Sfinții împărați Constantin și Elena

Previzualizare referat:

Extras din referat:

Imparatul Britaniei, Consta, care se numea Flor, era nepotul lui Claudie, imparatul cel mai dinainte, care se nascuse din fiica lui. Deci, Consta si Elena au fost parintii marelui Constantin. Consta a avut si alti copii cu alta femeie, cu numele Teodora, care a fost fiica a imparatului Maximian Erculie. Aceasta a nascut lui Consta pe Constantie, tatal lui Galie si al lui Iulian; pe Dalmatie, pe Navalian si o fiica, Constantia, care a fost data dupa Liciniu. Iar din Elena este nascut Constantin cel Mare, care a fost si mostenitor al imparatiei tatalui sau.

Despre Consta, tatal lui Constantin, se povesteste ca, desi se arata a fi inchinator de idoli, dupa obiceiul cel vechi al Romei, nu se silea spre slujba idoleasca ca ceilalti inchinatori de idoli; ci se arata si nadajduia spre Dumnezeu cel Preainalt. El invata pe fiul sau, Constantin, sa caute si sa ceara ajutor de la cea de sus purtare de grija, iar nu de la idoli. Lui ii era mila de crestinii ce se munceau si se omorau de ceilalti imparati pagini; pentru aceea el nu ura Biserica lui Hristos, ci o apara de prigonire. Deci, crestinii din partile Apusului aveau odihna sub stapinirea lui; iar cei din partile Rasaritului erau supusi la diferite chinuri, de vreme ce Maximian Galerie, ginerele lui Diocletian, stapinea partile acelea.

La curtea imparatului Consta erau multi crestini in tot felul de dregatorii, iar unii dintre ei erau chiar slujitori de aproape ai lui. Vrind imparatul sa stie care dintre barbati sint buni, desavirsiti si statornici in credinta, a facut aceasta: A chemat toata curtea sa imparateasca si le-a zis: Daca imi este cineva credincios si voieste sa fie in palatul meu, sa se inchine zeilor mei si impreuna cu mine sa le aduca jertfe si atunci imi va fi prieten adevarat, slujindu-ne in boieria sa si invrednicindu-se de la noi de mai mare cinste.

Iar daca cineva nu va voi sa se inchine zeilor mei, sa se duca din curtea mea unde va voi, deoarece nu pot sa fiu impreuna cu cei ce nu sint de o credinta cu mine. Imparatul, zicind acestea, deodata, cei ce stateau de fata, s-au impartit in doua parti; pentru ca cei ce erau adevarati robi ai lui Hristos, adica crestinii, s-au dat la o parte, lasindu-si astfel dregatoriile si rangurile lor cele mari cu care erau insarcinati si, astfel, au inceput a iesi din palatele imparatesti. Iar cei ce iubeau lumea aceasta si slava ei mai mult decit pe Hristos, adevaratul Dumnezeu, aceia s-au plecat la cuvintele imparatului si se inchinau idolilor. Deci, imparatul, oprind pe adevaratii crestini, a zis catre dinsii: De vreme ce va vad, ca slujiti cu credinta Dumnezeului vostru, voiesc ca voi sa fiti sfetnicii, slujitorii si prietenii mei; pentru ca nadajduiesc ca in ce fel sinteti credinciosi Dumnezeului vostru, tot in acel fel veti fi credinciosi si catre mine! Iar catre cei care au voit a se abate de la Hristos si a se inchina zeilor, a zis: Pe voi nu mai voiesc sa va am in curtea mea; caci, daca nu ati pastrat credinta Dumnezeului ...

Descarcă referat

Pentru a descărca acest document,
trebuie să te autentifici in contul tău.

Structură de fișiere:
  • Sfintii Imparati Constantin Si Elena
    • Referat.doc
Alte informații:
Tipuri fișiere:
doc
Diacritice:
Da
Nota:
7/10 (1 voturi)
Anul redactarii:
2007
Nr fișiere:
1 fisier
Pagini (total):
9 pagini
Imagini extrase:
7 imagini
Nr cuvinte:
4 863 cuvinte
Nr caractere:
19 738 caractere
Marime:
19.51KB (arhivat)
Publicat de:
Anonymous A.
Nivel studiu:
Gimnaziu
Tip document:
Referat
Materie:
Religie
Predat:
la gimnaziu
Sus!