Rolul paradigmei curriculumului în organizarea sistemelor educaționale în educatia contemporana

Reformele învățământului, proiectate mai ales după 1969, au încercat să rezolve disfuncționalitățile apărute în contextul “crizei mondiale a educației”, concretizată prin contradicția existent între cererea și oferta unei instruiri de calitate, între resursele investite și rezultatele obținute în timp.

Astfel, în perioada predecembristă, așa cum deducem din titulatura instituției, învățăceii aveau parte de instrucție, care reprezenta un ansamblu de cunoștințe predate prin care se urmărește dezvoltarea culturii generale; așadar, instrucția, privită ca muștruluială, avea la bază predarea, nepunându-se foarte mult bază pe învățare sau evaluare.

Instrucția urmărea dezvoltarea capacităților fizice și psihice ale individului care, după finalizarea învățământului obligatoriu era direct propulsat în câmpul muncii. Educația, privită ca instrucție era deosebit de severă, elevul fiind mereu monitorizat de securitate. Procesul instructiv se desfășura de luni până sâmbătă, școlarii studiind, pe lângă materiile de bază și economie politică sau socialism științific, limba rusă fiind obligatorie. Manualele erau de tip unic și se distribuiau gratuit.

În cadrul orelor de practică, școlarii erau duși la cules de mere sau porumb, băieții făceau traforaj, iar fetele croșetau.

Învățământul avea ca scop formarea personalității și caracterelor neîntrerupte de eșecuri, nefiind admis ca elevii patriei să pice vreun examen, regula fiind aceea că, “partidul nu educă leneși”.

Ca și titulatură, Ministerul Instrucției Publice a luat ființă încă din anul 1949 când, sistemul educațional era total sub controlul Partidului Comunist Român sprijinit de Uniunea Sovietică. În această perioadă educația era privită ca un instrument important de a controla oamenii și de a crea “omul nou”. În urma reformelor din acest an, un număr mare de educatori și profesori au fost arestați, iar alții necalificați, dar “ascultători” de partid le-au luat locul, a intervenit ateismul științific în locul religiei, autorii clasici au fost interziși. Tot cu această ocazie, s-a stabilit ca vârsta debutului școlarității să fie la șapte ani, iar învățământul obligatoriu de douăsprezece clase a fost oprimat după 1989.

Începând cu acest an, odată cu democratizarea sistemului a luat ființă Ministerul Învățământului care, a fost într-un continuu proces de reorganizare. Învățământul, ca și concept se referea la un mod diferit de a acționa și a gândi. Aceasta, propunea, ca și opțională vârsta de trei- șase ani pentru copiii dornici să meargă la grădiniță, școlarizarea începea de la vârsta de șase - șapte ani, iar învățământul a devenit obligatoriu doar până în clasa a zecea.

Dezvoltarea educației, în general, și cea a învățământului, îndeosebi, au determinat apariția treptată, în fiecare țară, a unui ansamblu de instituții școlare de diferite grade, profile și forme, care au alcătuit sistemul de învățământ al acelei țări.