Moș Crăciun

Originea Mosului este controversata, fiind voci care sustin ca ar fi din Suedia, din Danemarca, Finlanda, Groelanda, Alaska sau ca pur si simplu traieste undeva la Polul Nord. Cei mai multi accepta nationalitatea finlandeza, dar de fapt Mosul este cetatean al lumii. De ce?... Deoarece imprumuta trasaturi si caracteristici de la fiecare popor. Mos Craciun este simbolul a ceea ce noi avem mai bun. Intelepciunea, corectitudinea, voiosia, buna dispozitie, sunt doar cateva din trasaturile mosului care a devenit celebru de la jumatatea secolului XX. Cum a devenit celebru? E o istorioara si aici. Cu totii stim ca mosul este imbracat intr-un costum rosu cu alb dar trebuie sa stiti ca nu a fost tot timpul asa. Acest aspect il are datorita unei firme celebre de bauturi racoritoare care a comandat un desen al mosului si astfel a aparut costumul rosu in America si apoi in toata lumea.

In religie, mosul este tratat aparte ca un binefacator al saracilor si al nevoiasilor, un apropiat al Sfantului Nicolae care se sarbatoreste pe 6 Decembrie. De asemenea nu mai este un secret nici faptul ca in blocul comunist, o vreme, s-a dorit ca celebrul Mos Craciun sa fie inlocuit cu o varianta mai "rosie" si astfel a aparut Mos Gerila.

Noi va lasam sa va bucurati de Mos Craciun, asa cum este el: al tuturor celor care au facut fapte bune in timpul anului...

Religia crestina trateaza sarbatoarile de iarna ca fiind unele dintre cele mai sfinte: nasterea Lui Isus Hristos, asa cum veti putea citi si mai jos.

Nasterea lui Iisus Hristos astfel a fost: fiind logodita Preacurata Maica Lui, Fecioara Maria, cu Iosif, barbat drept si batrîn cu anii - caci era de 80 de ani si, sub chipul însotirii, dupa marturia Sfîntului Grigore de Nissa si a Sfîntului Epifanie al Ciprului, a fost data lui pentru paza fecioriei si pentru purtarea de grija pentru dînsa, mai înainte pîna a nu se aduna ei. Iosif era numai cu parerea barbat Mariei, iar de fapt era pazitor al fecioriei ei celei sfintite lui Dumnezeu, martor cu ochii si vazator al vietii ei celei fara prihana. Caci asa a vrut Dumnezeu, sa tainuiasca înaintea diavolului taina întruparii Sale din Preacurata Fecioara, acoperind prin logodire fecioria Preasfintei Maicii Sale, ca sa nu cunoasca vrajmasul ca aceasta este fecioara aceea, despre care a zis Isaia mai înainte: Iata fecioara va lua în pîntece.

Acest lucru îl marturiseste si Sfîntul Atanasie, arhiepiscopul Alexandriei, zicînd: "De trebuinta era Iosif spre slujirea tainei, sa se socoteasca ca si cum fecioara ar avea barbat; iar cu lucrul sa se tainuiasca de diavol, ca sa nu stie cele ce vor sa fie, anume ca Dumnezeu voieste a petrece cu oamenii". Asemenea si Sfîntul Vasile cel Mare graieste: "Pentru ca sa se tainuiasca de domnul veacului acestuia, s-a economisit sa se faca logodire cu Iosif". Si Sfîntul Ioan Damaschin zice: "Se logodeste Iosif cu Maria ca si cu un barbat, ca nu cumva, cunoscînd diavolul nasterea lui Hristos din fecioara fara de barbat, sa se dea în laturi, adica sa înceteze a-l mînia pe Irod si a îndemna pe iudei spre zavistie. Pentru ca diavolul, înca de atunci de cînd a proorocit Isaia: Iata fecioara în pîntece va lua si va naste, pîndea pe toate fecioarele, cînd va zamisli vreuna dintr-însele fara de barbat si sa nasca fiind fecioara. Deci, a iconomisit purtarea de grija a lui Dumnezeu, sa se logodeasca Fecioara Maria cu Iosif, pentru ca sa se tainuiasca de catre domnul întunericului, fecioria Preacuratei Nascatoare de Dumnezeu si întruparea Cuvîntului lui Dumnezeu.

Deci, mai înainte de savîrsirea însotirii prin cunostinta trupeasca, Preacurata Fecioara s-a aflat avînd în pîntece de la Duhul Sfînt si crestea sfîntul ei pîntece dupa ce a încaput în sine pe Dumnezeu cel neîncaput. Mai ales dupa ce s-a întors la casa ei, dupa o sedere de trei luni la Elisabeta, s-a cunoscut ca este îngreuiata, din zi în zi crescînd dumnezeiescul rod si apropiindu-se de nasterea Sa, prin împlinirea vremii celei obisnuite.

