Relația omului religios cu Dumnezeu

Din cele mai vechi timpuri,omul a cautat sa defineasca legatura lui cu Divinitatea.

Omul religios a recurs la poezie pentru a-si arata credinta fata de Dumnezeu.

El percepea prezenta lui Dumnezeu in viata lui ca pe cea mai puternica forta care in lupta dintre bine si rau putea inclina balanta spre cei care al slaveau si ii recunosteau puterea.

,, Doamne, Dumnezeul meu, in Tine am nadajduit. Mantuieste-ma de toti cei ce ma prigonesc si ma izbaveste"(Psalm nr 7 al lui David)

,, Frica de Domnul este curata, ramane in veacul veacului. Judecatile Domnului sunt adevarate, toate indreptatite. " (Psalm nr 18 al lui David)

Puterea lui Dumnezeu era infricosatoare.

Cuvantul lui era lege iar cei ce respectau legea erau cei drepti,cei alesi despartiti de pacatosii sortiti pedepsei.

Omul credincios slavea judecata si dreptatea care rasplatea si condamna privind cu frica spre atotputernicia in fata careia se supunea neconditionat.

,,Fie-ti mila, Doamne, de ma iarta,

Cu milostivirea cea bogata,

Si pentru a ta ieftinatate

Sa ma curatasti de rautate. " (Psalm nr 50 al lui Dosoftei)

Dialogul dintre om si Dumnezeu sublinia diferenta dintre Creatorul a toate si statura insinifianta a aceluia care a fost conceput ,,mai prejos de ingerii"(Psalmii lui David)

Omul care implora mila lui Dumnezeu caci viata era vremelnica si tot ce stapanea putea pierde intr-o clipa.

,,Atunci jartve direpte t-vom face.

Colaci si prinoase, cumu-t place,

Vin si paine, unt si cu grau dulce,

Si vitai pre oltari t-vom aduce" (Psalm nr 50 al lui Dosoftei)

Jertfa oferita asigura bunul mers al lucrurilorsi intarea legatura dintre ei.

Lumea moderna transforma dialogul direct cu fiinta care atotputernica participa nemijlocit la viata oameniilor intr-un dialog cu un concept abstract care se manifesta prin atributele sale.

,,Tarana -- suntem toti tarana,

E de prisos orice trufie...

Ce-a fost, in veci are sa fie...

Din noi nimic n-o sa ramana.

Zadarnic falnice palate

Sunt in pamant radacinate

Nici o pieire nu s-amana.

Despoti, cu frunti incoronate,

Poeti, cu harpe coronate,

Filozofi, oameni de stiinta,

Pagani, vestiti prin necredinta,

Nici o pieire nu s-amana...

Tarana, suntem toti tarana. " (Psalm nr 2 al lui A.Macedonski)

Aceste atribute nu mai pot fii milostive,ele nu separa lumea in bine si rau ci se manifesta la fel asupra tuturor.Obiectivitatea lor rece indeparteza pe Dumnezeu de om si acesta se simte singur si prasit caci la strigatele lui numai aude nici un raspuns.