Preotia In Lumina Sfintelor Canoane

Extras din referat Cum descarc?

Despre preotie s-a scris si s-a vorbit mult. Au scris si au vorbit si sfinti si teologi. S-a scris cu drag si cu dorinta de a ridica tot mai mult spre culmile sfinteniei pe slujitorii preotiei, pe preoti. Dar oricat s-ar scrie despre preotie si oricat s-ar vorbi, niciodata nu este de ajuns. Preotia are atatea inaltimi, atatea adancimi, atatea taine, incat cu foarte multa greutate poate fi cunoscuta si descrisa dupa cuviinta. (1) Preotia este a cincea sfanta Taina a Bisericii, in care, prin punerea mainilor si rugaciunea arhiereului, se impartaseste unor barbati, ce s-au pregatit pentru aceasta, harul dumnezeiesc, care da puterea de a propovadui cuvantul lui Dumnezeu, de a savarsi Sfintele Taine si slujbele bisericesti, si de a conduce pe cei credinciosi la mantuire.
Sfanta Taina a Preotiei se impartaseste asadar unor barbati anume pregatiti pentru a o primi cu vrednicie. Insusi Mantuitorul Iisus Hristos i-a ales pe sfintii apostoli si i-a invatat. Dupa aceea i-a invrednicit de deosebita cinste de a propovadui Sfanta Evanghelie si de a savarsi fapte minunate. Adresandu-se lor, a asezat Taina Preotiei prin cuvintele: Precum M-a trimis pe Mine Tatal, va trimit si Eu pe voi. Si zicand acestea, a suflat asupra lor si le-a zis: Luati Duh Sfant; carora veti ierta pacatele, le vor fi iertate si carora le veti tine, vor fi tinute (Ioan XX, 21 23). Sfintii apostoli, au savarsit Sfanta Taina a Preotiei prin punerea mainilor, adica: hirotonindu-le preoti in fiecare biserica, rugandu-se cu postiri, i-au incredintat pe ei Domnului in care crezusera (Fapte XX, 28). (2) 1. Treptele ierarhice: Episcop, Preot, Diacon Despre treptele ierarhice (episcop, preot, diacon), se fac referiri si reglementari privitor la statutul fiecarei trepte in parte la Sinodul Apostolic prin canonul39, la Sinodul I Ecumenic prin canonul 18 si la Sinodul VII Ecumenic, Trulan prin canonul 7: Locul diaconilor in randul clerului (Canonul 18 Niceea): A venit la sfantul si marele sinod (stirea) ca in oarecari locuri si cetati, diaconii dau presbiterilor cuminecatura (euharistia), ceea ce nici canonul si nici obiceiul nu a predanisit, ca cei ce nu au puterea de a aduce jertfa, sa dea Trupul lui Hristos celor ce jertfesc. S-a mai cunoscut si aceea ca unii dintre diaconi se ating de cuminecatura chiar si inaintea episcopilor. Asadar toate acestea sa inceteze, iar diaconii sa ramana in masurile lor, stiind ca ei sunt slujitori ai episcopului, dar mai mici decat presbiterii. Sa primeasca asadar dupa randuiala (3 Cuvant inainte la Despre Preotie Pr. D. Fecioru Carte de Invatatura Crestina Ortodoxa Canoanele Bisericii Ortodoxe note si comentarii cuminecatura dupa presbiteri, dandu-le-o lor fie episcopul, fie presbiterul. Dar sa nu le fie permis diaconilor nici sa seaza in randul presbiterilor; caci ceea ce s-a facut este impotriva canonului si impotriva randuielii. Dar daca cineva si dupa aceste oranduiri nu ar voi ...


Fisiere in arhiva (1):

  • Preotia In Lumina Sfintelor Canoane
    • Referat.doc

Imagini din acest proiect Cum descarc?

Bibliografie

1. Despre preotie,  Editura Institutului Biblic si de Misiune al B. O. R. Bucuresti 1987;
2. Canoanele Bisericii Ortodoxe - note si comentarii,                     Arhidiacon prof. dr. Ioan N. Floca, 1991;
3. Carte de Invatatura Crestina Ortodoxa, Bucuresti,                                  Editura Institutului Biblic si de Misiune al B. O. R., 1978;
4. PASTORALA -Preot prof. Ion Buga, Editura International Scorpion, 1992;
5. Pastoratie si Misiune in Biserica Ortodoxa - Tematica pentru cursurile pastoral misionare a clerului, conform hotararii Sfantului Sinod nr. 572/ 1998, Editura Episcopiei Dunarii de Jos, Galati 2001;
6. Preotul in Biserica, in lume, acasa - I. PS. Dr. Antonie Plamadeala, Sibiu, 1996.


Promoție: 1+1 gratis

După plată vei primi prin email un cod de download pentru a descărca gratis oricare alt referat de pe site.Vezi detalii.


Descarcă aceast referat cu doar 4 € (1+1 gratis)

Simplu și rapid în doar 2 pași: completezi adresa de email și plătești. După descărcarea primului referat vei primi prin email un alt cod pentru a descărca orice alt referat.

1. Numele, Prenumele si adresa de email:

Pe adresa de email specificata vei primi link-ul de descarcare, nr. comenzii si factura (la plata cu cardul). Daca nu gasesti email-ul, verifica si directoarele spam, junk sau toate mesajele.

2. Alege modalitatea de plata preferata:


* Prețul este fără TVA.

Hopa sus!