Schitul Oneaga

Introducere

Din capul locului trebuie să remarcăm lipsa materialului documentar privind istoria Schitului Oneaga, de aici şi întinderea scurtă a materialului. De fapt acestă situaţie este valabilă şi pentru restul mănăstirilor şi schiturilor din zona Botoşani.

Astfel, pentru secolul trecut, când au funcţionat cele mai multe lăcaşuri monahice, se găseşte o singură sursă importantă la Arhivele Naţionale din Iaşi, şi anume „Cronica Mitropoliei Moldovei şi Sucevei” din anul 1857, pe care o regăsim în dosarul nr. 10 A.

Această „cronică” a fost realizată în cursul anului 1857, când urma să vină în Moldova o „înaltă comisiune” pentru a cerceta starea mănăstirilor şi schiturilor. Mitropolitul de atunci, Sofronie Miclescu, dorind să culeagă date amănunţite despre acestea, a cerut în februarie 1857, printr-o circulară, istoria lor pe scurt, cu arătarea datei înfiinţării, numele fondatorilor şi a ctitorilor înzestrători, precum şi a egumenilor ce s-au succedat la conducere. Stareţii n-au acordat, însă, o atenţie cuvenită studierii trecutului acestor mănăstiri şi schituri. O cauză posibilă, pe care o putem presupune, ar fi fost frica de secularizare a averilor de care se vorbea încă din 1857. Astfel, prespunem că stareţii se gândeau că în baza datelor centralizate obţinute, autorităţile statale ar fi întreprins mai lesne măsuri de secularizare.

Cu toate acestea, potrivit unor cercetări, putem afirma că aşezări monahice au existat încă din secolele XIII-XIV în zona Botoşani, dar din păcate n-au rămas menţionate prin actele ce-au supravieţuit până în zilele noastre.

Majoritatea mănăstirilor şi schiturilor din zona botoşăneană au fost ridicate de boierii vremii care avea posibilitatea materială să ridice construcţii fie de lemn, fie din piatră.

Unele din aceste aşezări monahiceşti au avut la bază existenţa unor sihăstrii în care slujeau lui Dumnezeu unul sau doi-trei pustnici, despre a căror existenţă în poienile tăinuite din mijlocul codrilor, nu se mai ştie nimic, cu câteva mici excepţii.

Cine priveşte cu atenţie harta cu schiturile şi mănăstirile din zona Botoşani, poate observa cu uşurinţă că, aproape toate (cu excepţia Cozancei), au fost amplasate în jumătătea estică. Principalul motivul ar fi acela că această regiune a fost în veacurile trecute puternic împădurită cu arbori seculari, deci unde prezenţa omului era foaret redusă. În poienile acestor păduri şi-n apropierea unor ape curgătoare, au luat fiinţă locaşurile de închinăciune.

Din datele ce se mai găsesc se poate constata că puţine schituri şi mănăstiri au avut o existenţă îndelungată. Dintre cele care au supravieţuit timpului şi vremurilor tulbure amintim schitul Oneaga.