Conceptul de universitate între cultură și religie

Conceptul de universitate a avut, de-a lungul vremii, acceptii diferite de cele actuale. Ceea ce denumea termenul universitate nu era o scoala, ci o forma de organizare - a studentilor, sau a profesorilor; sau impreuna a studentilor si profesorilor - pe o baza asociativa (Ovidiu Drimba, in Istoria culturii si civilizatiei, III). Asa cum o arata si sensul latin al cuvintului (universitas - totalitate) universitatea era o adunare recunoscuta ce includea totalitatea membrilor unei asociatii constituite. Mai mult, ca institutie didactico-stiintifica, aceasta forma de invatamint se numea studium generale. Generale, nu pentru ca programa de studii ar fi inclus toate disciplinele, ci pentru ca scolarii proveneau din toate regiunile Europei. Pentru a fi general, un studium trebuia sa includa in programa, pe linga artele liberale cel putin una dintre facultatile superioare ca teologia, dreptul sau medicina. O definitie clara a universitatii din secolul al XIII-lea ne-o da Jacques Paul citat de acelasi Ovidiu Drimba: universitatea este o federatie de scoli. Fiecare in disciplina sa este completa. Scolile sint deci rivale intre ele. Statutele universitatii au ca scop sa organizeze in mod loial aceasta concurenta, sursa de emulatie, exact cum procedeaza corporatiile de mestesugari. Nu voi vorbi aici de motivele care duceau la diferitele societas ale studentilor sau ale profesorilor, desi autorul prezinta aspecte extrem de interesante asupra subiectului, ci ma voi rezuma la a mentiona ca aspectul social, politic chiar, avea un rol extrem de important. Dar ceea ce intereseaza aici este faptul ca universitatea presupune etimologic o societate, o comunitate. Relevanta in aceasta directie este precizarea autorului conform careia papii se adresau crestinilor dintr-o anumita regiune cu universitas vestra. Altfel spus, orice comunitate care se intelege si este privita ca atare poate fi denumita ca universitas; deci monahii egipteni adunati in grupuri de ucenici si parinti, care convietuiau dupa reguli general acceptate si in acelasi timp diferentiate dupa specificul fiecarei familii, alcatuiau o universitas ce difera de cea apuseana din secolul al XIII-lea doar prin natura regulilor de convietuire si a motivelor care le determina. In plus, se poate vorbi chiar de un studium generale, cit timp ne referim nu la arte liberale sau facultati superioare ci la faptul ca ucenicii veniti in pustie puteau sosi din orice colt al lumii ortodoxe. Insa, scopul universitatilor apusene, ca si al monahilor rasariteni, nu difera in esenta. Acest lucru il arata si textul prin care imparatul Frederic Barbarosa va recunoaste formal in 1155, printr-un privilegiu imperial, drepturile magistrilor si studentilor universitatii din Bologna; textul in cauza ii defineste pe profesori drept cei care dau invatatura despre legile divine si sacre, zicind mai departe: caci, intrucit faptuind lucruri bune merita lauda si protectia noastra, socotim ca se cuvine ca pe toti ...