Moartea Păcatul Penitențele și Temerile Păcătosului în Discursul Catolic și în cel Protestant în Europa Occidentală

Extras din referat Cum descarc?

In cultura Evului Mediu se remarca coexistenta, combinatia, interactiunea continua de opozitii, antagonisme, contradictii - la prima vedere ireductibile - precum faptul ca munca era privita ca un blestem  consecinta a pacatului originar -, dar si ca un mijloc de expiatie si de mantuire. Bogatia era socotita o cale deschisa pierzaniei dar si - pentru cel bogat - o posibilitate si o datorie de a face nenumarate fapte bune. Stiinta era tinuta in mare cinste, desi in acelasi timp se sustine ca fericiti sunt cei saraci cu duhul . In viziunea Evului Mediu timpuriu, omul este o fiinta slaba, viciata, degradata ca urmare a pacatului originar; o fiinta umilita in fata lui Dumnezeu, supusa blestemului si penitentei muncii. In conceptia mistica monahala, corpul trebuie dispretuit, pedepsit si umilit, prin practici ascetice si prin neglijarea cerintelor de igiena . Atitudinea interioara a omului medieval fata de batranete, boala si moarte era inspirata de o inflexibila credinta religioasa: sufletul este nemuritor, exista o lume de dincolo fericita, fara dureri; suferintele fizice sunt trecatoare, si sunt datorii pe care omul trebuie sa le plateasca pentru pacatele savarsite; moartea trebuie asteptata cu resemnare si seninatate. Pentru a se impaca cu oamenii si cu propria constiinta, omul trebuie sa isi faca din timp testamentul; acesta era o datorie esentiala, atat religioasa cat si civila. Iar pentru rascumpararea, pentru ispasirea pacatelor, lucrul cel mai recomandabil era  prevazut in testament  o donatie facuta bisericii, o fundatie pioasa, o opera de caritate. Dupa pregatirile rituale pentru a fi inmormantat, corpul defunctului era dus, intr-un sicriu descoperit sau pe o nasalie, la cimitirul situat in imediata apropiere a bisericii parohiale, si inhumat  fie doar infasurat intr-un lintoliu, fie inchis intr-un sicriu. Cum insa un cimitir era si un loc pentru cei vii, credinciosii nobili sau bogati preferau sa fie inmormantati (fapt pe care conciliile l-au interzis zadarnic) in biserica, in sarcofage, in ziduri, sau sub lespezile pavimentului. Acest obicei ce a aparut spre sfarsitul secolului al XII-lea a dat nastere unei foarte bogate arte plastice funerare . Aceasta viziune simpla despre moarte din Evul mediu timpuriu se schimba insa, devenind foarte sumbra spre secolul al XV-lea si stand la baza altor concepte. 
Tema dispretuirii lumii si a devalorizarii omului, una dintre ele, este veche, avand radacini in Biblie si fiind pusa la punct de Sfantul Augustin in De civitate Dei. Definirea doctrinei dispretului fata de lume contemptus mundi de catre teologii catolici se face prin analiza conflictului dintre timp si eternitate, multiplicitate si unitate, exterioritate si interioritate, desertaciune si adevar, pamant si cer, trup si suflet, placere si virtute, carne si spirit . Tema lumii trecatoare (lumea e zadarnica, deci merita dispretul), tema Ubi sunt? (moartea care-i ia pe toti, moartea nimicitoare a marilor destine), caracterul schimbator si tristetea vietii, opozitia radicala dintre corp si suflet, lumea laica vazuta ca o lume corupta se adauga temelor majore ale contemptus mundi: efemerele bucurii de aici, de jos, ce dau nastere suferintelor vesnice; pamantul este un exil; dragostea fata de lume este intuneric; trupul este o temnita; omul este fiul putreziciunii si va fi hrana viermilor; simturile, mizerabila conditie a omului te fac sa cazi in pacat; cine vrea sa se salveze este indemnat sa scuipe putreziciunea lumii si sa intre pe cat posibil intr-o manastire (fuga mundi); a trai sub secol este a trai in Babilon. Componentele majore ale doctrinei contemptus mundi sunt ura fata de corp si lume, certitudinea pacatului si sentimentul acut al trecerii timpului . Doctrina dispretuirii lumii trebuie analizata in contextul confuziei ce se face intre cele doua sensuri ale cuvantului lume. Lumea desemna, pe de o parte, domnia lui Satan - opusa celei a lui Dumnezeu  ce va fi invinsa in final, iar pe de alta parte reprezenta omenirea cu pamantul de care e legata. Exista foarte multe texte in care maestrii spirituali ai crestinatatii denunta lumea in termenii cei mai violenti, perpetuand si agravand confuzia intre cele doua sensuri ale lumii: Comentariu la cartea lui Iov a lui Luis de Leon, De contemptu mundi a cardinalului Lothar, Imitatio Christi a lui Thomas a Kempis, Exercitii spirituale a lui Ignatiu de Loyola etc, cunoscute celor ce stiau citi .
Analizand ce devin contemptus mundi si devalorizarea omului in teologia protestanta, Jean Delumeau remarca ca intr-un anume sens lumea si viata sunt reabilitate, spiritul si carnea nu mai sunt opuse, ca-n schema mostenita de traditia monastica de la neo-platonism. Calvin spune ca este asa o prostie sa iei carnea drept trup, iar Luther spune ca &toate indatoririle laice si pamantesti sunt roade ale Duhului. Impotrivindu-se intregii traditii ecleziastice anterioare, Luther face elogiul casatoriei, al sexualitatii, al frumusetii universului, iar Calvin spune ca omul, chiar pacatos, primeste si pastreaza imaginea lui Dumnezeu. Desi ar parea ca teologia protestanta a spulberat pesimismul asupra omului si a lumii, s-a intamplat exact contrariul, datorita traditiei monastice de care nu se puteau desprinde. Calvin spune intr-o predica ca omul se trage din noroi si huma, iar Luther, desi face elogiul vietii conjugale, a vazut casatoria mai in negru decat catolicii, aceasta fiind un pacat, dar, in virtutea mantuirii prin credinta, Dumnezeu se indura de pacatosi. Omenirea este impartita in doua multimi: mantuiti si condamnati. Desi toti pacatuiesc de moarte si toti sunt nedemni de mantuire, greselile unora vor fi  si sunt deja  iertate, pe cand ale celorlalti nu. Reformatorii par optimisti si umanisti cand uita conceptia asupra pacatului originar, parand sa reabiliteze omul si lumea.

Fisiere in arhiva (1):

 Moartea Pacatul Penitentele si Temerile Pacatosului in Discursul Catolic si in cel Protestant in Europa Occidentala.doc