Fundamentalism religios în iudaism, creștinism și islam

Cunoscutul filosof, eseist, scriitor francez, Andre Malraux, fost mi¬nistru al Culturii intr-unul din gu¬vernele lui Charles de Gaulle, spunea ca „secolul XXI va fi religios sau nu va fi deloc”. Era evident locul pe care ganditorul francez il acorda religiei, in lumea con¬temporana, aceasta continu¬and sa fie factor determinant in relatiile dintre indivizi, respectiv dintre state si civilizatii. La cumpana dintre milenii in secolul XXI, omul in cadrul societatii contemporane globalizate este supus intens unor paradigme si concepte de reintegrare si resolidarizare mai ales prin noile tehnologii de comunicare existente. Ceea ce pare surprinzator in retorica privirii interculturale sau mai cu seama a celei interreligioase este faptul ca, desi accentul cade mai nou cu precadere pe ideea tolerantei, a deschiderii, a intersubiectivismului, ea continua sa propuna perspective holistice, imagini cuprinzatoare asupra lumii, asupra totalitatii si prin aceasta, dar folosindu-se totodata de masca dialogului ce relativizeaza si elasticizeaza granitele culturale regionale sau religioase, ramane pe undeva cantonata in sfera prejudecatilor obiectiviste, absolutiste. Se incearca ca aceste paradigme actuale sa se transpuna in termeni duali de exemplu: globalizare /izolare, dialog/monolog, pace/conflict, toleranta/intoleranta, cu un accent pozitiv pe dialog, pace, toleranta, globalizare sub masca binelui absolut.

Sigur este o incercare sortita esecului dar ea fascineaza si prin acesta comunicare dialogala se incearca o convertire a oamenilor si societatilor cat mai diverse, in vastul program de resolidarizare umana. Este evident efortul dialogal interreligios al crestinismului, al iudaismului dar nu in ultimul rand al islamului, religii cu vocatie universala. Totusi deocamdata acesta resolidarizare umana este o incercare utopica putand exemplifica prin zbuciumul interreligios si interetnic in Orientul Mijlociu, conflictul intre arabi si evrei. Substratul religios al conflictului este uneori neglijat alteori subapreciat, dar niciodata nu este analizat prin prisma nivelului implicatiei religiosului in conflict. Religia este unul, daca nu cel mai important, din stalpii de sustinere a fiecarei societati sau culturi. Societatea contemporana ne invita mereu la astfel de experiente importante, uneori dificil de asimilat, cu intalniri multiple si diferentiate cu alteritatea, aceasta ducand la depasirea propriilor slabiciuni, intrucat alteritatea, prezenta celulalt diferit de tine, este adesea amenintatoare, incerta, iar asemenea intalniri , prezinta riscuri genereaza incertitudine, atat la nivel individual, cat si la nivel de grup. Aceasta societate contemporana impinge omul intr-un retea sociala, in tesaturi de relatii cu ceilalti in scopul trecerii la o constiinta globala, dinamica, in care exista alternative multiple si prin intermediul careia se poate ajunge la o descoperire profunda a identitatilor socio-culturale, la diverse nivele.

Modernitatea aduce o schimbare de vedere anumite care determina un transfer de simboluri si mecanisme, de semnificatie si putere, din structurile de conectat la religie si pe cele legate de viata sociala si, in special, pe cele legate de politica. Putem gasi aici un transfer continuu de imagini religioase la imagini politice, de la comportamente religioase la ritualuri din viata de toate zilele si, in special, la ritualuri de comportamente sociale si politice. Acest fenomen este rezultatul unui proces indelungat, in care inlocuirea unor principii religioase, de ideologii moderne sunt o consecinta a secularizarii lumii. Nevoia de mit si de religie este compensata de o serie de mitologii create de modernitatea globalizanta. Secularizarea si restrangerea vietii religios din social la nivel individual, sunt dovada clara a „luptei” dintre religie si lumea moderna, precum si a transferului dinspre religie in spre politic sau alte domenii. Dupa o modernitate dominata de teoretizarea organizata a absentei divine din constiinta comuna, se vorbeste acum de o "revansa a lui Dumnezeu", de o reconstituire spirituala a ordinii lumii, de o resemnificare a ei, de o noua etica globala de resolidarizare a lumii. Revansa sau revenirea aceasta a lui Dumnezeu, ce-si face simtita prezenta pe fundalul secularizat al lumii, ia proportii prin exacerbarea sentimentelor comunitare si printr-o noua intemeiere pe divinitate a logicii ordinii sociale. In cadrul amplu al incercarilor de recrestinare, de reislamizare si de reiudaizare, miscarile religioase au "capacitatea de a indica disfunctiile societatii" si de a "exprima in termeni religiosi unele probleme sociale".

Odata cu recucerirea si recladirea lumii pe fundamente religioase observam ca acestea conduc din nou la conflicte. Omenirea se confrunta iarasi cu aceeasi problema a utopica a aplicarii universale a dialogului si se inscrie, mai ales cand este vorba de comunitati inchise, traditionaliste, cum sunt cele evreiesti sau arabe, sau unele secte crestine, intr-o realitate conflictuala actuala. Efortul omului modern de a se solidariza, de a trai empatic experienta celuilalt, de a dialoga consensual este venit pe filiera crestina dar este foarte greu aplicabil in cadrul unor comunitati traditionaliste si uneori inchise, iudaice si islamice. Se mentine inca, pe alocuri, mecanismul de revendicare pentru sine a adevarului absolut, exiland, astfel, dispretuitor si autoritar toate celelalte religii intr-un context al "falsitatii". Insa, situatia conflictuala, pe care punerea in practica a acestor idei o provoaca, dezvaluie un alt scop - acela de a intari credinta in adevarul absolut al unei religii, mai ales cand in asa-zisa "religie falsa a celuilalt" pare a exista ceva atractie. Atunci se cauta si se ataca punctele ei slabe pentru a o discredita in intregime. Polemica devine deosebit de ascutita atunci cand diversele religii au o baza comuna, pe care o interpreteaza in mod diferit .Acesta pare a fi cazul celor trei religii de origine abrahamica, crestinismul, iudaismul si islamismul.

Disensiunile teoretice se concretizeaza acum in lupta pentru impunerea, pentru mentinerea si durabilitatea suprematiei fiecareia dintre cele trei religii. Pe de o parte, traditiile musulmane potrivit carora "datoria comunitatii musulmane este de a lupta si de a muri pentru impunerea islamului, pana cand lumea va deveni un domeniu al islamului sau al pacii (Jihad) sunt reinnoite, iar pe de alta parte, intr-o lume pentru care Tora reprezenta, patria transportabila a evreilor, descoperim tendinte de definire a identitatii socio-culturale si politice. Si in traditiile crestine se spune ca Biblia va fi propovaduita la toate neamurile.Religia reprezinta deci, atat in cazul iudaismului, cat si in cel al islamismului,cat si cel al crestinismului pilonii definirii identitare, care imbraca ulterior haina puternic colorata politic.