Stima de sine la copiii cu CES

Atunci când interacționezi cu alte persoane în diverse situații, prima impresie se formează pe baza imaginii pe care celălalt o dezvăluie și o prezintă ca fiind propie. Această imagine este susținută de un element important în existența individului fie interioară sau fie exterioară respectiv stima de sine. Fiind permanent sub impactul relaționării, m-a interesat conceptul de ,,stimă de sine’’ și modul în care influențează concepția comportamentul unui individ. Se știe că o stimă de sine înaltă este benefică pentru individ atâta timp cât nu depășește limetele realului și că stima de sine scăzută atrage multiple consecințe asupra personalității.

Trăind într-o societate a cărei complexitate este într-o continuă creștere, face ca toți oamenii să fie puși în fața provocărilor de a se adapta unei lumi care nu mai este la fel de sigură și predictibilă cum era odată, iar din punctul de vedere al copiilor, creșterea și maturizarea sunt mult mai dificile. Datorită acestor schimbări continue, stresul specific copilăriei a atins cote maxime, ceea ce subliniază necesitatea acordării unei atenții mai mari dezvoltării emoționale în rândul copiilor.

Deși părinții au cea mai mare responsabilitate în acest sens, școala poate să încurajeze o astfel de învățare. Cadrele didactice au responsabilitatea nu doar de a oferi cunoștințe și date elevilor, ci și de a-i învăța abilitățile de supraviețuire necesare pentru a face față cu succes provocărilor vieții în lumea contemporană.

În funcție de diferite criterii stima de sine comportă mai multe forme:

- Nivelul stimei de sine

1.Stima de sine înaltă, pozitivă - distingându-se două viziuni teoretice importante.

Autori ca Hoyle au stabilit idea că a avea stima de sine înaltă înseamnă că ,,persoana în cauză este mândră de cine și cum este, se simte superioară majorității, gata oricând să se protejeze contra amenințărilor care pun în discuție imaginea favorabilă pe care o are despre sine, deci o astfel de persoană se antrenează destul de ușor în activități de promovare a propriului eu (Baumeister, 1989, după Cramaruc, 2007, p.23).

Multiple cercetări pe stima de sine înaltă au evidențiat câteva tipuri esențiale de comportament ale persoanelor cu stimă de sine înaltă, ele apelează mai des la atributele de auto-complezență, își asumă succesul cu ușurință iar eșecul îl atribuie unor cauze externe (Tennen și Herzberger, 1987, după Cramaruc, 2007, p.23) pe când persoanele cu stimă de sine înaltă obțin o performanță scăzută sau sunt insultate, răspund vehement protestând și insultând pe ceilalți (Crocker, 1987, Gibbons, 1991, după Cramaruc, 2007, p.23-24); atunci când cineva obține o performanță mai bună, persoanele cu stimă de sine înaltă insistă pentru continuarea competiției pentru a se ajunge la comparări suplimentare a performanței (Wood, 1994, după Cramaruc, 2007, p.24); atunci când le este amenințat eul, ele sunt înclinate să insiste pe stabilirea unor scopuri dificile cu riscul de a obține un rezultat final mai slab decât persoanele cu stimă de sine scăzută (Baumeister, 1993, după Cramaruc, 2007, p.24).

A doua viziune asupra persoanelor cu stimă de sine înaltă rezidă din concepțiile teoriilor umaniste, avându-l ca reprezentant pe Rogers potrivit căruia o persoană cu stimă de sine înaltă se percepe ca fiind întodeauna o ființă valoroasă, este mulțumită de sine și se respectă, acceptându-și defectele. Sentimentele pozitive ale acestor persoane față de propia lor ființă sunt fondate pe convingerea valorii intrinseci a individului și în plus când eșecurile cotidiene intervin, stima de sine nu le este afectată. (Cramaruc, 2007, p.24-25)