Tipuri de părinți

A fi parinte la inceputul mileniului trei, intr-o perioada marcata de profunde si rapide transformari sociale, este o misiune dintre cele mai dificile. Familia are nevoie de sprijin si sustinere pentru a rezolva problemele provocate de cresterea generatiilor de azi. Pe acest fond, ideea ca stabilirea unei relatii de incredere si cooperare intre familie si scoala reprezinta in momentul de fata o necesitate reala si trebuie identificate modalitati atractive prin care sa i se dea curs.

Intr-un fel, orice persoana care se ocupa de educarea si dezvoltarea copilului este, intr-o masura mai mica sau mai mare, ,,un parinte". In mod firesc, orice parinte se intreaba: ,,Sunt un parinte bun pentru copilul meu?" sau ,,Ce inseamna sa fi un parinte bun?"

In cautarea unor raspunsuri la aceste intrbari din punct de vedere educational,cercetarile au aratat ca rata innvatarii creste si se mentine ridicata in situatiile in care parintii se implica in sprijinirea copiilor prin diverse activitati acasa. Parintii care participa la programul educational initiat de scoala vor putea aprecia mai bine abilitatile si aptitudinile copiilor, problemele si posibilitatile de rezolvare a acestora in procesul invatarii.

Prin activitatea in parteneriat cu parintii, cadrul didactic isi asiguara un sprijin in propria activitate. Invatandu-i pe parinti sa se implice in dezvoltarea copiilor lor, intarim interactiunile si relatiile dintre parinti si copii. Prin cooperarea reala si comunicarea cu parintii, scoala pune bazele unei unitati de decizie si actiune intre cei doi factori. De asemenea, activitatile cu parintii duc la rezolvarea situatiilor problema, a conflictelor posibile si a situatiilor de risc in dezvoltarea copilului.

Cele mai acute probleme educative, culminand cu insuccesul scolar, se nasc din absenta sau ignoranta atentiei parintesti sau coroziunii afective din familii dezorganizate, cu un nivel economic precar, cu tulburari psihice, consum de alcool, violenta fizica si verbala.Un alt factor extrem de periculos pentru psihicul labil al copilului este divortul parintilor si recasatorirea parintelui caruia ii este incredintat copilul.

Fluctuatii inerente de natura sociala si economica induc modificari si diferentieri culturale in ,,aparatul" psiho-moral de conduita, de comunicare intre parinti si copii, care se refera atat la abilitati si capacitati de relationare, dar si nevoia permanenta de a cunoaste evolutia sociala si individuala a copilului.Aceasta cu atat mai mult cu cat se accepta ca ,,profesia" de parinte este extrem de dificila, de solicitanta si dinamica.

Parintii joaca un rol semnificativ in dobandirea unui simt al identitatii durabil si stabil.Stilul de control parental reprezinta un factor important in relatia parinte-copil. O serie de studii si observatii clinice au indicat mai multe stiluri de comunicare si control caracteristice in relatia parinti- copii (Verza, 2000):

a. Stilul dictatorial

Acest stil relational este caracterizat de un control exagerat, cerinte mari din partea parintilor, dar cu caldura afectiva redusa. In acest caz, parintii solicita si asteapta supunere, obedienta indiscutabila din partea copiilor lor, insa fara a explica copiilor motivele pentru aceste pretentii.

b. Stilul democratic autoritar

Acest stil parental cumuleaza cei doi factori, caldura si controlul. Fata de copii, parintii manifesta cerinte inalte in paralel cu o atentie si implicare afectiva crescuta. Desi respecta dreptul copilului de a lua decizii, acesti parinti asteapta de la el un comportament disciplinat si ii ofera motive pentru a se comporta astfel, ceea ce duce la dezvoltarea independentei si a responsabilitatii.

c. Stilul neglijent

Stilul parental neglijent cumuleaza cei doi factori - contolul si caldura afectiva - insa sub un semn negativ, in sensul ca se manifesta putina caldura si control, iar ca urmare a dezinteresului si neimplicarii parintilor educatia prezinta valente scazute. Datorita absentei unor modele si criterii clare, autoevaluarea si imginea de sine are fie o tendinta de hipervalorizare, fie o una de lipsa de valorizare. In acest caz, copiii pot avea o evolutie spre