Cel mai mare dar eseu despre dragostea lui Dumnezeu și nerecunoștința omului

Mintea noastra ne indeamna sa facem daruri celor pe care-i iubim, celor de care ne pasa; daruri mai mari sau mai mici, in functie de inima noastra si de pretuirea de care se bucura persoana gratulata in inima noastra.

Noi, toti oamenii, chiar daca culoarea pielii e alba ori negra, galbena ori rosie, semanam de fapt intre noi, avem un comportament social asemanator, avem trairi reprezentari si manifestari asemanatoare, iubim si uram, daruim si cerem.

Se intampla asa pentru ca, de fapt, cu multe mii de ani in urma, Cineva a creat un om, primul om asa cum azi noi creem o unealta, ori zidim o casa; atunci cand construim ceva luam modele din jurul nostru in general din mediul in care amplasam lucrarea: pentru o casa, alte case, pentru un avion, ori planor - pasarile cerului etc.

Dar atunci cand a aparut, cand a fost creat primul om, nu exista alt model, decat Creatorul insusi, pentru ca la inceput, Dumnezeu a facut cerurile si pamantul (geneza1: 1), pamantul era pustiu si gol (geneza1: 2). V-ati intrebat vreodata de ce nu facem acoperisul ori peretii unei case si apoi sa-I facem temelia? de ce facem curat si pe urma asezam covorul? Pentru ca as ne-a invatat Creatorul nostru; El a creat conditile, facand lumina, separand cerul de ape, apoi uscatul de apele de jos, creand plantele si vietuitoarele pamantului si ale apelor de jos; apoi a creat omul- suprema creatie din ziua a sasea sa facem om dupa chipul Nostru, dupa asemanarea noastra (genesa 1: 26). Ultimei Sale creatii, omului i-a fost dat de Creator sa stapanesca intreaga creatie! Iata ce importanta a fost pentru Dumnezeu acesta creatie daca a spus: cresteti, inmultiti-va, umpleti pamantul si supuneti-l (geneza1: 28). Dumnezeu a dat puteri depline oamenilor peste intreaga creatie; ce ai face tu, daca cineva ti-ar da azi tot ce-ti poti dori? I-ai multumi poate, dupa care in scurt timp ai uita ce mult ti-ai dorit acel bun, si-ai pierde treptat orice urma de recunostinta fata de binevoitorul tau si ti-ai dori cel mai mult si mai mult altceva.

Asa au facut si primii oameni creati de Dumnezeu, pe care Acesta I-a asezat in gradina Edenului; le-a cerut sa nu manance dintr-un singur pom, le-a dat totul, cu o singura exceptie, dar omul s-a plictisit de tot ce avea si a poftit la ce nu i s-a dat. Oare noi nu facem azi la fel? Daca un coleg are un lucru care chiar daca nu-i mai grozav decat ceea ce avem noi, ni se pare grozav si-l dorim? Nimic nu ne poate impiedeca sa nu dorim ce nu ni se cuvine! Aceasta nebuna dorinta de a lua ce nu-i al nostru a insotit omul intreaga sa existenta; pentru acesta s-au declansat razboaie, au fost milioane de morti, degeaba.

Cand Dumnezeu le-a dat oamenilor Edenul, Le-a spus ca daca vor manca din pomul oprit vor muri. Insa nici acesta grozava amenintare nu a fost de natura sa impiedece omul: a mancat si A murit oare? Nu, o sa spuneti multi, daca ar fi murit, noi nu am fi fost astazi. Atunci omul a murit spiritual, dar fizic a ramas in viata. ...