Literatura romana veche priveste cartile religioase prin prisma rolului lor in unificarea limbii literare sau a eventualelor influente ale ereziilor si devierilor de la dogma intru stimularea scrisului in limba romana. Or, necasara si importanta ar fi si urmarirea in circulatia lor folclorica si liniara felului in care acestea reintra in schemele esentiale pentru a primi alte elemente specifice.
Pornind de la aceasta necesara interpretare ne vom pune intrebarea: Care a fost destinul Psaltirii in versuri a lui Dosoftei? A intuit oare Dosoftei spiritul poporului roman care nu preia decat ceea ce simte ca este al sau? Are Psaltirea in versuri un pronuntat caracter popular? Raspunsul il vom gasi in cercetarea evolutiei cartii in mediul sau folcloric si in observarea specificitatii sale.
Psaltirea (1673) a fost ceruta, cautata pe un spatiu insemnat, obiect adesea al unor tranzactii, ori al transmiterilor prin testamente. A cunoscut o circulatie manuscrisa insemnata, in parte ori in intregime, pana catre secolul al XIX-lea, starnind chiar ambitii ce tinteau ameliorarea textului lui Dosoftei cum este cazul lui Cupcea Elizius. In intregime, Psaltirea in versuri o gasim in doua copii aflate azi la B. A. R. mssele nr. 543 si 133. Copistul codicelui nr. 543, care poate fi una si aceeasi persoana cu cel care a suportat financiar operatia, adica Neonil, Staret al Manastirilor Neamtul si Secul, declara ca a fost indrumat la lucru de asemanarea pe care a constatat-o intre unele colinde si cantece de stea (pe care le transcrie la sfarsit) si unele stiluri ale lui Dosoftei.
Dintru aceasta, luandu-mi pricina zice el am prescris toata Psaltirea si la sfarsit am alaturat si aceste cantari, numai pentru versul lor acel vechi ce se obicinuia a se canta prin bisericile Molodaviei. Asemanarea identificata de chir Neonil era chiar una reala. Cativa dintre psalmii lui Dosoftei 46, 48, 94, si 96 cu deosebire au iesit din pagina cartii si au intrat in oralitate (in forme usor modificate) devenind cantece de stea si colinde. Ii culegea Anton Pann in 1830 (versuri muzicesti ce sa canta la Nasterea Mantuitorului nostru Iisus Hristos si alte sarbatori ale omului), vor figura apoi in toate cartile ce aduna productii de acest fel in ultima parte a veacului al XIX-lea si inceputul secolului XX. Psalmii asezati pe muzica si cantati, intr-o vreme, la diferite praznice bisericesti, au fost introdusi de dascalii de pe vremuri in scolile din preajma bisericilor si astfel, prin copii, vechile imnuri de slava religioase au patruns mai departe in colindele de Craciun. Opera lui Dosoftei a avut insa o raspandire mai larga decat ne putem inchipui pana acum, chiar si in Ardeal. Intr-un manuscript copiat la Ibasfalau, in 1758, gasim alaturi de cantecele de stea inca doi psalmi, care lipsesc din colectia lui Anton Pann: al 46-lea Domnul este tare, laudat si mare si al 47-lea La apa Vavilonului, acolo sezum si plansem. Impreuna cu alte cantece de stea ...
NICOLAE IORGA, "Istoria literaturii romanesti. Introducere sintetica", Editura Minerva, 1988, pag. 75
NICOLAE CARTOJAN, "Istoria literaturii romane vechi", pag. 206-209
NICOLAE CARTOJAN, "Cartile populare in literatura romaneasca", editia 1938 si 1974, pag. 214
DAN HORIA MAZILU, "Introducere in opera lui Dosoftei", Editura Minerva, 1997, pag. 57, 62, 69
DAN ZAMFIRESCU, "Dosoftei - poet national", "Contributii la istoria literaturii romane vechi", pag. 125
I.C. CHITIMIA, "Crestomatie de literatura romana veche", Editura Dacia, 1989, pag 160
DOSOFTEI, "Versuri alese"
Pentru a descărca acest document,
trebuie să te autentifici in contul tău.
