Probleme de integrare a copiilor cu cerințe educative speciale

Probleme de integrare a copiilor cu Cerinte Educative Speciale

Ca fiinta sociala, omul este dependent de ceilalti oameni. Aceasta dependenta inseamna, de fapt, ajutor, posibilitatea de a comunica si coopera. Acest lucru da nastere la sentimentul de apartenenta si solidaritate umana, precum si la sentimentul de securitate al individului.

Din categoria copiilor cu CES fac parte atat copiii cu deficiente propriu-zise  la care, cerintele speciale sunt multiple, inclusiv educative, cat si copiii fara deficiente, dar care prezinta manifestari stabile de inadapatare la exigentele scolii. Deci, din aceasta categorie fac parte :

- copiii cu deficiente senzoriale : vizuale, auditive, locomotorii etc,

- copiii cu deficiente mintale,

- copiii cu tulburari afective (emotionale),

- copiii cu handicap asociat.

Problema handicapului

Intalnim pretutindeni oameni cu deficiente. Perceperea lor sociala nu este intotdeauna constanta, ea variaza de la societate la societate, furnizand semnificatii diferite, functie de cultura si de valorile promovate.

In antichitate se considera ca Homer cel orb vede ce ceilalti nu vad si nici nu inteleg. Despre evanghelicul orb din nastere, vindecat, Iisus Hristos spune ca in aceasta se arata lucrarile lui Dumnezeu. Tot Evul Mediu este marcat de ideea ca deficientele umane reprezinta un semn de « ales » al lui Dumnezeu sau de « posedat » de diavol.

In cultura moderna europeana repulsia fata de acestea este atat de mare, incat nu numai ca devine imposibila propozitia « Scoala-te, ia-ti patul tau si umbla ! », dar om si minune deopotriva sunt izgoniti la periferia lumii, daca lumea are asa ceva. Principiul separarii oamenilor cu deficiente de restul societatii exprima, pe de o parte, frica acestore de contaminare, iar pe de alta parte forma de a-si transfera propriile esecuri sociale, politice, economice asupra celor ce nu aveau cum sa se apere de asemenea acuzatii.

In cadrul societatilor ce promoveaza valori religioase, deficientele pot fi interpretate ca pedepse pentru pacatele savarsite, ca semne ale « alegerii » sau ale « pedepsirii ».

In cadrul societatii moderne, industriale ce promoveaza valori ale succesului individual si realizarilor personale,, deficienta reprezinta un dezastru, o nenorocire, o tragedie personala.

Ce se crede despre persoanele cu deficiente ? Multi oameni au reticente fata de acestea deoarece au o conceptie gresita despre ele. Unii stiu din trecut despre persoanele cu handicap faptul ca erau cersetori sau lautari ori au in acest domeniu o slaba experienta. Nici una dintre aceste idei nu ofera o imagine clara a persoanelor cu deficiente. Si ele sunt oameni ca si ceilalti : unii dependenti, altii independenti ; unii lideri, altii persoane obisnuite ; unii bogati, altii saraci ; unii grasi, altii slabi etc. Ca orice persoana, ei sunt produsul unic al ereditatii lor si al mediului si sunt indivizi.

Dar si persoanele deficiente, la randul lor, au doua pareri in ceea ce priveste imppedimentul lor : unele il considera un dezastru, iar altele un simplu inconvenient.

Definirea handicapului

Exista mai multe perspective de abordare a handicapului ce se concretizeaza in diferite definitii sau modele ale acestuia :

1. Modelul medical. Handicapul este definit ca o boala cronica.

2. Modelul economic. Pe baza definitiei medicale, se considera ca persoanele cu handicap sunt incapabile de a munci sau a se deplasa, deci sunt neproductive sau mai putin productive. Handicapul este, asadar, o boala economica.

3. Modelul limitarii functionale. Handicapul este definit ca o deficienta severa, cronica, proprie persoanei care indeplineste urmatoarele conditii :

- manifesta o deficienta mentala sau fizica sau o combinatie de deficiente mentale si fizice ;

- se manifesta inainte de varsta de 22 de ani ;

- pare a continua fara a preciza vreo limita ;

- reflecta nevoia persoanei de ingrijire, tratament sau alte forme de servicii (de tip special, interdisciplinar sau general) pentru o perioada indelungata sau pentru toata viata, concepute si aplicate in mod individual.

4. Modelul psiho-social raporteaza handicapul la societate. Problema handicapului este plasata la interactiunea dintre persoane si siferitele segmente ale sistemului social. Adaptarea nu mai este unilaterala, nu mai apartine doar persoanei. Din ce in ce mai mult, societatea este cea care trebuie sa se adapteze la persoanele care o compun.

Anul 1981 a fost Anul International al Persoanelor Handicapate, iar scopul sau oficial : a ajuta persoanele cu handicap sa se adapteze din punct de vedere fizic si psihic la societate.

Shearer apreciaza ca problema reala este cea a societatii si nu a persoanei cu handicap, si anume, cat de dispusa este societatea in a-si schimba propriile metode si asteptari relativ la integrarea persoanei.

UPIAS (Union of Physically Impaired Against Segregation) intr-un program publicat la Londra inca din 1976, intitulat « Fundamental Principles of Disability », precizeaza ca handicapatii insisi, teoretizand asupra propriei lor conditii in societate fac distinctia dintre « deficienta fizica » si situatia sociala a celor cu astfel de deficiente, numita « incapacitate » (disability).

Deficienta fizica este denumita ca lipsa totala sau partiala a unui membru al corpului sau ca deformarea unui membru, a organismului sau a intregului mecanism al corpului.

Incapacitatea fizica este definita ca dezavantaj sau restrictie in activitate, datorita unei organizatii sociale ce nu ia in seama (sau nu o face suficient) persoanele cu deficienta fizica, excluzandu-le din aria activitatilor sociale.

Concluzia UPIAS este foarte clara : incapacitatea sau handicapul fizic reprezinta o forma particulara a opresiunii sociale.

Intre cele doua puncte de vedere prezentate exista o diferenta semnificativa, desi pozitia teoretica de pe care sunt formulate este in principal aceeasi :