Strategii Activ-Participative

Există şi se manifestă chiar şi în lumea contemporană un refuz surd dar şi declarat deseori, pe care elevii îl opun şcolii în general, şi care poate fi numit ”a opune rezistenţă la educaţie”. Problema de substrat este probabil căutarea răspunsurilor la întrebările: ”la ce bun studiul unui corpus de ştiinţe şi arte după nişte reguli pe care unii nu le cunosc iar alţii nu le acceptă?” şi ”la ce bun studiul teoretic dacă practica vieţii dintotodeauna cere alte cunoştinţe mai puţin academice?”. Această problemă este centrul de interes al dezbaterilor pedagogice contemporane între specialişti, părinţi şi elevi, toţi deopotrivă implicaţi. Aceste cvasiconflicte între realitatea vieţii sociale şi pregătirea pe care o oferă şcoala stau la baza reformelor în învăţământ, mai exact sunt părţi ale unui ansamblu de mici schimbări fundamentale în individualitatea lor şi care însumate, în cele din urmă, se transformă într-o reformă.

Fără educaţie iniţială şi continuă, individul lumii contemporane se va afla într-o poziţie de nonsens tată de stadiul empiric al cunoaşterii , iar observarea directă a lumii fără a fi însoţită de raţionamente , judecăţi şi abstracţii superioare, nu-i va oferi premizele unei evoluţii spirituale satisfăcătoare, în armonie cu sine, cu semenii şi cu universul.

Limba şi literatura română este o disciplină prin studierea căreia se intenţionează atingerea unor obiective şi competenţe specifice iar finalităţile generale ar fi următoarele:

-Formarea unui sistem de atitudini, valori şi comportamente axate pe: consolidarea interesului pentru învăţare şi autoeducare; conştientizarea valorilor spirituale şi etice vehiculate prin limbă şi literatură; înţelegerea semnificaţiei limbii – şi a creaţiei spirituale, în general – în conturarea identităţii naţionale şi a integrării acestora în universal; formarea unui profil civic şi moral, premisă a inserţiei active în social; structurarea unui sistem axiologic deschis , interiorizarea valorilor democratice, ale toleranţei şi ale dialogului intercultural;

-Formarea unui ansamblu de cunoştinţe privind: sistemul şi subsistemele limbii, ca elemente de construcţie ale comunicării sociale eficiente; diversitatea, valoarea estetică a creaţiilor beletristice din literatura naţională şi universală;

-Valoarea unor deprinderi integratoare de exprimare de exprimare şi receptare orală corectă; exprimarea în scris a unor idei, într-o formă ordonată, clară şi corectă; lectura şi interpretarea apropiată a unor texte;

-Formarea unor capacităţi intelectuale privind: optimizarea operaţiilor gândirii şi dezvoltarea creativităţii specifice (practica raţională a limbii, formarea reprezentărilor culturale prin intermediul limbii, însuşirea unor metode şi tehnici de muncă intelectuală);

-Practica raţională a limbii (în scopul înţelegerii structurii şi funcţionalităţii limbii, ca sistem unitar, în permanentă evoluţie, stabilirea unor reguli şi modele de bază ale comunicării orale şi scrise, activarea cunoştinţelor de limbă şi adaptarea acestora la particularităţile situaţiei de comunicare; comunicarea ideilor şi sentimentelor într-un mod original, accesibil şi armonios;

-Formarea reprezentărilor culturale include: dezvoltarea disponibilităţilor de receptare a mesajelor scrise, literare şi nonliterare, stăpânirea tehnicilor literare de analiză a textului literar sau nonliterar, interiorizarea valorilor spirituale, ca premisă a propriei dezvoltări intelectuale, afective şi morale.