Datoria recunoștinței față de binefăcători

De mici copii, de cand gangurim primele cuvinte, parintii ne invata sa spunem multumesc celor ce ne ajuta cu o vorba sau cu o fapta.

Mai tarziu invatam din viata si vedem la tot pasul si ne place, cand ni se ofera ceve si suntem multumiti si satisfactia este si mai mare cand unui semen ii dam un ajutor, poate nu intotdeauna foarte mare si el vine la noi sa ne multumeasca, uneori cu lacrimi de recunostinta.

Este frumos si omeneste sa ajutam copii, batranii si pr toti cei care intr-un fel sau altul au nevoie de ajutor, pentru ca si Dumnezeu ne ajuta pe noi inzecit si ne rasplateste intotdeauna faptele bune.

Exemplul il avem chiar din Biblie, cand Isus vindeca zece leprosi, care cer mila si o primesc, dar numai unul se intoarce cu glas mare si cade cu fata la pamant la picioarele lui Isus multumindu-i si slavind pe Dumnezeu.

Ca sa ne putem numi crestini adeverati nu trebuie sa trecem doar pe langa semenii nostri care au nevoie de ajutor si sa spunem ca ne este mila de ei, trebuie sa le oferim pe langa dragostea sufleteasca si o farama de ajutor material dupa cat ne este puterea noastra.

Exista oameni capabili sa isi vanda lucrurile lor pentru a-i ajuta pe nevoiasi si acestia vor fii rasplatiti de Dumnezeu pentru faptele lor bune.

Atunci cand ajuti pe cineva sau cand faci u lucru bun nu trebuie sa astepti imediat rasplata si nu trebuie s-o astepti de la cel caruia i-ai facut un bine, deoarece rasplata vine negresit de la Dumnezeu atunci cand ai mai mare nevoie de ea.

Atat faptele bune cat si cele rele sunt evidentiate, pentru ca nimic bun nu ramane ne rasplatit si nimic rau nu ramane nepedepsit. Deci, pentru sufletul nostru in primul rand trebuie sa facem fapte bune si sa multumum lui Dumnezeu pentru tot ce avem si ce primim asa cum tot Luca spune in cap. 11 vers. 13: Deci daca voi, rai fiind stiti sa dati fiilor vostri daruri bune, cu atat mai mult, Tatal vostru Cel din ceruri va da Duh Sfant celor care il cer de la El! MUNTENUS LIVIU cls a-Vlll-a B ...