Iconoclasmul

Literal, iconoclasm inseama distrugerea icoanelor si a altor imagini sacre sau a unor monumente, de regula pe motive religioase sau politice. In mediile crestine, iconoclasmul a fost in general justificat printr-o interpretare literala a poruncii a doua din cele zece porunci, care interzice crearea de si inchinarea la chipuri cioplite. Cei care au urmat aceste practici sunt numiti iconoclasti, termen care, prin extindere, a ajuns sa se aplice oricarei persoane care incalca sau nesocoteste dogmele sau normele prestabilite. Prin opozitie, cei care respecta si venereaza imaginile religoase sunt numiti iconoduli (sau slujitori ai icoanelor). Reactiile iconoclaste pot aparea intre oameni de religii diferite, dar sunt cel mai adesea rezultatul disputelor interne intre factiuni ale aceleiasi religii.

Imparatul Leon al III-lea Isaurul (717 741 d. Hr) a interzis folosirea icoanelor lui Hristos, ale Maicii Domnului si ale sfintilor si a poruncit distrugerea acestor imagini (precum si a sfintelor moaste) prin edictul imperial din anul 730 d. Hr. Controversa iconoclasta a fost alimentata de refuzul crestinilor din afara Imperiului Bizantin, inclusiv a celor care locuiau pe teritoriul Califatului islamic de a accepta argumentele teologice ale imparatului. Sf. Ioan Damaschin fiind unul dintre cei mai cunoscuti. In mod paradoxal, tocmai crestinii de pe teritoriile aflate sub dominatie musulmana in acea vreme au avut mai multa libertate de a scrie in apararea icoanelor decat cei aflati pe teritoriul Imperiului Bizantin. Leon Isaurul a putut sa isi puna in aplicare politica iconoclasta datorita popularitatii sale si a succeselor sale militare (se considera ca eliberase Constantinopolul de sub asediul arab din anii 717-718), care ii permisesera mentinerea Imperiului prin razboaiele anuale.

Fiul lui Leon al III-lea, Constantin al V-lea Copronimul (741 775 d. Hr. ) a fost contestat de un general care s-a folosit pentru aceasta de propaganda iconofila (favorabila icoanelor), dar victoria militara repurtata de imparat impotriva acestuia i-a consolidat pozitia.

Prima perioada iconoclasta a luat sfarsit cand Leon al IV-lea (Constantin al V-lea) a murit, iar vaduva acestuia, imparateasa Irina, a preluat puterea. Iconofila, ea a initiat al doilea Sinod de la Niceea in anul 787, unde este restabilita venerarea sau cinstirea (proskynesis) icoanelor, adorarea (latreia) acestora fiind insa interzisa in mod explicit. Unul din argumentele fundamentale ale cinstirii icoanelor se gaseste in invatatura asupra Intruparii: intrucat Dumnezeu-Fiul (Iisus Hristos) S-a facut trup, avand o forma fizica, este de acum inainte posibila folosirea materiei pentru a-L reprezenta pe Dumnezeu-Fiul si pe Sfinti. Venerarea icoanelor s-a mentinut de-a lungul domniei imparatesei Irina si a succesorului ei, Nichifor I (802-811 d. Hr. ) si in timpul celor doua (scurte) domnii care au urmat dupa acesta.

Sfanta imparateasa Teodora, cea care a restabilit cultul icoanelor in anul ...