Sfântul Andrei Criteanul - Imnograful

INTRODUCERE

Cântările religioase cuprinse în cărţile de cult ale Bisericii noastre ortodoxe, Liturghier, Octoih, Triod, Penticostar, Minee, Acatistier, sunt creaţii ale unor credincioşi plini de talent şi de zel, poeţi şi compozitori bisericeşti, începând din zorii vieţii creştine, procesul de formare al acestor compoziţii a durat până în secolul al XV-lea, deşi nimic nu împiedica apariţia lor şi în secolele următoare, căci menirea lor este dă dea expresie sentimentului religios şi să-l înfrumuseţeze, sentiment care permanent va simţi nevoia de exteriorizare.

În cultul Bisericii Ortodoxe sunt cunoscute chiar din secolul al II-lea creaţiile unor astfel de credincioşi inspiraţi care nu numai că au căutat să adaoge incipientului cult creştin, pe lângă Psalmii şi cântările scripturistice, compoziţii noi, dar au căutat să-şi organizeze într-un fel viaţa noului cult.

Din multitudinea de date oferite de literatura patristică se poate face o prezentare a autorilor de cântări creştine, cunoscuţi sub numele de imnografi sau melozi. Cei mai mulţi dintre ei sunt personalităţi complexe ale teologiei, literaturii şi istoriei creştine, înscriind la un loc de cinste în activitatea lor şi pe aceea de creatori ai anumitor cântări intrate în circuitul liturgic primar, unele menţinute cu mici modificări şi adaptări până în vremurile noastre, altele definitivate ulterior. De altfel, multe dintre aceste cântări pot fi datate şi după valoarea şi conţinutul doctrinar exprimat. Astfel muzica a servit pentru propogarea unor dogme esenţiale ale creştinismului, cum ar fi dogma Sfintei treimi, exprimată în unele dintre textele Miezonopticii sau dogma Învierii, la care se vor adăuga în timp, dogma Sfintei Fecioare, ce a dublei naturi Cristice.

Între autorii imnelor creştine, îl găsim în secolul al VIII-lea şi pe Sântul Andrei Criteanul, autorul Canonului cel mare.

Cine este Sfântul Andrei Criteanul?

Sfântul Andrei Criteanul s-a născut la Damasc în jurul anului 660, sub stăpânire musulmană, într-o familie creştină care i-a dat o educaţie aleasă. Mai târziu el devine monah în „Frăţia Sfântului mormânt” de la Ierusalim, fapt pentru care a fost mai târziu supranumit şi „Ierusalimiteanul”. Curând devine secretar al patriarhului de Ierusalim, Teodor, care l-a remarcat şi l-a ajutat să-şi însuşească o bogată cultură teologică. De tânăr a îmbrăţişat viaţa călugărească, devenind monah în mânăstirea Sfântul Sava, de lângă Ierusalim, unde şi-a adâncit nu numai viaţa duhovnicească şi ci pe cea teologică, adiată de harul poetic. A fost interesat de cultura veche şi a studiat îndeosebi religiile Indiei, Chinei, Persiei, sau pe cele din Imperiul roman, cât şi civilizaţia grecească. Tuturor le-a descoperit măreţia şi frumuseţea, însă ideea de mântuire, aşa cum o simţea sufletul său, nu era în nici una dintre acestea, ci în viaţa în Hristos,