Giulgiul din Torino

Introducere

De câteva secole, Giulgiul de la Torino constituie obiectul unor aprinse controverse. Mulţi credincioşi susţin că ar fi pânza în care a fost învelit Mântuitorul când a fost coborât de pe cruce. Dimpotrivă, scepticii susţin contrariul şi afirmă că ar fi un fals rafinat. Vom vedea pe parcurul expunerii noastre părerile ambelor tabere şi vom arăta dacă Giulgiul este adevărat sau fals.

Despre autenticitatea Giulgiului s-au scris nenumărate articole, cărţi şi tratate. Zeci de experţi au încercat să îi dovedească veridicitatea sau faptul că ar fi un fals medieval. Prin natura sa, relicva naşte şi astăzi paradoxuri: să fie dovedit ca fals şi să se distrugă astfel un mit pentru milioane de credincioşi creştini, sau să i se recunoască autenticitatea lovind fundamentele aceleiaşi religii creştine? Simpla întâmplare sau plan bine pus la punct, Giulgiul de la Torino rămâne la fel de controversat ca şi acum şapte secole, iar natura sa, umană sau divină, continuă să fie şi astăzi un aprig subiect de discuţii.

Giulgiul de la Torino a fost descoperit în anul 1898, atunci când a fost fotografiat de avocatul Secondo Pia. Negativele au scos la iveală imaginea unui bărbat ce prezenta urme specifice crucificării, precum şi numeroase zgârieturi în zona frunţii. Venerat de creştini ca o dovadă inconstestabilă a existenţei Mântuitorului, Giulgiul este inchis astăzi într-o casetă de argint în catedrala din Torino.

Provenienţa lui nu este pe deplin elucidată. După unele surse istorice, Giulgiul ar fi fost dus de la Ierusalim, după îngroparea lui Hristos, regelui Abgar din Edessa (Turcia), care l-ar fi ascuns într-un zid al cetăţii. În secolul al VI-lea a fost redescoperit, iar în anul 944 ar fi fost dus de la Edessa în capitala bizantină Constantinopol, de unde cruciaţii l-au fi adus în anul 1204 în Franţa.

Prima prezentare publică a giulgiului în Europa, a avut loc în anul 1357 la Leirey(Franţa). Icoanele cu Iisus apărute după secolul al VI-lea şi răspândite în toată lumea se aseamănă cu chipul imprimat pe giulgiu. Mai târziu, acesta a fost donat casei princiare de Savoya. În anul 1578, giulgiul a fost dat Domului din Torino, rămânând totuşi proprietatea familiei de Savoya. Câteva secole mai târziu, după moartea ex-regelui italian Umberto de Savoya, giulgiul a intrat în posesia Vaticanului pentru păstrarea în bune condiţii în relicvariul Domului din Torino.

În cele ce urmează, vom face o expunere istorică a giulgiului, urmând să dezbatem veridicitatea lui, luând în considerare unele cercetări ştiinţifice ale vremii noastre. În încheiere, vom prezenta concluziile care se trag din acest demers al cercetării noastre.

I. Istoria Giulgiului de la Torino

„Giulgiul este o provocare a inteligenţei. Înainte de toate, el cere fiecărui om, mai ales cercetătorului, o angajare, pentru a descoperi, cu umilinţă, acel mesaj profund adresat raţiunii şi vieţii sale. Fascinaţia misterioasă a Giulgiului declanşează o serie de întrebări referitoare la relaţia dintre Linoliul sfânt şi existenţa istorică a lui Iisus. Nefiind o problemă de credinţă, Biserica nu are o competenţă specifică pentru a se pronunţa într-o astfel de chestiune. Ea încredinţează oamenilor de ştiinţă responsabilitatea de a continua cercetările în vederea soluţionării adecvate a întrebrilor legate de acest Giulgiu care, potrivit tradiţiei, ar fi înfşurat trupul lui Iisus, Răscumpărătorul nostru, când a fost coborât de pe cruce. Biserica îndeamnă la o analizare a Giulgiului fără idei preconcepute, care să conducă la rezultate presupuse, dar nu inconforme cu adevărul. De aceea, îi invit pe cercetători să acţioneze în spiritul libertăţii interioare, cu respect, acordând atenţie atât metodologiei ştiinifice, cât şi sensibilităţii credincioşilor.”

Istoria Giulgiului începe la Ierusalim, în anul 30 d.Hr., pe 7 aprilie, când Iisus moare, este coborât de pe cruce şi înfăşurat în Giulgiu, după care Trupul Său e pus în mormânt.

Citim în Evanghelia după Marcu: “Şi făcându-se seară, fiindcă era vineri, care este înaintea sâmbetei. Şi venind Iosif cel din Arimateea, sfetnic ales, care aştepta şi el împărăţia lui Dumnezeu, şi, îndrăznind, a intrat la Pilat şi a cerut trupul lui Iisus. Iar Pilat s-a mirat că a şi murit şi, chemând pe sutaş, l-a întrebat dacă a murit de mult. Şi aflând de la sutaş, a dăruit lui Iosif trupul. Şi Iosif, cumpărând giulgiu şi coborându-L de pe cruce, L-a înfăşurat în giulgiu şi L-a pus într-un mormânt care era săpat în stâncă, şi a prăvălit o piatră la uşa mormântului. Iar Maria Magdalena şi Maria, mama lui Iosi, priveau unde L-au pus”(Mc. XV, 42- 47).

Şi în Evanghelia lui Ioan se spune: “După acestea Iosif din Arimateea, fiind ucenic al lui Iisus, dar într-ascuns, de frica iudeilor, a rugat pe Pilat ca să ridice trupul lui Iisus. Şi Pilat i-a dat voie. Deci a venit şi a ridicat trupul Lui. Şi a venit şi Nicodim, cel care venise la El mai înainte noaptea, aducând ca la o sută de litre de amestec de smirnă şi aloe. Au luat deci trupul lui Iisus şi l-au înfăşurat în giulgiu cu miresme, precum este obiceiul de înmormântare la iudei. Iar în locul unde a fost răstignit era o grădină, şi în grădină un mormânt nou, în care nu mai fusese nimeni îngropat. Deci, din pricina vinerii iudeilor, acolo L-au pus pe Iisus, pentru că mormântul era aproape” (Ioan XIX, 38-42).