Prefigurarea Euharistiei în Vechiul Legământ

De la începutul lumii, aşa cum aflăm din Scriptura Vechiului Testament, omul simţea nevoia să-I aducă lui Dumnezeu în rugăciune ce avea el mai de preţ.

Experimentându-şi condiţia căzută şi râvnind după viaţa cea adevărată, omul a adus jertfă din ce avea mai bun. Dar aceste jertfe nu-i puteau mântui pe oameni din robia păcatului şi a morţii. Adevărata jertfă a fost cea a Fiului lui Dumnezeu, care a descoperit adevăratul sens al sacrificiului: auto-dăruirea totală.

În El, atât de mult a iubit Dumnezeu lumea că a dat pe Fiul Său şi în acelaşi timp, atât a iubit omul pe Dumnezeu ca I s-a dăruit până la capăt.

Vechiul Testament a fost o prefigurare pentru Noul Testament, după cum aflăm din Epistola către Evrei: Arhiereul nostru a dobândit o slujire cu atât mai osebită, cu cât este şi Mijlocitorul unui testament mai bun, ca unul care este întemeiat pe mai bune făgăduinţe (Evr. 8, 6) şi Legea având umbra bunurilor viitoare nu poate niciodată să facă desăvârşiţi pe cei ce se apropie (Evr. 10, 1). În Vechiul Testament, Dumnezeu, chemându-l pe Avraam îi face o făgăduinţă prin care se va binecuvânta întregul neam omenesc. „Acea promisiune se va derula în istoria lui Israel. De aceea, suntem obligaţi să cercetăm „întregul sfat al lui Dumnezeu”, de la Geneză la Apocalipsă. Iar în Vechiul Testament vom găsi o parte, şi nu una mică, a descoperirii de Sine şi a descoperirii voii lui Dumnezeu faţă de toţi muritorii” .

Tot în Epistola către Evrei descoperim un paralelism între Vechiul Legământ şi cel Nou: Moise, după ce a rostit de faţă cu tot poporul toate poruncile din Lege, luând sângele cel de viţei şi de ţapi, cu apă şi cu lână roşie şi cu isop, a stropit şi cartea, şi pe tot poporul şi a zis: Acesta este sângele testamentului pe care l-a poruncit vouă Dumnezeu (Evr. 9, 19).

Iar în Evanghelia după Matei citim: Beţi dintru acesta toţi, acesta este Sângele Meu, al Legii celei noi, care pentru mulţi se varsă spre iertarea păcatelor (Mt. 26, 28).

Această afirmaţie a lui Hristos, care inaugurează o nouă Jertfă şi un Nou Legământ, este în strânsă legătură cu Vechiul Legământ, făcut de Dumnezeu cu poporul Său pe muntele Sinai. Avem de-a face aici cu una dintre prefigurările cele mai importante ale Sfintei Euharistii. Dacă pentru omul de azi „sângele testamentului” nu mai spune nimic, pentru semiţi, un testament (o alianţă, un legământ), încheiat prin sânge, însemna un pact de sânge: între cei doi se crea o legătură de rudenie, de sânge. Sângele însemna viaţa, iar prin sângele alianţei li se comunica celor doi o viaţă nouă, o viaţă comună; ei deveneau fraţi de sânge.

Aşa cum prin jertfa de pe Sinai s-a încheiat Vechiul Legământ care l-a consacrat pe poporul lui Israel ca şi popor ales, tot aşa şi Jertfa lui Hristos, dăruirea Trupului şi a Sângelui Său pentru viaţa lumii, întemeiază noul popor al lui Dumnezeu. Din Noul Legământ pe care Hristos l-a încheiat cu oamenii se va naşte Biserica. Dacă Vechiul Legământ sărbătorea eliberarea din robia egipteană şi evenimentul de pe muntele Sinai, în Jertfa lui Hristos, se înfăptuieşte eliberarea tuturor oamenilor de păcat şi comuniunea cu Sfânta Treime.

Evangheliile îl prezintă pe Hristos ca pe Cel în care s-au împlinit profeţiile. În ele se regăseşte descrierea pe care Isaia o face „Slujitorului lui Yahwe” (Is. 53, 11), Cel nevinovat care a luat asupra Sa păcatele şi suferinţele oamenilor.

Aşa cum Hristos, în taina morţii şi a învierii Sale, trece de la moarte la viaţă, tot aşa Biserica, primeşte din împărtăşirea cu Sfânta Euharistie, dezrobirea din păcat şi intrarea în comuniunea cu Sfânta Treime.

O prefigurare euharistică avem şi în Cartea Facerii: Iar Melchisedec, regele Salemului, i-a adus pâine şi vin. Melchisedec acesta era preotul Dumnezeului celui Preaînalt. Şi a binecuvântat Melchisedec pe Avram şi a zis: Binecuvântat să fie Avram de Dumnezeul cel Preaînalt, Ziditorul cerului şi al pământuui. Şi binecuvântat să fie Dumnezeul cel Preaînalt, care a dat pe vrăjmaşii tăi în mâinile tale! (14, 18-20). În Psalmul 109, regele David este prezentat ca şi continuator al preoţiei lui Melchisedec: Juratu-S-a Domnul şi nu-I va părea rău: Tu eşti preot în veac, după rânduiala lui Melchisedec (109, 4).