Arhitectură Gotică și Gândire Scolastică

1. Abatele Suger de la Saint-Denis,

În general oameni de acţiune, sau cum îi putem numi astăzi, patronii, oameni de afarceri sunt prinşi între ei şi problemele lor, într-un egoism bine stabilit şi de sine stătător s-ar putea spune.Viaţa în general fiind plină de formalităţi, de critici, de concluzi, de structuri sociale.

Suger viitorul abate, face şcoala în Saint-Denis, loc de care va fi legat toată viaţa, biserica va fi pentru el singura familie, adevărata sa familie din cadrul social, era modestă cu care foarte rar a ieşit în evidenţă. La aceea şcoală fiind frecventată de prinţi şi copii nobililor, el era printre singuri care se trage dintr-o familie modestă, fapt care nu l-a făcut să se simtă stânjenit sau să se simtă în vreun fel stingherit. Pentru el încă de pe atunci singura familie devenea Biserica.

La acel colegiu se împrieteneşte cu viitorul rege Ludovic al-VI-lea, prietenie care va dura toată viaţa.

„Un rege se dezonorează dacă încalcă legea, pentru că regele şi legea –rex at lex- sunt receptacele de aceleaşi puteri supreme”.

Ajungând abate în Saint-Denis, în câţiva ani reconstruind un vechi asezământ monahal, unde se spune că mulţime de oameni au fost vindecaţi în mod miraculos, şi aducând un profit de la 20 de livre la 80 de livre.

Pentru aceasta primeşte stindardul „Oriflamme”, fiind simbolul unităţi naţionale. Iubind mai mult biserica, sau pe Dumnezeu îl vedea pe el prima dată si pe urmă se vedea pe el ca persoana cu nevoi, a ajutat poporul ca să poată vedea cele sfinte din abaţii, mănăstirii care până atunci erau interzise pentru popor. O dată cu vizitatori au apărut şi profiturile, donaţiile, prosperitatea.

Singurul său gând era la Dumnezeu „fiecare făptură, văzută sau nevăzută, e o lumină adusă la viaţă, de Tatăl Luminilor”.

În aceea abaţie a început refacerea biserici, în ea înbinând diferite stiluri şi forme artistice. Dorind ca în cupolă, în bolta biserici să apară pernanent Sfânta Treime, la aceea biserică s-au folosit cele mai scumpe materiale, altarul conţinea în construcţia sa pietre preţioase, aur, argint; ciudat era faptul că pentru biserică, pentru Dumnezeu, negocia şi cumpăra tot ce era mai scump, iar hainele sale erau modeste croite din in, cât şi chilia sa era mică şi sărăcăcios mobilată, pana si hainele celorlati clerici trebuiau să fie din in.

Acest fapt a atras atenţia multor duşmani din cler, care în primul rând intrau ei şi pe urmă nevoile biserici. El însă totdeauna le dădea lecţii de morală, cum să trăiască, precum călugări în post şi sărăcie.

După spusele lui Ovidiu, perfecţiunea „femei” ar trebui preţuită mai mult decăt valoarea materialului.

La construcţia biserici sau mai bine zis refacerea ei, a altarului , a sfintelor vase, a sfintei cruci, a fost nevoie de multe materiale pretioase pe care le cumpăra de la cei din răsărit la un preţ foarte mic decât cel al pieţei. El însă îl lăsa pe fiecare să creadă că e bogat, sau că sa îmbogăţit. Singura lui bogăţie era biserica, unica lui familie.

La sfinţirea catedralei din Saint-Denis invitând mulţi aristocraţii ai vremi, regele Ludovic al VII –lea şi boierii, aducănd sfinte moaşte în asa fel le-a prezentat, încăt i-a făcut pe toţi să îşi doneze bijuteriile, ca sfintele moaşte sa poată fii înpodobite.

În Il-de-France, zonă sterilă până atunci, a inaugurat marea sinteză a tuturor stilurilot regionale franceze, ceea ce numin astăzi stilul gotic.În istoria arhitecturi, avea să pună la încercare inventivitatea multor maeştri, ca Bernard de Saissans şi până la Mugues Libergier.Ştia sau intuia entuziasmul său debordant pentru metafizica luminii, aşa cum apare ea la Dionisie Pseudo Aeropagitul şi la Ioan Scotus Eurigena.

Aceste mişcări intelectuale îl plasase în avangarda unei mişcări intelectuale ce avea să se materializeze în teritoriile proto-ştiinţifice ale lui Roger Grosseteste şi Roger Bacon, pe de altă parte în platonismul creştin.Era deplin conştient de calităţile estetice distinctive ale noului stil. L-a simţit şi ne face şi pe noi să-i simţim măreţia „ e inobilată de frumuseţea lungimi şi a lărgimi”.

Într-un secol neobişnuit de productiv în materie de sfinţi şi eroi. Pe la sfârşitl anului 1150 s-a înbolnăvit de friguri iar înainte de Crăciun nu mai era nici o speranţă să se vindece. La mănăstire ultima lui dorinţă a fost să-l cruţe Dumnezeu până la sfârşitul sărbătorilor „ pentru ca bucuira fraţilor să nu se transforme în tristeţe din cauza lui”. Şi această dorinţă i-a fost îndeplinită. Suger a murit la 13 ianuarie 1151, la o săptămână după bobotează, ultima din sărbătorile crăciunului.