Maxim Mărturisitorul

In sinteza Sfantului Maxim se da o importanta nemicsorata omului, lumii si lui Dumnezeu.Propriu zis tema Sfantului Maxim este urcusul (anabasiz) omului spre dumnezeire. Dar urcusulacesta nu se poate face decat prin curatirea de psalmi si prin cunoasterea in duh a ratiunilor lumii,care sunt primele doua trepte ce anticipeaza pe ultima si a treia: unirea cu Dumnezeu sicontemplarea in lumina lui directa a ratiunilor tuturor lucrurilor.Omul are atata valoare la Sfantului Maxim, incat toate sensurile Scripturii el le raporteaza laviata launtrica a insului, neabatandu-se nici o clipa de la talcuirea antropologica sau ascetic-misticaa Scripturii. El revine necontenit la descrierea facultatilor sufletesti ale omului, a functiunii lorconforme cu firea sau contrare firii, a ispitelor de la duhurile rele si a sugestiilor bune de laDumnezeu si ingeri, care patrund in viata sufleteasca, a starilor si deprinderilor launtrice de toatenuantele ce se nasc in urma inrauririlor ce se produc si a functiunii intr-un fel sau altul a puterilorsufletesti. Raspunsurile catre Thalassie ne dau sub acest raport un material psihologic considerabil.Dar viata aceasta launtrica a omului nu se desfasoara in mod izolat, ci intr-un contact sau intr-un raport necontenit al omului cu lumea. Dupa cum ia omul o atitudine sau alta fata de lume, semodifica functiunea facultatilor lui sufletesti si starile lui launtrice, care la randul lor se manifestaapoi in atitudinile lui ulterioare.Omul e dotat cu perceptie sensibila (simtire) si cu minte, ca cele doua organe de sesizare arealitatii. Insusi faptul ca e dotat cu acestea arata ca omul nu e facut ca o fiinta ce poate traiseparat de orice alta realitate. Prin simtire sesizeaza cele vazute, prin minte cele nevazute. Normaleste ca simtirea sa fie numai un prilej prin care ratiunea ca functie discursiva a mintii sa iacunostinta de ratiunile divine ce se ascund in lucruri. Asadar simtirea trebuie sa stea in slujbamintii. Cand nu se intampla aceasta, simtirea lucreaza singura, nepreocupandu-se decat de aspectulvazut, frumos la vedere si gustos la mancare, al lucrurilor; sau isi subordoneaza ratiunea, care in locde-a struna simtirea, de-a o calauzi, ii faureste argumente pretins rationale pentru aceastacomportare, si nascoceste moduri de satisfacere a dorintelor ei. Lumea devine astfel pur materiala.Iar facultatile sufletesti s-au abatut de la firea lor. Astfel simtirea n-a mai ramas perceptie sensibilaobiectiva, ci a devenit ,,simtire" afectata in mod exagerat de placere si durere. Puterile sufletestiale poftei si iutimii, menite sa doreasca cele spirituale si sa lupte pentru ele, isi pun energia lor ladispozitia simtirii si astfel omul pofteste cu tarie ceea ce place simtirii si uraste cu toata putereaceea ce e dureros pentru simtire, ratiunea aducand argumente pentru cautarea placerii si fuga dedurere si nascocind modalitati pentru aflarea placerii si evitarea durerii. Dar efectele acesteiorientari sunt multiple: pe de o parte lumea se ingusteaza pentru om numai la cele vazute simateriale, iar nemaivazandu-se ratiunile divine din lucruri, nu se mai stravede nici Dumnezeu; pede alta parte in om totul reducandu-se la lucrarea simtirii sau punandu-se in slujba ei, omul seunilateralizeaza, devenind intreg numai simtire, pofta si manie, sau numai patima si irationalitate