Biserica românească din nord-vestul țării în timpul prigoanei horthyste

Am ales această carte pentru recenzie, nu atȃt din pricina interesului stȃrnit de titlul lucrării, cȃt mai ales din pricina circumstanțelor, această carte fiind una dintre puținele cărți disponibile la Biblioteca Facultății de Teologie din Alba Iulia. Cu toate acestea cartea a reprezentat o frumoasă și interesantă lectură cu privire la vitregiile pe care romȃnii din Transilvania de Nord le-au avut de suportat din partea ocupanților maghiari.

Autorul cărții, Nicolae Mihail Corneanu a fost un înalt ierarh în Biserica Ortodoxă Română, arhiepiscop al Timișoarei și mitropolit al Banatului din 1962 până în 2014. În perioada 1934-1942 a urmat liceul în Caransebeș, iar între anii 1942-1946 a urmat Facultatea de Teologie la București. În aceeași perioadă a urmat cursurile Facultății de Filologie și a celei de Litere. În 1949 și-a susținut teza de doctorat cu titlul „Viața și petrecerea Sfântului Antonie. Începuturile monahismului creștin pe Valea Nilului”. În anul 1992 a fost ales membru de onoare al Academiei Române. Printre publicațiile sale menționăm: Învățătura creștină ortodoxă, Ieșit-a semănătorul. Culegere de predici, Pedobaptismul de-a lungul vremii, Fundamentarea teologică a pedobaptismului, Temeiurile învățăturii ortodoxe, Învățătura ortodoxă despre mântuire, - Contribuția Banatului la teologia și spiritualitatea românească, Culegere de predici, Studii patristice. Aspecte din vechea literatură creștină, Biserica românească din nord-vestul țării în timpul prigoanei horthyste, Patristica mirabilia, Quo Vadis, Origen și Celsus: Confruntarea creștinismului cu păgânismul, Pe baricadele presei bisericești (2 vol.), Pe firul vremii. Meditații ortodoxe, Credință și viață. Culegere de studii teologice, Patristica mirabilia, Patristica: filosofia care mângâie .

Cartea menționată este compusă din șase părți, precedate de Cuvȃntul înainte și Introducerea autorului.

În Cuvȃntul înainte, autorul își argumentează tratarea acestui subiect, și anume descrierea calvarului Bisericii romȃnești din nord-vestul țării din timpul prigoanei horthyste, ca fiind necesară în ,,bararea drumului oricăror tendințe de reînviere a spiritului horthyst, printr-o solidară și neslăbită acțiune din partea tuturor acelora care n-au uitat și nu au dreptul să uite niciodată ororile fascismului, ale horthysmului” .

Întrucȃt Dictatul de la Viena și consecințele acestuia nu au apărut din senin, autorul se vede nevoit ca în Introducere să trateze antecedentele ocupației horthyste, ca fiind definitorii pentru înțelegerea completă a fenomenului de asuprire a romȃnilor cȃteva decenii mai tȃrziu.

Mai întȃi, autorul readuce în discuție argumentele continuității romȃnilor pe pămȃntul Daciei, adesea contestate de asupritorii maghiari. Încă din secolele XIII-XIV regii Ungariei, adesea la îndemnul papalității, au luat felurite măsuri represive împotriva Bisericii Ortodoxe, dar și a romȃnilor în general. Prin Legea electorală, Legea azilelor de copii, Legea despre salarizarea învățătorilor din școlile confesionale și comunale, precum și prin legile Apponyi din 1907 pentru sistemul de învățămȃnt s-a pornit o luptă nemiloasă contra școlilor confesionale romȃnești, cu urmări dramatice, pȃnă în 1914 romȃnii pierzȃnd aproximativ 600 de școli. Cu toate acestea ,,Biserica s-a dovedit a fi un puternic factor de unitate și coeziune” și ,,identificȃndu-se cu păstoriții lor, slujitorii Bisericii romȃne din Transilvania s-au făcut tuturor toate. Au fost dascăli pentru copii, doctori pentru bolnavi, judecători pentru învrăjbiți, apărători ai drepturilor celor asupriți, iar cȃnd împilările și nedreptățile întreceau puterea de răbdare a poporului și acesta se răzvătea, ei deveneau și luptători și călăuze în lupta pentru sfȃnta dreptate a poporului” . După primul război mondial, regimul horthyst ajuns la conducerea statului maghiar se va manifesta pe linia celui mai excesiv iredentism și revizionism. Odată cu instaurarea ocupației horthyste în Transilvania, va începe ,,cea mai neagră pagină de istorie” .