Pedagogia muncii intelectuale. linii de convergență

1.1 Definitie şi sumarã schiţã a experienţelor domeniului

Din toate timpurile, dar mai ales in cele moderne, învãţarea a constituit şi constituie o temã de reflecţie şi interes major pentru elevi, educatori, pãrinţi, pentru oameni din toate sferele socialului, pentru întreaga societate. Pedagogia muncii intelectuale(PMI), în sensul ei cel mai larg, este o ramurã a ştinţelor educaţionale, având un statut şi o structurã interdisciplinarã. Obiectul ei de studiu îl reprezintã sistemul metodelor, tehnicilor, procedeelor şi normelor muncii intelectuale, vãzute din perspectiva organizãrii, metodologiei şi igienei, sistem orientat spre a asigura creşterea eficienţei operaţiilor întreprinse şi a prescrie reguli de raţionalizare a acestora în cadrul diferitelor activitãţi cu conţinut psihointelectual. Procesul muncii intelectuale reprezintã drumul parcurs de un subiect de la primirea sau cunoaşterea de informaţii la producerea de noi informaţii cu valoare operaţionalã pentru procesul instructiv- educativ. Asimilarea şi exersarea tehnicilor de muncã intelectualã devin douã din obiectivele prioritare ale învãţãmântului modern, nucleu al posibilei pedagogii a muncii intelectuale. Pedagogia muncii intelectuale nu va fi o sumã de tehnici abstracte, valabile oriunde, oricând şi la orice disciplinã. Ea va avea o structurã interdisciplinarã diferenţiatã, dispunând de un sistem generativ de elemente operaţionale. Va fi o disciplinã integratã, cu moduluri de metode şi tehnici, a cãror studiere şi aplicare va sprijini eficient efortul elevilor de apropiere de logica ştiinţei de-a lungul întregii lor formãri. Constatãm cã problemelor de formare- dezvoltare a deprinderilor, abilitãţilor şi capacitãţilor de învãţare şi studiu le este acordatã astãzi o atenţie specialã în multe programe educaţionale. Ultimul deceniu pare şi mai ofensiv în materie de pregãtire a tinerilor pentru o muncã intelectualã eficientã. Reţinem, ca o probã, obiectivele avansate de un grup de universitari şi responsabili cu problemele educaţionale in S.U.A.(grup intitulat PAIDEIA), al cãror nucleu central vizeazã “ reafirmarea şi cultivarea eficienţei prin dezvoltarea deprinderilor de învãţare, urmãrind formarea şi dezvoltarea deprinderilor de limbaj necesare pentru a gândi şi comunica; formarea şi dezvoltarea deprinderilor matematice şi ştiintifice, în special utilizarea calculatorului şi a altor instrumente ştiinţifice”. Învãţarea elevilor va fi, astfel, dirijatã de valori vizând angajarea lor în adâncirea unor deprinderi performative, care se aflã la baza oricãrei realizãri a competenţei, şi asimilarea, în principal, a deprinderilor şi abilitãţilor de ordin lingvistic, ştiintific, istoric, matematic. Din punct de vedere metodologic, elevii vor ajunge la performanţe prin exerciţii de tip reflexiv, hermeneutic şi intelectual, desfãşurate individual şi în grup. Din perspectiva autoeducãrii, problemele capãtã un statut aparte, iniţierea elevilor în pedagogia informãrii şi documentãrii devenind parte integrantã a acţiunii de formare a forţei de muncã, a viitorilor factori de acţiune şi decizie. Deschiderea constantã spre autoformare presupune din partea şcolii şi educatorilor preocupãri sistematice pe linia acordãrii unui loc mai important activitãţilor de studiu independent la toate disciplinele şcolare, dezvoltãrii responsabilitãţilor faţã de propria conduitã de invãţare, formãrii şi dezvoltãrii gustului pentru cercetare, a motivaţiei pentru autoinstruire şi autoevaluare, a încrederii elevilor faţã de sursele de informare şi faţã de capacitatea lor de a progresa, apelând sistematic la ele. Îşi gãsesc aici locul unele notaţii pe care profesorul olandez Jan Timbergen le face cu privire la conduita intelectualã a tinerilor, notaţii exprimate sub forma recomandãrilor: “dezvoltaţi-vã simţul proporţiei între problemele importante şi cele secundare. Care sunt factorii esenţiali care stau la baza problemelor alese? Evitaţi sã vã ocupaţi de detalii neînsemnate. Specializaţi-vã pe teme bine definite; alegerea dumneavoastrã este, desigur, o chestiune de gust şi capacitate; o datã la cinci sau zece ani vã puteţi revizui alegerea. Când e posibil, daţi o expresie cantitativã problemei de care vã ocupaţi. Clasaţi într-o ordine riguroasã datele necesare, materialul documentar, propriile dumneavoastrã idei, calculele fãcute ş. a. în dosare şi secţiuni de dosare numerotate. Fiţi gata oricând sã vã revizuiţi teoria în lumina noilor fapte sau a unei logici mai bune. Înainte de a redacta un test, faceţi un rezumat a ceea ce socotiţi cã este esenţial, apoi o tablã de materii ceva mai dezvoltatã şi abia dupã aceea treceţi la redactare. Împãrţiţi lectura dumneavoastrã între teme de specialitate, la alegere, şi teme generale, pentru a pãstra totdeauna o viziune de ansamblu asupra lucrurilor; poate cã o treime din timpul liber ar trebui dedicatã lecturilor cu caracter general”. Formarea personalitãţii tinerilor din punct de vedere cultural şi intelectual poate fi discutatã şi în termenii capacitãţilor. Din aceastã perspectivã, reţinem, ca importante pentru profilul personalitãţii omului viitor, un numãr de prioritãţi formulate de specialistul vest- german Karl Steinbuck, sub forma inventarului de capacitãţi. Într-o formã resintetizatã, ele se configureazã astfel:

a) A avea pregãtirea necesarã şi capacitatea de a învãţa în mod constant, de a respecta specificul activitãţii şi libertatea celuilalt, de a aduce o contribuţie personalã la soluţionarea problemelor de conştiinţã, având simţul responsabilitãţii comune;

b) A manifesta bucuria conştientã de a putea rezolva probleme.