Scrierea Manuscrisele și Canonizarea Vechiului Testament

1.Introducere

O înţelegere corectă a istoriei Bibliei şi a colecţiei cărţilor ei nu este numai de mare interes pentru cititorul Cuvîntului lui Dumnezeu, dar este necesară şi pentru a respinge falsele pretenţii ale acelora care au fost influenţaţi în gîndirea lor de înalta critică.

2. Scrierea Vechiului Testament

Cînd vorbim despre formarea Vechiului Testament avem de-a face cu o perioada de care ne despart mii de ani, iar informaţiile de care dispunem sunt mult prea sărace pentru a prezenta un raport care să satisfacă din toate punctele de vedere.

A. Unicitatea Vechiului Testament

Vechiul Testament este unic in conţinutul lui. Cele 39 de cărţi ale Vechiului Testament au fost scrise de-a lungul a 900-1000 de ani (circa 1500-400 î.Hr.). A fost scris de aproximativ 25-30 scriitori,diferiţi, provenind din toate păturile sociale : regi (David, Solomon), cioban(Amos), poeţi (Solomon, Moise, David),politicieni(Moise,Daniel,Neemia),general(Iosua),cărturari(Ezra),profeţi (Isaia, Ieremia). A fost scris în locuri diferite:Moise a scris în pustie, Ieremia în temniţă, Daniel într-un palat. Scris în perioade diferite. Scriitorii lui au scris pe culmile bucuriei , alţii din adâncul necazului şi al disperării. Scrierea Vechiului Testament a fost făcută pe trei continente: Asia,Europa şi Africa. Limbile Vechiului Testament sunt ebraica , aramaica si greaca. Include în subiectele lui sute de probleme controversate însă păstrează o perfectă armonie. Ele includ o mare varietate de specii literare ( istorie, poezie religioasă, poezie lirică, pilde, biografii, corespondenţă personală, memorii şi jurnale personale). Este uimitor faptul că prin aceşti toţi scriitori Duhul Sfânt a produs scrierile Vechiului Testament.

B. Întocmirea Vechiului Testament

Materialul de scris din antichitate.

Cei din antichitate foloseau diferite materiale pentru scris, cum ar fi tăbliţele de lut sau de lemn, tăbliţele de piatră sau bucăţelele de ceramică, pieile argăsite sau papirusul.

Papirusul este o planta , care creşte in lacuri si in raurile cu ape nu prea adanci din Egipt si Siria. Incărcături mari de papirus erau expediate prin portul sirian Byblos. Se presupune că denumirea acestui port are ca origine termenul grec folosit pentru “carti (Biblos).Pentru documente mai lungi, acesta a fost probabil cel mai vechi material pentru scris folosit în Egipt.

Tulpina plantei de papirus era tăiată în fâşii subţiri şi lungi de aproape 30 centimetri. Fâşiile erau aşezate una lîngă alta, paralel şi un al doilea strat era lipit de-a curmezişul, peste primul strat. Foile produse în felul acesta erau apoi bătute cu ciocanul şi frecate cu piatra ponce pentru a produce o suprafaţă dreaptă şi netedă. Apoi, foile, care de obicei nu depăşeau 30 de centimetri pătraţi, erau lipite una după alta formând sulurile, care de obicei nu erau mai lungi de 10 metri, deşi se cunosc suluri şi mai lungi - vestitul Papirus Harris din Muzeul Britanic fiind lung de 50 metri. Scrisul se făcea de obicei numai pe stratul orizontal (recto), dar ocazional se folosea şi cel vertical (verso). Folosirea papirusului s-a bucurat de mare popularitate pina prin secolul al III-lea dupa Cristos.

De la Ieremia este obţinută informaţia că documentele erau păstrate în vase de pămînt (cap. 32,14), o declaraţie al cărei adevăr a fost întărit de multe rapoarte antice găsite în vase de lut în decursul săpăturilor din vechile oraşe.