Cuprins
- Cap. I, Introducere .3
- Cap. II, Învăţarea şcolară .4
- II. 1, Conceptul de învăţare .4
- II. 2, Produse ale învăţării şcolare .5
- II. 3, Procesul de învăţare .6
- Cap. III, Succesul şcolar .6
- III. 1, Abordări ale succesului şcolar .7
- III. 2, Factori personali ai succesului şcolar .8
- III. 3, Factori de mediu în succesul şcolar .9
- III. 4, Factori psihologici ai reuşitei şcolare .10
- III. 4. 1, Factori intelectuali ai reuşitei şcolare, Structura şi forma inteligenţei şcoalre .10
- III. 4. 2. Factorii intelectuali ai reuşitei şcolare .11
- Cap. IV, Insuccesul şcolar .12
- IV. 1, Dimensiunea subiectivă a insuccesului şcolar .15
- IV. 2, Factorii insuccesului şcolar .19
- IV. 2. 1, Factorii individuali .19
- IV. 2. 2, Factorii intelectuali ai insuccesului şcolar .20
- IV. 2. 3, Factorii familiali .20
- IV. 2. 4, Factorii şcolari .20
- Cap. V, Abandonul şcolar .21
- Cap. VI, Prevenirea şi înlăturarea insucceselor şcolare .23
- Bibliografie .26
Extras din referat
Capitolul I
Introducere
Psihologia educaţiei este prin definiţie o ştiinţă aplicată. Acest lucru înseamnă că sintetizează şi integrează cunoştinţe şi tehnici psihologice validate ştiinţific şi le aplică în domenii precum predarea, învăţarea, managementul clasei, motivaţia scolară sau evaluarea. Cercetătorii din domeniul educaţional au elaborat o serie de modele teoretice menite să conceptualizeze / explice problemele educaţionale şi implicit să orienteze practicile de instruire – învăţare. Acest corpus de teorii şi aplicaţii constituie un veritabil instrumentar al profesorului / consilierului, pe care îl poate utiliza în demersurile sale privind dezvolatarea personală, instruirea de competenţe şi, desigur, în ameliorarea reuşitei şcolare a elevilor.
Mult timp, tehnicile de învăţare şi instruire au fost proiectate şi utilizate consecutiv experienţei şi practicii, fiind vecine şimţului comun. Ar fi lipsit de înţelepciune şi chiar neproductiv să subestimăm oricare dintre aceste surse. Ele au servit, pe o anumită treaptă, obiectivelor pe care şi le-au propus. Însă în timp, şi-au depăşit limitele. Faptul că educaţia universală începe să devină o realitate (cel puţin în ţările avansate ale lumii) face ca experienţa şi intuiţia să reprezinte surse insuficiente pentru conceperea procedurilor şi a tehnicilor de instruire. Având un caracter predominant individualizat, multe dintre aceste proceduri sunt dificil de testat şi generalizat şi, în consecinţă, nu li se poate dovedi eficienţa şi validitatea transindividuală.
Psihologia educaţională este o disciplină socială al cărei obiectiv major îl reprezintă îmbunătăţirea calităţii procesului educaţional. Ea constă într-o acumulare de cunoştinţe şi teorii necesare elaborării unui proiect de lecţie, a unui proiect de intervenţie comportamentală sau a unui program de ameliorare a nivelului de motivare a elevilor pentru studiu. Cunoştinţele oferite de psihologia educaţiei joacă un rol improtant în soluţionarea unei diversităţi de probleme specifice mediului educaţional.
Capitolul II
Învăţarea şcolară
II. 1. Conceptul de învăţare
Enumerăm trei dintre cele mai cunoscute definiţii ale învăţării, elaborate în perioade diferite.
Învăţarea este procesul prin care o anumită activitate ia naştere ori se transformă, reacţionând la o situaţie, cu condiţia ca, esenţa schimbării să nu poată fi explicată pe baza maturizării organismului, a tendinţelor înnăscute de a răspunde sau a altor stări temporare ale organismului. (Hilgard & G. H. Bower, 1966).
Învăţarea este modificarea performanţei observate într-o situaţie specifică la nivel elementar sau complex. (Grande Dictionnaire de la Psycologie, 1994).
Învăţarea este constituită de procesele de achiziţie sau de schimbare, dinamică şi internă a unei persoane, care stimulată de dorinţa şi voinţa de dezvoltare, construieşte reprezentări noi, explicaţii coerente şi durabile ale lumii sale plecând de la percepţia materialelor, a stimulilor din mediu, de la interacţiunea între datele interne şi cele externe şi de la priza de conştiinţă personală. (Legendre, 2005).
Definiţiile prezintă elemente comune: învăţarea este o activitate întâlnită atât la animale cât şi la om, efectuată la nivel elementar sau complex, realizată de om cu mijloace specifice şi desfăşurată în forme superioare, condiţionate de prezenţa gândirii, limbajului şi creativităţii. Esenţa învăţării este dată de achiziţia sau transformarea performanţei observate, ca efect al interacţiunii între datele interne şi cele externe persoanei care învaţă.
Bibliografie
1. Elena Cocoradă – 2009 – Psihologia educaţiei, Editura Universităţii Transilvania din Braşov;
2. Ion Radu, Pantelimon Golu, Ursula Şchiopu, Stela Teodorescu – 1983 – Psihologia educaţiei şi dezvoltării, Editura Academiei Republicii Socialiste România;
3. Dorina Sălăvăstru – 2004 – Psihologia educaţiei, Editura Polirom;
4. Viorel Mih – 2010 – Psihologia educaţională, volumul 1, Editura ASCR, Cluj-Napoca.
Preview document
Conținut arhivă zip
- Succesul si insuccesul scolar.docx