1. Abordarea teologica a persoanei umane
Aceasta problema pe care o voi aborda in paginile viitoare este de o mare actualitate caci abordarea ei se refera la omul de astazi - membru al corpului eclezial, cu toate implicatiile sale, fiindca taina persoanei este o realitate centrala a crestinismului. Si, deci, actiunea sociala a Bisericii are ca temei de referinta valoarea persoanei, intrucit prin persoana se depaseste o intelegere exclusivista si ideologica a relatiei dintre Biserica si societate. Nici sistemul ideologic centrat pe individualism, nici cel bazat pe colectivism nu pot epuiza realitatea persoanei. Persoana ca fiinta orientata spre trascendenta si deschisa totodata comuniunii cu semenii, integreaza ata verticala, cit si orizontala existentei. Persoana ca entitate relationala se implineste in viata eclesiala care are ca model comuniunea trinitara. Astfel se depaseste arice fel de logica a izolarii si al egoismului.
Cooperarea dintre Biserica si Stat in planul actiunii sociale trebuie sa plece de la asumarea demnitatii persoanei umane. In aceasta perspectiva, doctrina sociala nu poate sa fi expresia unei logici bazate exclusiv pe cifre si statistici. Inclusiv atunci cind sunt dezvoltate programe de asistenta sociala care vizeaza angrenarea unor structuri sociale, acestea nu ar trebui sa faca abstractie de valoarea unica si irepetabila a persoanei. Oactiune sociala fidela cu exigentele Evangheliei se va revendica mereu din Adevarul Persoanei dumnezeiesti si a celei umane.
Obiectivizarea valorilor morale in plan social nu inseamna autonomizarea si impersonalizarea lor. Riscul existent in misiunea sociala a Biserici si a Statului consta in abdicarea de la principiul persoanei asumat in actele de asistenta sociala. ,, Biserica nu este indiferenta fata de valorile si institutiile vietii sociale. Dimpotriva, ea recunoaste importanta acestora si are o atitudine pozitiva fata de ele... In felul acesta toate sunt privite din perspectiva principiului ipostatic, adica din perspectiva principiului persoanei, care constituie si unicul fundament pentru unitatea lumii. Trairea credintei crestine are ecou direct in realitatea sociala. Implinirea poruncilor lui Hristos de catre credinciosi da o culoare specifica pricipiilor si criteriilor vietii sociale... Marele pericol care trebuie semnalat din punct de vedere teologic in domeniul moralei crestine il constituie respectarea autonoma a principiilor si valorilor morale la nivel social. In acest caz, morala crestina se instraineaza de baza harismatica si, in paralel, se muta de la nivel religios la nivel metafizic sau ideologic... In aceasta situatie, valorile sociale sunt prezentate ca avind autoritate egala cu adevarurile religioase sau cu poruncile dumnezeiesti, cu toate ca se deosebesc esential de acestea, deoarece poruncile lui Dumnezeu constitue expresia vointei si a lucrarii lui Dumnezeu. Dar si dumnezeiestile porunci pot usor sa fie socializate si incadrate sub alta forma in viata sociala, moment in care ele sunt autonomizate si isi pierd caracterul personal. Inceteaza sa mai fie socotite expresie a vointei si a lucrarii lui Dumnezeu Cel ce fiinteaza in trei Persoane si sunt abordate ca valori religioase obiective. Inceteaza sa mai aibe caracter personal absolut si divin deontologii absolute"
Doctrina sociala crestina revendicata din taina divono-umanitatii lui Hristos nu poate fi redisa la o ideologie sau la diferite sisteme utopice. Ideologia este expresia unui umanism partial, autonom fata de implicatiile concrete in istorie ale Intruparii. Doctrina sociala crestina se intemeaza pe Intrupare si pe Inviere. Pe deoparte, prin Intrupare istoria este asumata si valorificata pozitiv, din moment ce Insusi Fiul Lui Dumnezeu intra in istorie. Pe de alta parte, prin Inviere, fiecare act realizat in plan social nu are o valoare exclusiv istorica, ci se deschide eshatologiei. Adevarata semnificatie a actiunii sociale se descopera in perspectiva Imparatiei lui Dumnezeu. Dar este vorba de o Imparatie care este pregustata, inca de aici, in viata Bisericii.
Parteneriatul dintre Biserica si Stat in planul asistentei sociale, trebuie sa tina cont ca doctrina sociala crestina este orientata de constiinta eshatologica si de teandria Bisericii. Exigentele eshatologice ale doctrinei sociale crestine nu o reduc pe aceasta la o utopie nearticulata la nevoile lumii. ,, Doctrina sociala crestina nu e deloc o utopie, fiindca ea emite judecati morale care urmaresc sa orienteze comportamentul, practica umana indreptata spre o incidenta istorica, adica spre realizarea idealului: constiinta eshatologica. Faptul ca, bunaoara, idealul nu va fi realizat niciodata deplin in aceasta lume ( dar va fi cerul si pamintul nou: deci va fi implinit prin lucrarea lui Dumnezeu in timpurile de pe urma) nu duce la imobilism, ci la tentativa de a construi expresii tot depline in vederea unei colaborarii a omului pe cit ii sta cu putinta, la planul lui Dumnezeu...Doctrina sociala crestina indica o miscare spre realizarea deplina a realitatii omului. Miscarea in care umanitatea si Dumnezeu conlucreaza, si care se va implini deplin la sfirsitul veacurilor, dar care incepe sa se realizeze inca de pe acum, in istorie.
1. Antonio Maria Baggio, Doctrina sociala crestina : identitate si metoda, in volumul Gindirea Sociala a Biserici, coordonat de Ioan Ica jr. si Germano Marani, Ed. Deisis, Sibiu, 2002
2. G. Lasentzakis, Die Ortodoxe Kirche, Wien, Koln, 2000.
3. Georgios Mantzaridis, Globalizarea si universalitatea, traducere de Pr. Prof. Vasile Raduca , Ed. Bizantina , Bucuresti, 2002
4. Mitropolit Antonie Plamadeala, Biserica slujitore in Sfanta Scriptura, in Sfanta Traditie si in teologia contemporana lucrare de doctorat, in Studii Teologice, XXIV, Nr.5-8/1972
Pentru a descărca acest document,
trebuie să te autentifici in contul tău.
