Rolul Icoanei în Biserică

1. Icoana ca mărturisire de credință

Icoana este o imagine liturgică, având un loc de prim ordin în viaţa fiecărui credincios. Biserica vede în icoană nu unul dintre aspectele învățăturii ortodoxe, ci expresia ortodoxiei în ansamplu, a ortodoxiei ca atare

Posibilitatea existenței icoanei se fundamentează pe dogma Întrupării lui Hristos, cinstirea ei făcând parte din Tradiția Bisericii. După cum ne învață și Dionisie de Furna în Erminia sa: „pe Hristos îl zugrăvim ca pe un om, fiindcă El a fost văzut și arătat pe pământ, și a petrecut împreună cu oamenii, făcându-se Om desăvârșit”

Fiind o valoare de neprețuit a Tradiției, icoana nu este o simplă artă care servește pentru a ilustra Sfânta Scriptură, ci conține și transmite același adevăr, atribuindu-se icoanei aceeași semnificație dogmatică, liturgică și educativă ca și Sfintei Scripturi.

„Biserica atribuie dintotdeauna imaginii o mare importanţă. Însă nu valoarea ei artistică sau estetică este cea apreciată: e vorba de valoarea ei predicatorială; icoana constituind veritabilă mărturisire de credinţă creştină. Aceast adevăr dogmatic constituie o dimensiune esențială a artei sacre ortodoxe din toate timpurile

Icoanele ortodoxe înfățișează expresia grafică a ideilor teologice. De exemplu, Fecioara nu este reprezentată ca o mamă oarecare, ca în Occident, ci ca mama lui Dumnezeu, Theotokos, ca Cea care mijlocește între Dumnezeu-Fiul și oameni.

De asemenea, „reprezentând Persoana Cuvântului întrupat, icoana mărturisește, pe de o parte, realitatea și plenitudinea întrupării Sale, pe de altă parte, prin această imagine sacră, noi mărturisim că „Fiul Omului” este într-adevăr Dumnezeu, Adevărul relevat”

Așa cum și Sfântul Ioan Damaschin mărturisește că închinându-se înaintea icoanei se închină Creatorului, Care S-a Întrupat pentru oameni și „a primit să locuiască în materie și a săvârșit prin materie mântuirea mea.” Întărind această idee, Sfântul Ioan continuă afirmând chiar că „dacă nu te închini icoanei, nu te închini nici Fiului lui Dumnezeu, care este icoana vie a nevăzutului Dumnezeu și chip cu totul asemenea”

Ocrotind icoanele, Biserica Ortodoxă apără însăși temelia credinței creștine: dogma Întrupării lui Dumnezeu. Într-adevăr, icoana Domnului este, în același timp, mărturia Întrupării Sale și a mărturisirii dumnezeirii Sale de către noi

Așadar, „icoana este expresia Ortodoxiei ca învăţătură dogmatică şi morală; o revelare a vieţii în Hristos şi a tainelor iconomiei divine spre mântuirea oamenilor” ; ea „oglindește Ortodoxia în modul cel mai plenar și exhaustiv, cu toată profunzimea şi toată întinderea posibilă”

2. Icoana –chip al sfințeniei

Un alt rol important pe care îl are icoana este acela de a ne înfățișa sfințenia. Arta Bisericii Ortodoxe este o artă liturgică, care arată sau mai bine spus povestește viețile sfinților și evenimentele istorice ale Credinței Ortodoxe După cum afirmă Leonid Uspensky în cartea sa Teologia icoanei, „arta trebuie, pe de o parte, să transmită adevărurile formulate dogmatic iar pe de altă parte, să comunice experienţa trăită a acestor adevăruri, experienţa spirituală a sfinţilor – acel creştinism viu în care dogma şi viaţa se confundă.”

Din punct de vedere ortodox, icoana este un loc în care Hristos se află prezent în chip haric. Este locul unei prezențe tainice a lui Hristos și a Sfintei Fecioare sau a celorlalți sfinți. Aceasta poate fi reprezentată doar printr-un stil sobru și laconic specific icoanei, prin care Biserica se străduiește să orienteze toate simţurile omeneşti – inclusiv văzul – către cunoaşterea şi slăvirea lui Dumnezeu.

„Contemplarea icoanei are menirea de-ai aduce pe credincioși la vederea duhovnicească a prototipului reprezentat” Astfel, „prin icoana unui sfânt vedem locul și importanța lui în Biserică, precum și modul său personal de a-L sluji pe Dumnezeu, în calitatea sa de profet, apostol, martir, etc., exprimate prin atributele iconografice și prin culorile simbolistice.

Prin imagini vizuale, icoana ne arată chipul sfântului pătruns și îndumnezeit de harul necreat, transfigurat.” Deoarece, întreaga ființă participă la rugăciune, trupul, simțurile, sentimentele vor fi sfințite prin har. Împrăștierea lor obișnuită „gândurile și simțirile care vin de la natura căzută” fac loc unei rugăciuni concentrate. Totul contopindu-se în avântul omului întreg spre Dumnezeu. Simțurile noastre regenerate se transfigurează. Acest trup omenesc transfigurat este reprezentat în icoană .