Chipul Preotului

INTRODUCERE

Preoţia este, în primul rând şi mai presus de orice, misiune, şi ani misiunea slujirii lui Dumnezeu şi slujirii oamenilor. Ea se deosebeşte fundamental de toate îndeletnicirile omeneşti, de toate celelalte ocupaţii din lume.

În viaţa Bisericii, şi-n viaţa religios morală a credincioşilor, preotul îndeplineşte o misiune de mare şi fundamentală însemnătate. Prin Sfânta Taină a Hirotoniei preotul este „uns” cu putere harică pentru săvârşirea serviciilor religioase, propovăduirea cuvântului divin şi conducerea credincioşilor spre mântuire.

Preotul este „mâna” prin care Domnul nostru Iisus Hristos, pe Sfânta Cruce, trage la Sine pe credincioşi, şi este „gura grăitoare „ prin care Arhiereul veşnic propovăduieşte cuvântul divin şi înalţă rugăciuni către Tatăl Ceresc pentru mântuirea lumii.

Preotul este unealta prin care Hristos botează făptura umană spălând-o de păcat, făcând-o mădular viu al Trupului Său veşnic.

Prin puterea harului preoţiei şi cu mijlocirea Duhului Sânt, preotul preface pâinea şi vinul în Trupul şi Sângele Domnului, cu care se împărtăşesc credincioşii spre viaţa de veci şi mântuirea sufletului.

Preotul este „gura” şi „mâna” cu care Mântuitorul Hristos îi conduce pe credincioşi pe calea mântuirii spre dobândirea virtuților şi fericirea veşnică, alături de El în Biserică şi prin Biserică în lume.

Misiunea preoţească este grea pentru că cere multe jertfe, dar în acelaşi timp este şi sublimă, căci ce poate fi mai înălţător pentru conştiinţa morală a unui preot decât a şti că are Sfânta misiune să conducă sufletele spre mântuire şi unirea lor cu Dumnezeu.

CAP. 1

SFÂNTUL VASILE CEL MARE

1.1 VIAŢA ŞI OPERA

A. VIAŢA SFÂNTULUI VASILE

Sfântul Vasile cel Mare s-a născut în anul 330 în Capadocia, într-o familie cu totul deosebită, vestită pentru bogăţia materială şi spirituală a acesteia. Temelia educaţiei sale este pusă de tatăl său, Vasile, profesor de retorică la Neocezareea în Pont, iar pe mama sa o chema Macrina. Doi dintre fraţii săi au devenit episcopi alături de el: Grigore de Nyssa şi Petru al II-lea de Sebasta, iar sora sa, Macrina cea tânără a ajuns un model de viaţă ascetică.

După ce a studiat la Cezareea Capadociei, la Constantinopol şi Atena, revine în ţară şi devine profesor de retorică. Nu după mult timp părăseşte cariera de profesor pentru a îmbrăţişa viaţa monahală. După primirea Sfântului Botez, face un pelerinaj la marile centre de trăire ascetică din Egipt, Palestina, Siria şi Mesopotamia. După acest pelerinaj se stabileşte la schitul Iris de lângă Neocezareea, unde strânge în jurul său o mulţime de ucenici punând astfel temelia primei vieţi cenobitice .

Eusebiu, episcop de Cezareea, sesizând aptitudinile deosebite ale lui Vasile, îl convinge să primească harul preoţiei. Este hirotonit preot în anul' în această nouă calitate Sfântul Vasile se dedică trup şi suflet îndatoririlor safe, fiind un bun sfătuitor, remarcabil exeget al Sfintei Scripturi, stâlp al credinţei şi al Bisericii lui Hristos. După moartea lui Eusebiu în anul 370, este numit succesor al acestuia în scaunul de episcop al Cezareei, mitropolit al Capadociei, şi exarh al diocezei politice a Pontului. Conştient de importanţa misiuni sale, Sf. Vasile s-a ostenit să fie la înălţimea răspunderilor care-i reveneau. A încercat să curme schismele şi ereziile din Răsăritul creştin, prin cuvântări unite cu fapte, prin tratate polemice de mare valoare teologică, prin legături practice cu toţi care aveau trebuinţă de ajutorul lui, ajutând pe cei săraci, pe cei bolnavi şi pe năpăstuiţii soartei.

În acest scop înfiinţează un complex de asistenţă socială lângă Cezareea, supranumit „Vasiliade” unde cei bolnavi, şi cei săraci primeau ajutorul cuvenit.

În legătură cu „Vasiliadele”, Sf. Grigorie spune că: „ trebuie aşezate mai presus decât cele şapte minuni ale lumii”2.

În plan religios Sf. Vasile s-a confruntat cu aripa extremistă a Arienilor, condusă de Eunomiu. Îl înfruntă personal pe împăratul Valens, şi pe trimişii acestuia, adepţi ai arianismului.

B. OPERA SFÂNTULUI VASILE

Opera scrisă completează excelent portretul Sf. Vasile. Activitatea sa literară în domeniul teologic, îi dezvăluie în plinătatea măreţiei sale. în scrierile sale Sf. Vasile a abordat cele mai variate teme cum ar fi: asceza, dogmatica, pedagogia, liturgica şi altele de mare importanţă pentru dezvoltarea Bisericii în cadru epocii sale şi nu numai.

Dintre operele dogmatice amintim: „împotriva lui Eunomiu (Adversus Eunomium) concepută în trei cărţi şi scrisă între anii 363-365. În tratatul „Despre Sfântul Duh” argumenteză consubstanţialitatea Fiului şi al Sfântului Duh cu Tatăl.

Dintre operele ascetice ale Sf. Vasile amintim: Regulile Morale”. Această colecţie de reguli este structurată în 313 Reguli mici (Regulae brevius tratatae), şi 55 Reguli mari (Regulae fuius tractatae). În ele sunt sfaturi pentru viaţa de zi cu zi dintr-un aşezământ monahal şi sunt redactate sub formă de dialog, iar în Biserica de Răsărit au rămas ca temelie a organizării vieţii mănăstireşti.

În domeniul pedagogic, Sf. Vasile a scris faimosul tratat: ”îndemn către tineri”, unde abordează deschis problema educaţiei tinerilor şi defineşte limpede atitudinea Bisericii faţă de cultura şi ştiinţa păgână, în care tinerii trebuie să caute mierea şi să evite otrava .

Spre deosebire de alţi Sf. Părinţi, Sf. Vasile nu a scris comentarii biblice în adevăratul sens al cuvântului. Cu toate acestea „Omiliile” şi „Cuvântările” sale însumează adevărate comentarii pe marginea unor texte scripturistice. Un rol important în acest context îl ocupă cele nouă „Omilii” la Hexameron, adică cele şase zile ale creaţiei (Facere 1,1-26). Aceste omilii sunt neîntrecute în frumuseţe retorică şi bogăţie de ideii, ceea ce a făcut ca ele să circule nu numai în Răsărit ci şi în Apus.