Postul și Rugăciunea

Ȋnvǎțǎtura ortodoxǎ despre post:

Biserica recomandȃnd postul a arǎtat și cum trebuie sǎvȃrșit pentru smerenia trupului și a patimilor și a pasiunilor lui ca sǎ nu ȋngreuneze sufletul ȋn efortul lui spre desǎvȃrșire. Niciodatǎ nu se poate dovedi faptul cǎ postul ȋn sens propriu așa cul ȋl prescrie ȋnvǎțǎtura Bisericii Ortodoxe va adduce slabire fizicǎ și va șubrezi forța trupeascǎ și sufleteascǎ. Biserica rȃnduind postul a avut ȋn vedere ȋn același timp sǎnǎtatea trupeascǎ și sufleteascǎ a creștinilor.

Creștinismul a dat postului o ȋnsemnǎtate mare ȋn viața religioasǎ și mai ales ȋn viața monahalǎ, fǎcȃnd din el un act de virtute și de cult, un mijloc de progress ȋn viața spiritualǎ, de luptǎ ȋmpotriva patimilor și a poftelor și ȋn același timp un semn de respect și de omagiu adus lui Dumnezeu S-a pus accent mai mult pe sensul spiritual al postului, fǎcȃndu-se observația cǎ postul adevǎrat constǎ nu numai ȋn abținerea voluntarǎ de a domina, cu sipiritul, cu voința, toate patimile și poftele, instinctele inferioare ale trupului care ȋl apropie pe om de animale. Este vorba nu numai de o renunțare temporarǎ, ȋn același timp conștientǎ și consimțitǎ la satisfacerea unui instinct natural, ci de un efort pentru o ȋnoire a vieții, prin ȋntronarea supremației spiritului asupra trupului și a sufletului, aceastǎ strǎdanie fiind legatǎ cu o luptǎ grea, care constǎ ȋn ȋntǎrirea voinței și a rațiunii sǎnǎtoase, ȋn disciplinarea instinctelor, ȋn ȋnfrȃnarea sufletului, tinzȃnd la stabilirea unui echilibru lǎuntric.

Iatǎ de ce postul face parte din mijloace de cultivare și desǎvȃrșire a sufletului, fiind inseparabil de alte virtuți și acte creștine, ca rugǎciunea, cǎința, smerenia și milostenia. El slǎbește, atenueazǎ sau chiar stinge puterea patimilor și a instinctelor, constituind deci o formǎ a sȃrguinței continue spre desǎvȃrșire, prin urmare, numai atunci este postul desǎvȃrșit ( post complet sau adevǎrat ), cȃnd abținerea de la mȃncǎrurile de dulce ( postul fizic sau alimentar ) este unitǎ cu efortul spre virtute și progress spiritual, cu ȋncordarea voinței spre purificarea sufletului, spre alungarea gȃndurilor și a dorințelor pǎcǎtoase. “ Sǎ postim postim post primit, bine plǎcut Domnului, postul cel adevǎrat este ȋnstrǎinare de rǎutate, ȋnfrȃnarea limbii, lepǎdarea mȃniei, depǎrtarea de pofte, de clevetire, de minciunǎ și de jurǎmȃntul mincinos. Lipsirea acestora este postul cel adevǎrat și bine primit”

Din timp ȋn timp este nevoie de perioade sau zile de postire, ȋn care lupta spiritului cu patimile trupești și sufletești trebuie ajutatǎ și intensificatǎ printr-o abținere mai atentǎ și asprǎ a trupului, pentru ca el sǎ devinǎ un instrument docil și apt pentru realizarea nǎzuințelor superioare ale spiritului, pentru ridicarea cǎtre Dumnezeu. Postul este conceput ȋn creștinism ca un act de cult, ca o jertfǎ vie de evlavie, de cǎințǎ, de supunere și de adorare vie a lui Dumnezeu. El nu este numai un efort de a supune și a birui ceea ce este rǎu și inferior ȋn noi, ci și o dorințǎ de a ne apropia de modul de viațǎ ȋngeresc, ca și de Dumnezeu, de a-I plǎcea și a ne asemǎna cu El

Ispititorul lucreazǎ ȋmpotriva celor ce se ostenesc cu postul silindu-se sǎ le rǎneascǎ sufletul și sǎ facǎ neroditoare osteneala lor, dar dacǎ ieșim din post fǎrǎ a ȋndura ușurarea duhovniceascǎ putem spune cǎ ȋn zadar ne-am ostenit Cei care se lasǎ robiți de patimi chiar și cȃnd postesc ȋnlǎturǎ harul și rǎsplata postului, cel ce postește, dar calcǎ celelalte porunci nu numai cǎ nu folosește nimic din postul sǎu dar se lipsește și de gustul bucatelor.

Postul este caracterizat cu frumoase cuvinte ȋn cȃntǎrile bisericești: “ postul este viața ȋn Hristos, haina luminoasǎ, ospǎț al credinței, prin el rǎstignim patimile, prin el primim cereștile daruri” Postul religios, de regulǎ se ȋncheie și se desǎvȃrșește prin ȋmpǎrtǎșirea cu Sfȃntul Trup și Sȃnge al Domnului, care este o pecetluire și o ȋncununare a strǎduințelor noastre ascetice și duhovnicești. Ȋn primele zile ale creștinismului nu gǎsim prescripții precise cu privire la timpul ( datele ) și formele practicǎrii postului. Primii creștini au postit, probabil, dupǎ obiceiul iudaic, dar trebuie sǎ subliniem cǎ Biserica creștinǎ nu a adoptat nici unul din posturile iudaice.

Dacǎ la ȋbceput, postul era practicat ca un act de pietate personalǎ, lǎsat la libera voie și la rȃvna religioasǎ sau la posibilitatea fiecǎruia, cu timpul conducerea Bisericii a formulat treptat reguli și ȋndrumǎri mai mult sau mai puțin precise și obligatorii ȋn aceastǎ privințǎ, reglementȃnd, timpul, durata și felul postirii, precum se va vedea mai departe. Astfel de norme apar mai ales din secolul al IV- lea ȋnainte, concomitant cu reglementarea disciplinei catehumenatului și a penitenței și cu desǎvȃrșirea organizǎrii Bisericii, dupǎ creșterea ȋn masǎ a pǎgȃnilor. Gǎsim ȋnsǎ preocupǎri pentru reglementarea disciplinei postului ȋn Bisericǎ foarte de timpuriu, și anume ȋncǎ de la sfȃrșitul secoulului I.