Acest lucru vazîndu-l Iosif, a cazut în nepricepere si în mare întristare, caci o socotea ca este furata de nunta. Si, tulburîndu-se batrînul foarte, zicea în sine: "De unde i s-a facut ei aceasta? Eu pe dînsa nu am cunoscut-o si nici macar cu gîndul n-am gresit si iata ca se vede îngreuiata, vai mie, ce s-a facut, cu cine a cazut? Cine a înselat-o pe dînsa? Si ce voi face eu? Nu stiu! O voi vadi pe ea, ca pe o calcatoare de lege sau voi tacea rusinea ei si a mea? Pentru ca de o voi vadi pe dînsa, apoi cu adevarat, dupa legea lui Moise, o vor ucide cu pietre si eu ma voi socoti ca un tiran, dînd-o spre moarte cumplita. Iar daca, nevadind-o pe dînsa, voi tacea, apoi voi lua parte la a ei desfrînare. Deci ce voi face? Nu ma pricep! Voi izgoni-o pe ea în taina, ca sa se duca oriunde va vrea sau eu sa ma duc de la dînsa într-alta parte departata, ca sa nu mai vada ochii mei o rusine ca aceasta".

Astfel gîndind Iosif întru sine, s-a apropiat si a zis catre fecioara, precum vorbeste de aceasta Sfîntul Sofronie, patriarhul Ierusalimului: "Mario, ce este lucrul acesta pe care-l vad întru tine? Nu ma pricep si ma minunez si cu mintea ma înspaimîntez. Ascunde-te de la mine degraba. Marie, ce este lucrul acesta care-l vad întru tine? În loc de cinste, rusine; în loc de bucurie, întristare, în loc ca sa ma laud, ocara mi-ai adus mie; te-am luat de la preoti din biserica, fara prihana, si acum ce este ceea ce se vede?"

Si Atanasie al Alexandriei povesteste de aceasta astfel: "Iosif, vazînd-o pe ea avînd în pîntece, iar comoara cea dinauntru nestiind-o si tulburîndu-se vorbea catre fecioara, zicînd: "Ce ti s-a întîmplat, Marie? Oare nu esti tu fecioara cea mai cinstita, care ai fost crescuta în sfintele pridvoare? Nu esti tu Maria care nici nu voiai a te uita la fata de barbat? Oare nu esti tu Maria pe care n-au putut preotii sa te înduplece dupa voia lor si sa te logodeasca? Oare nu esti tu Maria care te-ai fagaduit a-ti pazi nevestejit trandafirul fecioriei? Unde este camara curatiei tale? Unde este fata cea frumoasa? Eu ma rusinez si tu îndraznesti, caci îti tainuiesc pacatul tau?"

Acestea si multe altele zicînd Iosif catre dînsa, o! cît se rusina fiind nevinovata mieluseaua si porumbita cea fara prihana, fecioara cea curata, rumenindu-se la fata la auzirea unor asemenea cuvinte ale lui Iosif. Nici nu îndraznea a-i spune buna-vestire a Arhanghelului si proorocirea Elisabetei despre dînsa, ca sa nu se arate mareata în desert, laudîndu-se. De acest lucru adevereste si Atanasie, cel mai sus pomenit, ca ea a zis catre Iosif: "De voi marturisi eu singura despre mine, apoi voi fi mareata în desert; rabda putin, Iosife, si pastorii te vor încredinta pe tine".

Fecioara Maria nimic altceva nu raspundea lui Iosif, decît numai acestea: "Viu este Domnul Cel ce m-a pazit întreaga întru feciorie pîna acum, ca nu am cunoscut pacat si nimeni nu s-a atins de mine; iar ceea ce este întru mine, din voia si din lucrarea lui Dumnezeu este". Iosif, ca un om cugeta cele omenesti, socotind ca din pacat este ceea ce s-a zamislit. Însa, ca un drept ce era, n-a voit sa o vadeasca pe dînsa, ci voia sa o lase pe ascuns si sa se duca de la dînsa undeva departe.

Acestea gîndind el, iata îngerul Domnului i s-a aratat în vis, zicînd: Iosife, fiul lui David, nu te teme a lua pe Maria, femeia ta. Aici îngerul numeste pe fecioara, femeie a lui Iosif, înlaturînd parerea acestuia despre desfrînare - caci Iosif socotea ca Maria prin desfrînare a zamislit "femeia cea logodita este a ta, iar nu a altui barbat". Teofilact asa zice: "Femeie a lui Iosif, numeste îngerul pe Maria, aratînd ca cea logodita nu este cu altcineva însotita, înca si pentru aceea o numeste femeia lui Iosif, ca împreuna cu fecioria sa fie cinstita si nunta cea dupa lege". Asa socoteste si Sfîntul Vasile cel Mare: "Si fecioara, zice, cu barbat logodita, ca si fecioria sa se cinsteasca si nunta sa nu se defaime".