Profesorul manager

Definiția educației însăși ca activitate predominant conștientă, organizată, planificată de formare și dezvoltare a personalității implică elemente manageriale esențiale. Acesta este motivul pentru care procesul de învățământ poate fi definit ca proces managerial (I. Nicola, 1996). Metodele de învățământ ale pedagogiei moderne, predominant participative, sunt specifice orientărilor manageriale actuale, sistemicosituaționale, în care se raportează situația educațională concretă la contextul educational mai larg, al clasei de elevi, al școlii, al zonei de dezvoltare socio-economică, la sistemul educațional în întregimea sa. Principiul descentralizării învățământului este un principiu definitoriu atât al reformei educaționale actuale, cât și al managementului actual.

Concepția parteneriatului educațional între profesor, elev, părinte și comunitatea socioeconomică locală, care prinde tot mai mult contur în practica educațională de la noi, este o concepție managerială sistemică și participativă.

Toate acestea sunt argumente nu numai ale posibilității ca profesorul să devină un adevărat manager dar și al necesității implicate de însăși natura activității sale. S. Iosifescu, în 2000 enumeră câteva dintre trăsăturile profesorului-manager: raționalitatea, înlocuirea controlului cu participarea, stimularea elevilor, opțiunea strategică pentru comunicare, formare, motivare. Dar toate aceste trăsături nu sunt genetice ci se formează, se învață, se dezvoltă prin profesionalizare și specializare.

După mediul căruia îi aparține, profesorul-manager este membru al unui mediu: profesional, familial, politic, cultural, social. Din perspectiva mediului căruia îi aparține, profesorul se raportează conștient sau mai puțin conștient la familia în care s-a format, la modelele părinților, ale prietenilor și colegilor pe care i-a avut, la personalitățile pe care lea admirat. Ca profesor-manager în prezent el are un anumit statut familial, social, cultural, profesional care mediază raporturile sale manageriale cu elevii și clasa de elevi. Învățarea socială, pe bază de modele, ca principală modalitate de formare managerială în aceste medii trebuie completată cu specializarea profesorului în domeniul managementului educațional.

După tipul de activitate pe care o desfășoară în aceste medii profesorul-manager este: receptor, emițător, participant, realizator, responsabil, proiectant, inițiator, agent de soluții, consilier, mediator, agent al progresului, cercetător, utilizator etc. Activitatea profesorului din perspectiva managerială, se distribuie pe subactivitățile generalmanageriale de proiectare, planificare, organizare, conducere, consiliere, coordonare a oricărei activități având însă un specific educațional ca emițător-receptor de cunoștințe, formator de priceperi și deprinderi, mediator de probleme, consilier educațional.

Inter-activitatea, pro-activitatea, creativitatea, capacitatea decizională ridicată sunt atât caracteristici al pedagogiei moderne, cât și ale managementului actual, contextual, sistemic. În sistemul educațional românesc se poate formula întrebarea dacă acceptă profesorul noile roluri manageriale, în ce etapă de acceptare se află profesorul-manager, ce bariere întâmpină în procesul de transformare a profesorului în profesor-manager? Profesorii români se impart în mai multe categorii așa cum este și normal: profesori care neagă necesitatea de a deveni manageri din diferite motive, profesori care consideră că îndeplinesc condițiile manageriale și profesori care se află în diferite stadii de acceptare.