Toleranta religioasa este vazuta in prezent cel putin ambiguu: pe de o parte, este considerata a fi o realizare revolutionara a demo-cratiei, iar pe de alta - fenomen ce obstructioneaza, chiar daca artificial, dreptul oricarei confesiuni la valoarea absoluta la care pretinde. Or, confesiunile, fie ca sint mari si consacrate, fie ca abia isi capata un loc printre celelalte, au, ca element indispensabil, certitudinea ca poseda in mod exclusiv adevarul. Nu exista religii capabile sa cedeze alteia monopolul asupra adeva-rului, ceea ce este si firesc, daca pornim de la faptul ca mostenirea, transmiterea si tilcuirea acestui adevar este functia de baza pe care si-o revendica toate religiile.
Crizele din Orientul Apropiat, din Kosovo sau Croatia, din Irlanda de Nord sau din Cecenia sint asociate, de multe ori, cu intoleranta religioasa. Din acest unghi, lipsa de toleranta capata neaparat o conotatie negativa. Conform unei opinii deja formate la nivel de mase, intoleranta religioasa este unul dintre factorii principali de instabilitate in zonele fierbinti ale planetei, motiv din care respectivul fenomen trebuie depasit cit mai repede cu putinta. Secolul XXI promite suficiente probleme de alta natura pentru a-si putea permite sa tolereze si in continuare intoleranta, acest rudiment al Evului Mediu, care parea sa-si fi incheiat rostul in istorie odata cu Comuna din Paris.
De obicei, apelul la toleranta religioasa este generat de foruri neimplicate adinc in problemele confesiunilor. Astfel, in conflictul iudaico-musulman
Fisiere in arhiva (1):
