Sinoadele Ecumenice

Sinoadele bisericesti au fost tinute pentru a rezolva diferite probleme atunci cand nu s-a putut ajunge la consens prin simple discutii. Majoritatea sinoadelor au fost locale, cu exceptia a sapte sinoade, denumite ecumenice (generale), ale caror hotarari au avut o aplicare universale. Prima intalnire a conducatorilor Bisericii a avut loc la Ierusalimul, in primul secol, cand Apostolii s-au intalnit pentru a lamuriri unele aspecte de invatatura (Fapte 6: 1-7). Cele sapte Sinoade Ecumenice acopera perioada dintre anii 325 si 757 d. Hr., iar deciziile lor reprezinta temelia invataturii crestine acceptate de ramurile rasariteana si apuseana a Bisericii.

Deciziile acestor Sinoade au fost luate sub calauzirea Duhului Sfant, asa cum le-a promis Iisus Hristos apostolilor Lui.

La aceste Sinoade Ecumenice au fost intocmite multe Canoane sau norme care guverneaza administrarea Bisericii.

Biserica Romano-Catolica accepta ca ecumenice si unele sinoade ulterioare, organizate numai de autoritatile romano-catolice. Aceste sinoade sau concilii, dupa cum sunt numite in apus, dintre care ultimul este al doilea Conciliu de la Vatican (1962-1965), nu sunt acceptate de Biserica Ortodoxa ca avand valabilitatea sau autoritatea adevaratelor Sinoade Ecumenice. Astfel, nici una din deciziile acestor concilii romano-catolice nu sunt valabile in Biserica Ortodoxa.

Pentru a intelege mai bine motivele convocarii lor si deciziile care au fost adoptate, cele sapte Sinoade Ecumenice sunt prezentate in continuare in ordine cronologica.

Primul Sinod Ecumenic a fost convocat de Imparatul Constantin cel Mare, pe 20 mai 325. Sinodul s-a intrunit la Nicaea, in provincia Bitinia din Asia Mica, fiind deschis oficial chiar de catre Constantin. Sinodul a adoptat 20 de hotarari, inclusiv Crezul de la Nicaea (prezentat mai jos), Canonul Sfintei Scripturi (Biblia) si a stabilit tinerea Pastilor.

Principalul motiv pentru convocarea lui a fost controversa ariana. Arius, un preot din Alexandria, sustinea ca Iisus Hristos a fost creat de Dumnezeu si ca nu este egal cu Tatal, negand astfel divinitatea lui Hristos.

Arius argumenta ca daca Iisus a fost nascut, atunci a existat o vreme in care El nu a existat; iar daca a El a devenit Dumnezeu, atunci a existat o vreme in care El nu a fost Dumnezeu.

Intentia initiala a lui Arius era sa raspunda unei alte erezii, prin care se facea confuzie intre cele trei persoane ale Sfintei Treimi (sabelianism). Arius era un predicator iscusit si a reusit sa atraga de partea lui un numar de episcopi.

Biserica a intrat in prima si poate cea mai profunda divizare a credintei. Pana atunci, marturisirile de credinta erau rostite sub forma unui Crez de catre candidatii la botez. Un Crez pentru botez, reprezentand arianismul, a fost prezentat Sinodului de catre Eusebiu din Nicomedia, insa a fost respins imediat. In cele din urma a fost acceptat un alt Crez, reprezentand Crezul de la Ierusalim, avand inclus termenul foarte important homoousis, insemnand ...