Mânăstirea Plătărești

Lunga domnie a lui Matei Basarab (1632-1654) a reprezentat o perioada de inflorire religioasă şi culturală, aşa cum o arată numărul foarte mare de ctitorii voievodale.

Elogiat de papa Inocenţiu al X-lea pentru „minunata sa bunătate sufletească“, respectat de turci ca „al doilea Mihai Vodă“, considerat de Nicolae Iorga ca „adevărat păstor şi domn părinte“, caracterizat de C. C. Giurescu drept „un domn cu remarcabile însuşiri: viteaz ostaş, ctitor desăvârşit şi diplomat încercat, tipul reprezentativ al domnului de ţară“, Matei Basarab, cel mai de seamă ctitor bisericesc al neamului românesc, şi-a văzut domnia caracterizată astfel de cronica vremii: „Ţara iubea pe Domn şi Domnul pe Ţară“.

Opera de ctitor a lui Matei Basarab se remarcă prin faptul că a reuşit să instituie un fel de mecenat artistic, fiind permanent preocupat să aducă pe pământul ţării tot ceea ce considera că este mai demn de a fi luat în seamă la vremea respectivă din bogăţia cultural-artistică a altor ţări. Este socotit, alături de Sfântul Voievod Ştefan cel Mare, unul dintre cei mai prodigioşi ctitori de biserici, istoricul Constantin C. Giurescu identificând un număr de 46 de ctitorii basarabene.

„Bărbat drept, îndurător şi milostiv, niciodată biruit, ci biruitor şi a multe învingeri învingător, preaslăvit, înfricoşător duşmanilor, prietenilor de folos, îmbogăţitor al ţării sale“ (insriptie sapata pe piatra de mormant a domnitorului)

Unul din cele mai frumoase monumente istorice din zona Bucureştiului secolului al XVII lea este Mânăstirea Plătăreşti, ctitorie a domnitorului Matei Basarab din 1646 cu hramul Sf.Mercurie.

Referitor la întemeierea mânăstirii există mai multe ipoteze. Conform uneia dintre ele Matei Basarab ar fi ridicat mânăstirea pentru pomenirea celor căzuţi în lupta de la Nenişor (în prezent  Armăşeşti) împotriva lui Vasile Lupu, acesta fiind ajutat de tătari. După altă versiune, mănăstirea a fost ridicată  în amintirea unei lupte cu tătarii veniţi să ajute pe Radu Iliaş, pretendent la domnie, în anul 1632. În tradiţia populară se regăsesc elemente legate de acele evenimente: lacul din apropierea mânăstirii numit ‚al tătarului' şi stejarul lângă care s-ar fi odihnit după luptă domnitorul Matei Basarab.

Prima versiune aspra întemeierii este mai veridică, ţinând seama de data ctitoriei, 1640, la scurtă vreme de la victoria de la Nenişor, cât şi de relatarea lui Paul de Alep, ce a vizitat mănăstirea în 1657

Lacasul şi ulterior satul Plătăreşti îşi trag numele de la primul egumen al manastirii ,grecul Plastara. De asemenea satul vecin - Podul Pitarului - aminteşte de  unul dintre ispravnicii ctitoriei, menţionat în textul pisaniei, Mitrea Pitarul.