opera literar? exist? si in aceast? faz? de creatie ca o tensiune. Polarit?tile sunt intotdeauna prezente, dar accentul e deplasabil de la un pol la altul. Niciodat? nu se afirm? un singur pol, c?ci f?r? polaritate opera isi pierde calitatea estetic?. Din acest punct de vedere, p?rintii "mi-au dat ce-ng?duise soartea: / au pus in mine soarele si noaptea" ("Anii vietii"). Alt?dat?, "cand m? privesc intr-o fantan? / ghicesc in fata mea b?tran? / cum ceruri si p?mant se-ngan?" ("Oglinda din adanc"). Umila p?p?die, "simplissima floare" infloreste si, in acelasi timp, "asfinteste / alc?tuind o aoreol? de sfant" ("Od? simplissimei flori").

Tensiunile definesc, explic? ins?si "Poezia" ce, "singur?-n lumina sa", e asemenea fulgerului neexistand "decat o clip?, cat ii tine / drumul din nor pan?-n copacul / dorit, cu care se uneste". Drumul scurtcircuiteaz? extremele, dezv?luind, in temeiul procesualit?tii pe care termenul il sugereaz?, o declar? ars poetica in care "Stihuitorul" traduce "in limba romaneasc? / un cantec pe care inima mea / mi-l spune inganat suav, pe limba ei". Traseul acesta simbolic dobandeste firesc un drum existential, "Cimitirul roman, de exemplu, c?p?tand ecouri din poezia "marii treceri", cristalizeaz? anterior: "Asa vedeau romanii / Drumul, orice limite-nfruntand, / in marea-mp?r?tie a vietii-naintand spre moarte / s?dit?-n siruri / de dou? p?rti". deplasarea spre "polul opus" determin? sensul ascensional al misc?rii dar si substituirile - ochiul cu urechea, "apropiatele" cu "dep?rtatele", cuvantul cu t?cerea - ce decanteaz? versul pan? la epur?. Unicornul, fiint? fabuloas? si bipolar?, ce tuteleaz? intregul ciclu, se subtiaz? acum: hieratic, f?r? chip si f?r? glas, el "aude" numai esentele: " Prin lumea aievelor / cantecul Evelor. // Prin vuietul timpului / glasul nimicului. // Prin zvonul eonului / bocetul omului" ("Ce aude unicornul"). Perechea sa este, in alt poem memorabil, "Cerbul cu stea in frunte". Asimilarea folcloricului si cantabilitatea perfectt? inscriu, emblematic, aspiratia c?tre absolut, de sorginte luciferic?: "Prin ceat? cand lunec? / nu apropiatele, / ci dep?rtatele. // Ciulindu-si urechile / prinde str?vechile / rotiri, sus, de tulbure / foc si de murmure. // si-aude, subt-naltele, / unele, altele: / erele, sferele". Simbolicul "Cerb cu stea in frunte" devine cutie de rezonant? a totalit?tii si armoniei universale ("erele / sferele") intr-o poezie eidetic?, produs? de combustiile punctuate pan? tarziu de expansiuni si sfasieri l?untrice. Nelinistea existential? si tonaliatea grav?, marcate uneori si conjunctural, ca in "Varsta de fier" (1940-1944), primesc acum surdina formelor clasice si, corelativ, echilibrul datorat apropierii bilantului final: "Iat? c? p?rul meu se face / Ca o cenus? ce-a-nflorit. / In curand fi-va pace, pace. / si pe p?mant un sfarsit" ("9 Mai"). Cercul se-nchide pentru a se desface iar?si, tulbur?tor de simplu, in mecanica universului: "Cand trec puntile de somn / imi r?mane numai visul / si abisul, si abisul" ("Cantec inainte de-a adormi"). Un anotimp anumit, toamna, si un moment preferat, amurgul, sunt motive fundamentale decupand, asociate, sentimentul rotund al "verii de noimbrie". "Sub scutul amurgului" si "pe un drum de toamn? cald?" aromind de rodul viei insorite ("Floare de vit?"). Poetul se retrage f?r? s? clameze, "in propria noastr? umbr?" ("Cuvant pe o stel? funerar?"). Ca pe haiducul de alt?dat?, legenda il absoarbe acum definitiv "subt echinox de toamn? sinilie" ("Zboruri uitate"), intr-un final apoteotic, precum in acest poem antologic: " Pe drumuri ce ingan? tr?inicia / amurg si ghind?, frunze rosii

- Lucian Blaga, Ce aude Unicornul, Editura Tineretului, Bucuresti, 1975

- Ion Pop, Dictionar analitic de opera literare romanesti, Editura Casa C?rtii de Stiint?, Cluj-Napoca, 2007, vol. I

- Ion B?lu, Lucian Blaga, Editura Albatros, Bucuresti, 1986