Islamul - Între Atac și Apărare

I Islamul – istorie si credinta

Definitie. Cuvântul „Islam” desemneaza religia monoteista întemeiata de Mahomed care are la baza Coranul. Etimologic, el provine din arabul „Aslama” care s-ar traduce prin „a se supune”, „A se darui cu totul”.

Dominique Sourdel defineste Islamul ca fiind o „atitudine religioasa de supunere lui Dumnezeu, caracterizeaza revelatia monoteista propovaduita de Mahomed în Arabia secolului al VII-lea si raspândita, de-a lungul timpului, pe o buna parte a pamântului populat. Acest cuvânt se aplica, de asemeni, comunitatii formate din adeptii acestei credinte si civilizatiei care a luat nastere în sânul ei.”

Profetul. Mahomed, întemeietorul religiei islamice, s-a nascut la Mecca, în sânul puternicului trib al quraysitilor, undeva între anii 567-572 P.Ch. Ca majoritatea întemeietorilor marilor religii, nici Mahomed nu provine dintr-o familie aristocratica si nu beneficiaza de o educatie aleasa.

Orfan la vârsta de 6 ani, Mahomed va fi crescut de bunicul si unchiul sau. La 25 de ani intra în slujba unei vaduve bogate, Hadige, cu care se va si casatori mai târziu. Vocatia sa religioasa însa se întrevedea înca de pe acum, când înca era conducatorul unor caravane de camile, pe parcursul unor lungi recluziuni spitituale (tahannut) în diverse pesteri, practica straina politeismului arab. Acest obicei denota o „...sensibilitate exceptionala si o viata emotionala intensa” caracteristici esentiale ale profetiei în opinia cunoscutului sociolog Joachim Wach.

Mandatul profetic îl capata printr-o serie de stari extatice care practic preced revelarea Coranului. Îngerul Gabriel, i s-a adresat pe percursul uneia dintre obisnuitele lui recluziuni spirituale: „Rosteste acestea (...)Rosteste (adica: predica!) în numele Domnului care te-a facut! Care a facut omul dintr-un cheag de sânge. Propovaduieste, caci Domnul tau este cel mai darnic, el l-a luminat pe om cu ajutorul penei de scris si l-a învatat pe om ceea ce nu stia” (Sura 90 : 1-5) .

Apostolatul si-l începe în 612, în urma unui nou mesaj divin: „Domnul tau nu te-a parasit si nu te-a urât [...]Domnul tau îsi va revarsa asupra ta darurile sale si vei fi multumit” (Sura 93: 3-5) , însa opozitiile nu vor întârzia sa apara. De îndata ce Mahomed neaga vechile zeitati locale, oligarhia quraysitilor care îsi simteau privilegiile si suprematia politica amenintata, tensiunile încep sa apara.

Istoria.Pentru a evita potentialele pericole ce planau asupra adeptilor sai Mahomed hotaraste sa paraseasca orasul natal. În 622, 12 raba’i (24 septembrie) are loc fuga de la Mecca la Yatrib care va primi astfel numele de Medina (madinat an-Nabu traducându-se prin „orasul Profetului”). Activitatea sa religioasa de aici contureaza organizarea comunitatii credinciosilor si a institutiilor ei socio-religioase.

Când evreii din Medina l-au dispretuit si badjocorit, Mahomed a rupt rtelatiile cu ei si a facut o delimitare stricta între islam si cultul mozaic ceea ce a dus la o independenta absoluta de „Popoarele Scripturii” care au o revelare incompleta si deformata a acesteia.

Ostile Meccai vor fi înfrânte în al doilea an de la Hegira în batalia de la Badr. Idolii Ka’bei sunt distrusi, sanctuarul purificat si toate privilegiile politeistilor abolite. În toata perioada de dupa cucerirea Meccai Mahomed da dovada de o toleranta deosebita crutându-i pe aproape toti dusmanii sai. Capitala însa o va stabili la Medina, oras în care va si muri în anul 632, 13 rabi’i (8 iunie).

Moartea lui Mahomed a declansat o criza care ar fi putut fi fatala noii religii. El nu a desemnat un succesor din timpul vietii desi era cunoscuta predilectia sa pentru sotul fiicei sale Fatima, Ali. Totusi, înca înainte de înmormântarea sa, succesor a fost desemnat Abu Bakr, socrul sau, decizie acceptata chiar si de Ali, pentru a salva unitatea comunitatii.

Acum încep si razboaiele de expansiune. Însa Abu Bakr, primul calif, numeste ca succesor pe unul dintre generalii sai, spulberând astfel sperantele lui Ali de a ajunge la conducerea comunitatii. Aici îsi are originea scindarea Islamului în cele doua „partide” fundamentale: siitii (si’t Ali = partidul lui Ali) si sunnitii (urmasii lui Abu Bakr). Iar în urma bataliei „camilei” si a arbitrajului „Cartii”, pe care Ali îl pierde, din partidul acestuia se desprinde o noua miscare, „secesionista” cunoscuta sub numele de „Harigia”. Asadar unitatea comunitatii „’umma” a fost compromisa .

În jurul anului 733 se înceteaza si suprematia araba. Toate cuceririle unmatoare se vor face sub semnul turcilor, conceptul de razboi sfânt, asa cum fusese el promovat de Profet fiind denaturat. Iar constructia Bagdadului ca noua capitala marcheaza sfârsitul Islamului de origine araba.

II Coranul si profesiunea de credinta

Coranul, cartea sfânta a musulmanilor, este un cod revelat religios si social (ceea ce denota caracterul juridic al religiei islamice, definit printr-o lege shari’a).

Cuvântul Coran deriva din arabul „qara’a”care se traduce prin „a recita”, „a predica”. Pentru desemnarea Cartii Sfinte mai este folosit si termenul „Al-kitab”(=Scriptura) sau „El-Furqan” (=”discernamântul”).

Teologii islamici sustin ca Coranul este cuvântul necreat al lui Dumnezeu, ca a existat înaintea lumii si a omenirii si ca arhetipul sau, „Tablita bine Pastrata”, a fost expusa în cer. Alte revelatii care au precedat islamismul, cum ar fi scripturile evreiesti si crestine, sunt considerate de asemenea de multi musulmani drept transmiteri autentice, provenind din „Cartea-Mama”, care au fost schimbate si corupte de omenire, si, astfel nu au infailibilitatea absoluta a Coranului. Acesta este o teofanie, sacralitatea sa este data de gradul sau absolut de inspiratie, de provenienta sa divina: „Adevarul a Venit si eroarea s-a risipit; cu siguranta eroarea este trecatoare”( Sura XXVII, 73) .

Termenul de Coran s-a aplicat pentru prima data fiecarei revelatii anuntate de Mahomed si apoi întregului corp de asemenea revelatii, când ele au fost adunate laolalta. Exista doua traditii diferite referitoare la prima alcatuire a Coranului. Prima traditie fixeaza acest moment în timpul domniei primului calif Abu Bakr, care i-a succedat lui Mahomed. A doua traditie îl plaseaza în timpul domniei lui ‘Uthman, al treilea calif.