Convorbirea minții cu Dumnezeu

Extras din referat Cum descarc?

Toti dascalii Bisericii si teologii Bisericii se feresc sa dea definitii rigide si definitive oricarei chestiuni duhovnicesti, cum este si rugaciunea, si asta pentru ca starile si faptele care tin de viata duhovniceasca nu pot fi inchise in limitele inabusitoare ale unei definitii, intrucat a defini inseamna a pune niste hotare.
Precum nu putem exprima in cuvinte dragostea mamei pentru copilasul ei sau jertfelnicia unui suflet care iubeste sau eroismul unui om care dispretuieste moartea sau dragostea unui sfant pentru Dumnezeu, la fel de greu ne vine sa ingradim in cuvinte rugaciunea, deoarece mereu vom ramane in afara esentei, in timp ce adevarul central ne va scapa. De ce? Pentru ca trairea unei realitati descopera adancimea necunoscuta pentru noi a cuvintelor care descriu acea realitate. Una credem noi ca intelegem citind textele, si alta descoperim prin trairea directa si personala.
Rugaciunea este expresia multipla a vietii in cel mai profund inteles al ei. Cum ar putea atunci exprima cuvintele unei definitii ceea ce le depaseste in mod necuprins? Definitiile acestor realitati, care prin natura lor sunt indefinibile, sunt condamnate esecului. 
Rugaciunea ca ,,strigat al Duhului" la Sf. Apostol Pavel
Inca din timpul Sfintilor Apostoli s-a pus problema rugaciunii adevarate. Il aflam astfel pe Sfantul Apostol Pavel, marele ,,maestru" atat in ce priveste doctrina despre rugaciune cat si in practicarea ei , afirmand: ,,Noi nu stim cum sa ne rugam cum trebuie, ci Insusi Duhul se roaga pentru noi cu suspine negraite" (Romani 8, 26). El face aceasta constatare vazand cat de mare e lipsa de intelegere justa cu privire la ce trebuie si cum trebuie sa ne rugam. Vedem din aceste cuvinte ca rugaciunea nu este in totalitate opera individuala a noastra, ci ,,Insusi Duhul se roaga pentru noi".
Si iata ca cel care a dat sentinta atat de controversata ,,Rugati-va neincetat!" (I Tes. 5, 17) nu ramane exterior ei, iar acest sfat il intalnim la Apostol si in numeroase alte locuri: ,,Martor imi este Dumnezeu...ca va pomenesc neincetat" (Romani 1, 9), ,,Noaptea si ziua ne rugam din belsug" (I Tes. 3, 2), ,,Staruiti in rugaciune" (Col. 4, 2), ,,Faceti in toata vremea, intru Duhul tot felul de rugaciuni si de cereri, si intru acestea privegheati cu toata staruinta, rugandu-va pentru toti sfintii" (Efes 6, 18).
Desigur, nu poate fi vorba de interpretarea literala a acestor texte, ci ele au sensul ca rugaciunea sa fie facuta cu regularitate la timpurile fixate, ca anumite cereri si multumiri sa fie cuprinse in fiecare rugaciune, ca crestinul peste tot sa raporteze gandurile si faptele sale la Dumnezeu. 
De la convertirea sa la crestinism (putem mentiona chiar ca dupa minunea de pe drumul Damascului Sfantul Apostol Pavel nu face altceva decat sa staruie in rugaciune cuvintele ce-l vor caracteriza cel mai bine pe marele Apostol vor fi: ,,Iata, Saul se roaga!" (FA 9, 11), cuvinte prin care Domnul l-a intarit pe Anania pentru a merge si a-l boteza pe acesta), Sfantul Apostol Pavel se roaga ,,in Duh": ,,Pentru ca n-ati primit iarasi un duh al robiei, spre temere, ci ati primit Duhul infierii, prin care strigam: Avva Parinte! Duhul Insusi marturiseste impreuna cu duhul nostru ca suntem fii ai lui Dumnezeu" (Romani 8, 15-16), ,,Si pentru ca sunteti fii, a trimis Dumnezeu pe Duhul Fiului Sau in inimile voastre, care striga: Avva, Parinte!" prin aceste texte se arata limpede caracterul pnevmatic al rugaciunii Sfantului Apostol. 
Lucrarea Duhului la rugaciune n-a fost niciodata pusa sub semnul intrebarii in Rasarit. Ea se manifesta mai cu seama in modul urmator: Duhul Sfant uneste rugaciunea noastra cu cea a Fiului, ii da puterea de a dobandi ceea ce cere, descopera cunoasterea tainelor, uneste rugaciunile credinciosilor intr-un glas, cel al Bisericii. 
Sfantul Apostol Pavel ii orienteaza pe crestini spre cunoasterea care vine de la Duhul lui Dumnezeu, gratie caruia putem cu adevarat ,,cunoaste darurile pe care ni le-a facut Dumnezeu, exprimandu-le intr-un limbaj ,,invatat de Duhul" (I Corinteni 2, 6-16). 
Vointa umana buna, care-si exprima dorintele, nu reuseste intotdeauna sa le armonizeze cu Duhul Sfant; ea ignora adevaratele intentii ale iconomiei mantuirii, ,,caci noi nu stim sa ne rugam cum trebuie" (Romani 8, 26), de aceea Duhul vine in ajutorul slabiciunii noastre". Dupa Origen, aceasta se intampla in felul urmator: noi ne rugam, dar Duhul ,,vine si el"; glasul Sau e mai puternic decat al nostru care e inspirat de nestiinta. Asadar, rugaciunea noastra e mereu auzita, dar dupa glasul Duhului. In concluzie, rugaciunea noastra va fi ascultata numai atunci cand se va pune ,,in acord" cu Duhul lui Dumnezeu, ,,din inimile noastre, care striga: Avva, Parinte!"

Fisiere in arhiva (1):

 Convorbirea Mintii Cu Dumnezeu.docx